Peste 42% din școlile și grădinițele din România se încălzesc cu lemne. Cele mai multe sunt în județele Suceava și Iași

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

În aproape 7.300 de școli și grădinițe din România încălzirea este asigurată cu lemne, potrivit datelor Ministerului Educației, date obținute la solicitarea Edupedu.ro. Raportat la numărul unităților de învățământ care au funcționat în anul școlar 2020-2021, acest lucru înseamnă că peste 42% din școli și grădinițe sunt încălzite cu lemne. Cele mai multe unități de învățământ care folosesc lemnele sau cărbunii pentru încălzire sunt în județul Suceava: 541.

La nivel național sunt în total 7.282 de școli și grădinițe care au centrale termice pe lemne sau sobe cu lemne pentru asigurarea căldurii în sălile de clasă.

Iașul este al doilea județ cu cele mai multe unități de învățământ care folosesc lemnul sau cărbunele. În Iași sunt 416 de unități de învățământ care utilizează lemnul.

Și în județul Botoșani sunt 391 de școli și grădinițe care au centrale termice pe lemne sau sobe.

Sunt peste 300 de unități de învățământ cu încălzirea pe lemne în următoarele județe: Bihor (387), Vrancea (345), Dolj (321), Buzău (319).

Lista județelor cu cele mai multe unități de învățământ care folosesc lemnul sau cărbunele pentru încălzire
JudețNumăr unități de învățământ (cu PJ și structuri) în care încălzirea este asigurată cu combustibil solid (lemn sau cărbune)
Suceava541
Iași416
Botoșani391
Bihor378
Vrancea345
Dolj321
Buzău319
Vâlcea283
Argeș276
Timiș275
Teleorman242
Arad236
Covasna233
Bacău228
Prahova228
Harghita227
Galați216
Constanța185
Gorj184
Maramureș170
Satu Mare144
Caraș-Severin138
Mureș115
Cluj113
Brăila106
Olt102
Date: Ministerul Educației

Peste 200 de școlile și grădinițe se încălzesc cu lemne în județele: Vâlcea (283), Argeș (276), Timiș (275), Teleorman (242), Arad (236), Covasna (233), Bacău (228), Prahova (228), Harghita (227) și Galați (216).

Peste 100 de unități de învățământ care au sobe sau centrale termice pe lemne sunt în județele: Constanța (185), Gorj (184), Maramureș (170), Satu Mare (144), Caraș-Severin (138), Mureș (115), Cluj (113), Brăila (106) și Olt (102).

Lista județelor care au școli și grădinițe cu încălzirea pe lemne
JudețNumăr unități de învățământ (cu PJ și structuri) în care încălzirea este asigurată cu combustibil solid (lemn sau cărbune)
Alba 45
Argeș276
Arad 236
Bacău228
Bihor 378
Bistrița-Năsăud48
Brăila 106
Botoșani 391
Brașov 97
Buzău319
Cluj113
Călărași 96
Caraș-Severin138
Constanța185
Covasna 233
Dâmbovița62
Dolj321
Gorj184
Galați216
Giurgiu56
Hunedoara48
Harghita 227
Ilfov3
Ialomița62
Iași416
Mehedinți 60
Maramureș170
Mureș115
Neamț69
Olt102
Prahova228
Sibiu49
Sălaj51
Satu Mare144
Suceava541
Tulcea41
Timiș275
Teleorman 242
Vâlcea283
Vrancea345
Vaslui83
Date: Ministerul Educației

Județele cu cele mai puțin școli și grădinițe încălzite pe lemne sunt: Ilfov (3), Tulcea (41) și Alba (45).

Potrivit surselor Edupedu.ro, secretarul de stat Sorin Ion a transmis inspectoratelor școlare să analizeze situația stocurilor de lemn de foc la nivelul unităților de învățământ. Este vorba despre estimarea procentului stocurilor asigurate pentru sezonul rece.

Informații de context

Guvernul a adoptat pe 5 octombrie o ordonanță de urgență pentru plafonarea la 400 lei a preţului pe metrul cub de lemn de foc. Inițial, proiectul de ordonanță de urgență aflat pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Executivului arăta că prețul va fi plafonat la 500 lei pe metru cub, potrivit economedia.ro

Conform economedia.ro, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat că scăderea plafonului la 400 de lei/mc, de la 500 de lei mc, așa cum era prevăzută în prima formă a OUG, a fost făcută la solicitarea premierului Nicolae Ciucă. Citește aici despre efectele plafonării prețului la lemne.

Săptămâna trecută, premierul Nicolae Ciucă a declarat că preţul stabilit pentru plafonarea la lemnul de foc nu este tocmai conform cu realitatea și se vor lua măsuri de corectare, scrie economedia.ro.

Pe 20 octombrie, premierul Ciucă declara că „sincer, nu văd și nu accept ca să întrerupem procesul de învățământ, pentru că nu există termie în vreuna din unitățile de învățământ”. – detalii aici

„Partea aceasta de trecere a școlilor în online din cauza termiei nu are loc în discuția noastră, pentru că am discutat, așa cum spuneam cu mult timp înainte, despre măsurile care trebuie luate, astfel încât să fie asigurate toate condițiile. Nu este acceptabil să luăm o astfel de decizie în condițiile în care și astăzi, când discutăm, căutăm soluții, astfel încât derularea procesului de învățământ coerent, fără niciun fel de alte sincope”, a spus prim-ministrul.

Ligia Deca a anunțat în prima conferință de presă că unul dintre obiective este ca „școlile să rămână deschise indiferent de evoluția crizei energetice”. –detalii aici

Citește și:
Premierul Ciucă: Nu accept să întrerupem procesul de învățământ, pentru că nu există termie în vreuna din unitățile de învățământ
“Școlile să rămână deschise indiferent de evoluția crizei energetice. Există discuții guvernamentale privind sprijinul acordat școlilor” – a anunțat noul ministru al Educației, Ligia Deca
Exit mobile version