Oprirea gradației de merit și recuperarea banilor dacă sunt descoperite la dosar diplome și certificate false, prevedere reintrodusă în ordinul de ministru, după ce Edupedu a semnalat că fusese eliminată din proiect

Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com

În ordinul care stabilește regulile pentru acordarea gradației de merit 2026 a fost introdusă prevederea referitoare la anularea gradației de merit și recuperarea banilor dacă sunt descoperite la dosar diplome și certificate false. Inițial, proiectul de metodologie nu mai prevede oprirea gradației și recuperarea banilor în cazul descoperirii documentelor false, după cum a scris Edupedu.ro.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial prevede anularea gradației de merit și recuperarea sumelor încasate, dacă sunt descoperite la dosar diplome și certificate false:

Art. 14 – ”(6) Folosirea de înscrisuri false în componența dosarului pentru obținerea gradației de merit, constatată de instituțiile cu drept de control, ca urmare a unor sesizări, atrage după sine anularea acordării acesteia și recuperarea sumelor încasate până la data la care a fost constatată”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Din proiectul de metodologie pentru gradația de merit 2026, document pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării pe data de 28 aprilie, fusese eliminată prevederea referitoare la anularea acordării gradației și recuperarea sumelor încasate în cazul în care sunt descoperite documente false la dosar. 

Și în metodologia de anul trecut era menționat faptul că documentele false din dosarul pentru gradația de merit, ca urmare a unor sesizări, atrag anularea acordării gradației și recuperarea sumelor încasate.

Conform proiectului Ministerului Educației, sunt acceptate doar documente justificative emise de unităţi de învăţământ preuniversitar, de instituții de învățământ superior, de inspectorate școlare, case ale corpului didactic, centre de excelență, CJRAE/CMBRAE, precum și de Ministerul Educației și Cercetării:

„Se acceptă doar documente justificative emise de unităţi de învăţământ preuniversitar, de instituții de învățământ superior, de inspectorate școlare, case ale corpului didactic, centre de excelență, CJRAE/CMBRAE, precum și de Ministerul Educației și Cercetării și de instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, conform Hotărârii Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu modificările și completările ulterioare, respectiv de parteneri sociali ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Documentele emise de alte instituții, organizații non guvernamentale, sau organisme instituționale pot fi depuse și acceptate ca documente justificative numai în condițiile în care sunt vizate prin semnătură/certificate de directorul unității de învățământ sau de un reprezentant al inspectoratului școlar (ex: inspector școlar care coordonează disciplina/ domeniul, inspector școlar general adjunct, inspector școlar general).”

Vezi aici documentele pe care le au de pregătit profesorii pentru dosar

Ordinul publicat în Monitorul Oficial poate fi consultat mai jos:

Informații de context

Circa 1.100 de inspectori școlari și personal didactic auxiliar din inspectoratele școlare județene încasează lună de lună gradația de merit, potrivit unui răspuns oferit de Ministerul Educației și Cercetării la solicitarea Edupedu.ro. Este vorba de 62% din totalul personalului eligibil pentru acest bonus salarial din cadrul acestor instituții. Asta în condițiile în care tot inspectoratele școlare sunt cele care organizează an de an concursul de gradații de merit și în care aprobă lista cu beneficiarii acestora.

La nivel național, în 2025 erau în plată 27.878 de gradații de merit acordate personalului didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare și control și 2.746 acordate personalului didactic auxiliar, rezultate din sesiunile 2021–2024. Pentru sesiunea 2025, au mai fost aprobate 7.390 gradații pentru personalul didactic și 1.154 pentru auxiliar, care au intrat în plată de la 1 septembrie 2025.

Valoarea medie lunară a gradației este 1.613 lei în mai 2023, 2.329 lei în mai 2024 și 2.480 lei în mai 2025.

În septembrie 2025, Daniel David, ministru al Educației la acea vreme, a spus că vrea să aibă o „funcție motivațională” gradația de merit a profesorilor. „Probabil că este un mecanism care trebuie regândit. Gradația trebuie păstrată. M-am bătut pentru ea să nu fie afectată în aceste măsuri fiscal-bugetare.”

Despre gradația de merit

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că gradaţia de merit se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani:

Articolul 217 – (1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivel județean/al municipiului București de învățământ preuniversitar și reprezintă 25% din salariul de bazăGradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.

(2) Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit este aprobată, la propunerea CNFDCD (Centrul Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică – n.red), prin ordin al ministrului educației, după consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Calendar gradație de merit 2026. Profesorii au la dispoziție doar 3 zile pentru depunerea actelor la secretariatele școlilor: din 26 mai și până pe 28 mai / Lista documentelor necesare pentru dosar
Exit mobile version