Peste 70 de profesori titulari din județul Iași au rămas fără normă completă / Profesoară de Limba franceză: Se pare că societatea românească nu-și dorește un învățământ de calitate

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com

Peste 70 de profesori titulari din județul Iași au rămas fără normă completă în contextul majorării normei didactice, introduse prin Legea 141/2025, a semnalat Ziarul de Iași. Cadrele didactice au participat la ședința publică organizată miercuri, 20 august, de Inspectoratul Școlar Județean Iași, pentru a-și completa norma sau pentru a intra în restrângere de activitate.

Dintre cele 76 de cadre didactice titulare afectate de creșterea normei de predare, 19 au intrat în restrângere totală de activitate. Restul de 57 au avut restrângere parțială.

În cadrul ședinței au avut prioritate profesorii titulari. Posturile rămase libere vor fi preluate de profesorii suplinitori în următoarele ședințe publice, în ordinea punctajelor obținute la examenul de Titularizare, a declarat Antonina Bliorț, purtătoare de cuvânt a ISJ Iași, pentru sursa citată.

„Tot în această perioadă au loc și detașările. Prin urmare, pe 25 august, lista care a fost publicată luni, 18 august, va fi revizuită. Aceea va fi lista din care profesorii suplinitori își pot alege posturile în funcție de notele pe care le-au obținut la examene”, a mai anunțat aceasta.

Raluca Anisie, profesoară de Limba franceză la Liceul Tehnologic Economic de Turism din Iași a declarat pentru publicația citată că mai are nevoie de 6 ore, „de preferat tot în oraș”.

Aceasta a criticat măsurile adoptate în Educație: „Guvernul vrea să facă economie, iar ultima metodologie publicată săptămâna trecută prevede faptul că putem să nu mergem la orele pe care le luăm dacă sunt foarte departe, la marginea județului, și putem rămâne cu 18 ore sau chiar și mai puțin. Asta ar însemna bani mai puțini, dar e afectată și vechimea. Acesta a fost visul meu din copilărie, dar se pare că societatea românească nu-și dorește un învățământ de calitate”.

Despre norma didactică

Amintim că pe 25 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Citește și
Plata cu ora în anul școlar 2025-2026. Profesorii depun dosarele la școală, în zilele de 28 și 29 august / Model de cerere și lista documentelor necesare / Din toamnă, tariful brut pe oră suplimentară scade cu aproximativ 50%
Noul calendar al mobilității profesorilor pentru anul școlar 2025-2026 prevede reluarea etapelor de continuitate, detașare, restrângerile de activitate – proiect
Profesorii rămași cu mai puțin de jumătate de normă în școală, după aplicarea Legii 141, pot solicita restrângere de activitate la inspectorat
Punctajele profesorilor titulari care au solicitat transferul pentru soluționarea restrângerii de activitate, publicate de inspectoratele școlare

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com /Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version