Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din România se apropie de sfârșit. Asta dacă nu vor urma o serie de procese deschise în instanță de către cei care vor considera că „nu s-a respectat metodologia” și anume în comisia de interviu nu au fost invitați specialiștii în resurse umane de la „companii mijlocii, mari și foarte mari”, înaintea universitarilor. Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlare din țară o adresă care semnala tocmai acest aspect, dar interviurile deja începuseră. Din punctul meu de vedere nu este relevant acest aspect în condițiile impuse de actuala metodologie. Poate într-un alt context ar fi fost important.
Sunt unul dintre directorii care au promovat acest concurs (strugurii nu sunt acri!) și asta mă îndreptățește, într-o oarecare măsură, să vorbesc despre subiect. Suntem obligați să tragem niște concluzii în urma acestui concurs deoarece impresia este că nu am făcut niciun progres, la nivel de sistem, față de concursurile din 2016 și 2017.
De fapt, asta este una dintre cele mai mari probleme ale noastre. Nu știm să pregătim resursa umană, nu știm să o selectăm, să o evaluăm, să o recompensăm sau să o sancționăm, așa cum nu știm să o promovăm. Suntem interesați să aflăm o opinie autorizată a unui specialist adevărat în resurse umane. Nu există facultate pentru directori de școli, așa cum nu există facultate pentru miniștri sau pentru președinte de țară. Există însă programe de master și programe doctorale. Spre exemplu, există un master în Politici și management educațional la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Iași. L-am urmat la modul foarte serios acum 10 ani și am înțeles diferența dintre managementul empiric și cel științific. Teoria îți oferă paradigmele de care ai nevoie în practică. Nu trebuie să înființăm un institut sau colegiu, dar putem implica universitățile serioase în derularea acestor programe de master. De ce nu o facem? Cine vrea să fie director de școală are nevoie de un asemenea masterat. Este diferența dintre cântatul după ureche și pe bază de note muzicale. Dacă se impune, schimbăm denumirea programului, impunem conceptul de leadership educațional. Asta nu poate fi decât benefic.
De la bun început acest concurs a fost promovat ca fiind panaceul tuturor problemelor sistemului. Sintagme gen „profesionalizarea funcției de manager” sau „depolitizarea funcțiilor de director” au însoțit corul de huiduieli la adresa conducerii școlilor, adesea dirijat politic. Dacă schimbăm directorii, toate problemele se vor rezolva! Cum vom proceda? Păi, deschidem larg porțile concursului tuturor doritorilor. Este de ajuns să fii titular și să ai 5 ani vechime (fără să fi coordonat vreodată măcar o amărâtă de comisie în vreo școală) pentru a putea candida. După știința mea nu au fost foarte mulți candidați în această situație (un studiu la nivel național ar fi chiar util).
Dacă ești de 5 ani în sistem realizezi ușor că această funcție atrage după sine o uzură uriașă (o idee de studiu: sindromul burnout în rândul directorilor de școli), salariul nu este foarte atractiv și ai 25 de zile de concediu anual în loc de 62. În fapt, cei mai mulți dintre directorii de școli au fost din nou validați prin concurs pentru următorii 4-5 ani. Astfel, toate problemele sistemului se vor rezolva!
Dacă acel CNEME, corpul experților în management educațional, nu este relevant, hai să-l înlocuim cu un corp care să fi absolvit în mod obligatoriu acel master de care vorbeam anterior. Universitățile își pot rafina mult mai repede strategiile decât școlile din preuniversitar. Împreună cu masteratul didactic, care deja începe să prindă contur, ar suda legăturile dintre cele două nivele ale sistemului, ceea ce nu poate fi decât benefic pentru toată lumea. Imaginați-vă seminarii unde se dezbat teme din Bush, Hattie sau Senge. Ca director s-ar putea să-ți vină vreo idee pentru școala și comunitatea în care te afli. Acum nu au fost decât niște cărți în care am citit despre Anglia, Noua Zeelandă, Canada etc. Cuvântul „România” sau trimiterea la sistemul de educație românesc lipsesc cu desăvârșire. Impresia generală a fost că ce scrie acolo nu are nicio legătură cu școala românească. Și atunci, la ce bun să citesc despre așa ceva? Și încă ceva, corpul managerilor/liderilor educaționali trebuie constituit pe niveluri de studii: preșcolar, primar, gimnazial, liceal, postliceal. Ariile de interes sunt diferite.
În episodul următor voi încerca să analizez cele două probe, cea scrisă și interviul.
__________
Despre autor:
Edmond Ciumașu este absolvent al Facultății de Filosofie (1989-1994) din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Între 1996-1997 urmează studii aprofundate în domeniul filosofie și spiritualitate răsăriteană, iar între 2011-2013 programul de master Politici și management în educație al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. Din 2007 este colaborator extern ARACIP, expert în evaluare și acreditare, iar din 2009 director al Școlii Postliceale Sanitare „Grigore Ghica-Vodă” din Iași, unde predă cursul de Etică profesională și multiculturalitate.
Foto articol: Christina Morillo – Pexels