Peste 20 de mii de elevi ar urma să ia bursa „Bani de liceu” în anul școlar 2022-2023. Sunt cu peste 2 mii mai puțini față de anul trecut / Ministerul a publicat lista inițială cu o zi întârziere

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Peste 22 de mii de liceeni ar putea să primească bursa „Bani de liceu” în anul școlar 2022-2023, potrivit listei inițiale a Ministerului Educației. Ministerul a publicat lista după ce Edupedu.ro a semnalat aceasta nu a fost făcută publică, deși afișarea ei ar fi trebuie să aibă loc ieri, 17 octombrie, potrivit calendarului oficial. Bursa „Bani de liceu” are o valoare de 250 de lei pe lună.

Potrivit calendarului, elevii pot să depună contestații în perioada 18-21 octombrie. Rezolvarea contestațiilor se face între 22 și 25 octombrie.

Conform Hotărârii de Guvern 712/2018, banii se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție.

Informații de context

Amintim că ordinul care stabilește criteriile pentru bursele elevilor încalcă 2 hotărâri de Guvern. Elevii cu bursa socială nu pot beneficia și de bursa „Bani de liceu” sau de cea profesională, conform HG-urilor, în timp ce noul ordin prevede că pot.

Elevii care iau bursa „Bani de liceu” nu pot beneficia și de bursă socială, potrivit art. 10 din Hotărârea de Guvern nr. 1.488 din 9 septembrie 2004: „Beneficiarii Programului național de protecție socială “Bani de liceu” nu pot beneficia în același timp și de bursă socială”.

Pe de altă parte, ordinul 5.379 din 7 septembrie 2022, cel care stabilește criteriile pentru acordarea burselor școlare, menționează la art. 19 alin. (4) că „elevii care beneficiază de sprijinul financiar „Bani de liceu” sau „Euro 200” pot obține bursă de studiu/ merit/ performanță/ ajutor social, dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în prezentul ordin”.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministerul Educației încalcă propriul ordin de ministru. Calendarul prevedea publicarea listei cu elevii care primesc bursa „Bani de liceu” pe 17 octombrie, dar aceasta nu a fost publicată, deși a început deja perioada de contestații
Eroare majoră la Ministerul Educației. Ordinul care stabilește criteriile pentru bursele elevilor încalcă 2 hotărâri de Guvern / Elevii cu bursa socială nu pot beneficia și de bursa „Bani de liceu” sau de cea profesională, conform HG-urilor, în timp ce noul ordin prevede că pot
Exit mobile version