Premierul Ciucă: Ministrul Cîmpeanu este foarte aproape să finalizeze noua lege a învățământului

Foto: gov.ro

Premierul a declarat în debutul ședinței de Guvern că ministrul Educației este foarte aproape să finalizeze noua lege a învățământului. Nicolae Ciucă a spus că a avut „o serie întreagă de activități” în preajma închiderii anului școlar.

„Suntem foarte aproape de închiderea anului școlar, am avut o serie întreaga de activități. Domnul ministru Cîmpeanu este de asemenea foarte aproape să finalizeze și noua lege a învățământului, dar până atunci, domnule ministru, aveam de rezolvat acea problemă prin care, de fapt aveam de asigurat acel cadru prin care să asigurăm o masă sănătoasă pentru elevi, este un proiect prin care ne-am asumat să reducem la minim abandonul școlar”, a declarat Ciucă.

Acesta a continuat să vorbească despre programul de masă sănătoasă în școli.

Reamintim că ministrul Educației a avansat un nou termen pentru intrarea în vigoare a măsurilor din noua lege a Educației: septembrie 2023. Declarația a fost făcută de Sorin Cîmpeanu în cadrul lansării raportului național privind literația. Ministrul a spus și la la conferința online Edupedu.ro „Director de viitor” că noua lege a Educației va intra în vigoare “cel mai rapid în septembrie 2022, cel mai târziu în septembrie 2023”.

Sorin Cîmpeanu declara în septembrie anul trecut că până la data de 31 decembrie 2021, după validarea conținutului proiectului pachetului legislativ, acesta va fi propus spre adoptare Guvernului.

“Până la data de 31 mai 2022, Ministerul Educației va derula consultări cu toți factorii implicați în vederea elaborării cadrului normativ secundar care să asigure punerea în aplicare a pachetului legislativ”, preciza ministerul într-un comunicat, în iunie 2021. Acest lucru nu s-a întâmplat însă. Noua Lege a Educației nu a fost nici măcar prezentată public sau lansată în dezbatere.

Propunerea unei noi legi a Educației sau a unui „pachet legislativ” de acest fel ar urma să fie prezentată în Guvern în luna iunie 2022, potrivit Memorandumului pentru aprobarea Programului legislativ al Guvernului pentru anul 2022, pe care Executivul l-a adoptat în februarie 2022.

Informații de context

Ministrul Sorin Cîmpeanu vorbește despre o nouă lege a Educației încă din 2014, de la primul mandat în această funcție, în Guvernul Victor Ponta. În iunie 2015 spunea că „până la finalul anului” vor fi consultări.

Paradoxal, Cîmpeanu anunța atunci, în 2015, acea nouă lege a educației după ce tot Guvernul Ponta modificase radical legea educației 1/2011 printr-o Ordonanță de Urgență (OUG) care adusese schimbări în 97 de puncte din lege. Întrebat atunci de presă de ce mai e nevoie de o nouă lege, când propriul său guvern tocmai o modificase masiv pe cea în vigoare, Sorin Cîmpeanu din executivul Ponta răspundea:

Trei zile mai târziu, pe 10 mai 2015, într-o conferință susținută la sediul PSD, Sorin Cîmpeanu anunța că noul proiect de Lege a educației urmat să fie lansat în dezbatere în iunie 2015.

În iunie, proiectul de lege s-a dovedit a fi unul transmis de comisia de învățământ a Senatului, condusă atunci de Ecaterina Andronescu, la care Cîmpeanu ca ministru anunța că va aduce următoarele noutăți: posibilitatea unei evaluări la clasa a X-a și introducerea Bacalaureatului profesional, susținut puternic de Ecaterina Andronescu. (Sursa)

O nouă lege a educației nu s-a concretizat în 2015, la finalul anului Victor Ponta demisionând împreună cu tot guvernul, după protestele masive care au urmat tragediei din Club Colectiv.

La două săptămâni de la preluarea mandatului de ministru al Educației în Guvernul Cîțu, liberalul Sorin Cîmpeanu a declarat următoarele cu privire la o nouă lege a educației:

În iunie 2021, la conferința Reforma Digitală a Educației organizată de Edupedu.ro, Cîmpeanu spunea că până la finalul acestui an vom avea un nou proiect de Lege a Educației, tot la nivel de „dorință”.

Aprobat prin memorandum guvernamental și asumat la nivel de implementare de către Guvern, proiectul prezidențial România Educată ar fi trebuit să aibă deja finalizată o lege a educației, numită pachet legislativ, pe 1 octombrie 2021.

Al doilea termen din memorandum, asumat de Guvern pentru 10 septembrie, nu a fost îndeplinit nici până acum, fiind vorba despre adoptarea unei hotărâre de guvern cu termene și obiective pentru aprobarea planului de implementare a România Educată.

Exact în ziua în care era prevăzută aprobarea, proiectul de HG nu avea avizul Consiliului Economic și Social. În conferință de presă ministrul Cîmpeanu a ieșit să anunțe amânarea pentru anul viitor a anunțatei noi legi a Educației.

A modificat verbal termenul până la care Guvernul trebuie să prezinte un proiect de lege – 31 decembrie 2021, deși în Memorandumul aprobat de Guvern pe 14 iulie, în prezența președintelui Klaus Iohannis, prin care Cabinetul Cîțu și-a asumat implementarea conform planului a proiectului România Educată, termenul pentru pachetul legislativ era 1 octombrie.

Pe 10 septembrie 2021, ministrul Cîmpeanu a mai anunțat că în loc de termenul actual de consultări, care s-ar fi încheiat în luna noiembrie, noul termen pentru această nouă rundă de consultări pe viitoarea lege a Educației ar fi 31 mai 2022.

Exit mobile version