Piruetă completă a ministrului Cîmpeanu în 6 luni. Februarie 2022: Nu ne putem asuma descentralizarea palatelor și cluburilor copiilor / Mai: Vor trece la primării / Iulie: Descentralizarea va avea loc în 2 ani și cadrele didactice își vor pierde statutul / August 2022: Nu e normal să își piardă acest statut de cadru didactic, avem o criză de profesori. Nu vom putea da palatele copiilor în administrarea primăriilor

Foto: gov.ro

În doar 6 luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a schimbat fundamental părerea de două ori despre descentralizarea palatelor și cluburilor copiilor, lucru care implica și pierderea statutului de cadru didactic pentru personalul specializat care lucrează în aceste instituții în care se fac activități extrașcolare. Într-o dezbatere la PNL Brașov, ministrul a declarat că palatele și cluburile școlare „nu pot fi date în administrarea unei primării”, iar despre profesorii din aceste instituții, pe care i-a numit „colegii noștri”, a spus că „nu e normal să își piardă acest statut de cadru didactic cu atât mai mult cu cât spunem că avem o criză de cadre didactice”.

Declarațiile de la Brașov au loc la o lună după lansarea în dezbatere publică a proiectelor legii învățământului, pe 13 iulie 2022, proiect care prevede trecerea palatelor și cluburilor, cu tot cu personal, la primării, cadrele didactice devenind funcționari publici. De pe 13 iulie până în prezent, ministrul Cîmpeanu și echipa sa de la minister au argumentat în toate dezbaterile la care au fost despre cât de bună este măsura inclusă în pachetul legislativ. Dintr-o dată, ministrul și-a schimbat radical punctul de vedere.

Este cel puțin a doua răzgândire a ministrului Cîmpeanu care în februarie 2022 își asuma în Guvern o notă prin care refuza descentralizarea palatelor și cluburilor copiilor scriind că „Ministerul Educației nu-și poate asuma descentralizarea palatelor, cluburilor copiilor și cluburilor sportive școlare”. Nota avea la bază studiul de impact „Analiza oportunității descentralizării competențelor exercitate de palatele, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare” cu o metodologie de cercetare complexă, utilizând atât analiza documentară (strategii incidente, legislație relevantă), cât și sondajul de opinie publică, pe baza de chestionar aplicat on-line, adresat următoarelor categorii de respondenți, reprezentanți ai: palatelor și cluburilor copiilor; cluburilor sportive școlare; inspectoratelor școlare; consiliilor județene și consiliilor locale”, apare în nota menționată anterior – Mai multe detalii aici.

Pe 17 mai 2022, într-un interviu, ministrul anunța că Palatele copiilor și cluburile școlare vor fi descentralizate și vor ajunge în administrarea primăriilor. În cele din urmă, propunerea de la acest moment, din declarațiile lui Sorin Cîmpeanu, este ca patrimoniul cluburilor să fie preluat în administrare de consiliile județene, nu de primării, pentru că „palatele copiilor și cluburile copiilor au structuri arondate la nivelul unui întreg județ”, iar profesorii să rămână angajații sistemului de învățământ.

Declarațiile ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pe această temă, din 19 august 2022:

“Colegii noștri din palatele copiilor, din cluburile copiilor, din cluburile sportive școlare, care au statut de cadre didactice nu e normal să își piardă acest statut de cadru didactic cu atât mai mult cu cât spunem că avem o criză de cadre didactice.

Nu renunțăm la cei pe care îi avem. În același timp îmbinăm nevoia de descentralizare a acestor structuri fără ca profesorii sa piardă statutul, deci păstrează statutul de cadru didactic, fără ca unitățile acestea conexe să-și piardă statutul, dimpotrivă, să îl consolideze, să devină unități de educație extrașcolară, parte a rețelei naționale de învățământ – deci sunt doar avantaje – și, în același timp, pentru că spre deosebire de școli care au structuri arondate în aceeași unitate administrativ-teritorială, știți foarte bine că palatele copiilor și cluburile copiilor au structuri arondate la nivelul unui întreg județ.

Asta înseamnă că nu vom putea da în administrarea unei primării, singura soluție este să fie în administrarea consiliilor județene care acoperă un întreg județ.

La fel ca în școli, cheltuielile salariale sunt acoperite de la bugetul de stat – Ministerul Educației, avem cheltuieli materiale susținute la fel, având șansa consiliile județene să poată decide în condiții de deplină legalitate dacă vor să investească într-un club sportiv școlar sau într-un palat al copiilor”.

În țară sunt 42 de palate ale copiilor, câte unul în fiecare județ, 169 de cluburi ale copiilor și 128 de cluburi sportive școlare – 339 în total.

Exit mobile version