Organizația Salvați Copiii cere Parlamentului României interdicția oricărei forme de publicitate a jocurilor de noroc, inclusiv online. Sălile de jocuri de noroc să fie la o distanță de cel puțin 300 de metri de școli, solicită organizația – documente

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com

Organizația Salvați Copiii solicită Parlamentului României interdicția oricărei forme de publicitate a jocurilor de noroc, inclusiv online, dar și amplasarea sălilor de jocuri de noroc la o distanță de cel puțin 300 de metri de unitățile de învățământ sau alte spații destinate copiilor și tinerilor, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Concret, Organizația Salvați Copiii susține adoptarea celor două proiecte de lege aflate în procedură parlamentară, care se referă la protecția copiilor și tinerilor în vederea evitării dependenței acestora de jocurile de noroc, însă recomandă o serie de completări care să întărească măsurile prevăzute de cele două legi în prezent.

„Expunerea continuă a copiilor și tinerilor la mesaje de promovare a jocurilor de noroc le poate afecta sănătatea mentală și dezvoltarea cognitivă. De aceea, Organizația Salvați Copiii propune introducerea în proiectul de Lege privind publicitatea jocurilor de noroc (PL-x nr. 135/2023) a unui articol care solicită în mod explicit interdicția totală a oricărei forme de publicitate: inclusiv online, audiovizuală, în presa scrisă, în serviciile cinematografice ori prin serviciile de telefonie, dar și cele care sunt realizate în spații publice exterioare ori interioare sau pentru evenimentele sportive și spațiile destinate acestora”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, organizația consideră că se impune și restrângerea sau eliminarea formelor publicitare prin care jocurile de noroc sunt asociate cu activități sportive sau sportivi, întrucât mulți dintre aceștia sunt percepuți ca modele de către copii, generând astfel tentația de a paria pe echipele sau sportivii favoriți și riscul ca pariurile să devină o normă socială în rândul copiilor și tinerilor.

Salvați Copiii solicită integrarea și altor completări și modificări în cele două proiecte de lege aflate în procedură parlamentară (Proiectul de Lege pentru completarea art.29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea (PL-x nr. 135/2023), dar și proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, precum şi pentru completarea anexei la Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piață (PL-x nr. 495/2023):

În comunicat se arată că statele membre ale Uniunii Europene sunt în proces de revizuire și de modificare a legislației privind jocurile de noroc pentru a-și proteja mai bine copiii și tinerii

În țări precum Italia, Olanda, Belgia, Moldova sau Letonia a fost interzisă orice formă de publicitate în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv asocierea acestora cu sportul ori personalitățile publice.

Studiu Salvați Copiii: 14% dintre copii admit că au jucat jocuri de noroc pe bani, în timp ce 7 din 10 copii spun că au văzut publicitate stradală la jocurile de noroc:

Cea mai recentă anchetă sociologică realizată și publicată de Salvați Copiii în luna noiembrie 2023 arată că majoritatea copiilor cu vârsta peste 10 ani au văzut publicitate la jocuri de noroc, atât la televizor, cât și pe Internet. Mai mult, 11% dintre copii admit că urmăresc influenceri promovând jocuri de noroc pe bani, în timp ce 10% resimt presiune din partea prietenilor. Deși legea interzice accesul copiilor la jocurile de noroc, 14% dintre copii recunosc că participă direct la jocuri de noroc pe bani și 40% dintre ei declară că au prieteni implicați în astfel de activități.

Scrisoare deschisă pentru președintele Camerei Deputaților:

Scrisoare deschisă pentru președintele Senatului:

Analiza Salvați Copiii:

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Proiect adoptat de Senat: Fără spații destinate jocurilor de noroc la mai puțin de 300 de metri de școli și locuri de joacă / Urmează să fie trimis în Camera Deputaților
Un proiect de lege care interzice fumatul în școli și pe o rază de 200 de metri în jurul acestora, precum și pe stradă sau în alte locuri publice, pentru elevii care nu au împlinit 18 ani, a fost adoptat tacit de Senat și trece în Camera Deputaților
Exit mobile version