Premierul Viorica Dăncilă s-a întors de la Bruxelles cu un dezacord de articol genitival posesiv: a, al, ai, ale. Regula se învaţă în clasa a VI-a

SURSA: gov.ro

Încă din prima frază pe care a rostit-o, la începutul şedinţei de Guvern din 25 ianuarie, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a făcut un dezacord gramatical. Este vorba despre nefolosirea corectă a articolului posesiv (genitival), regulă pe care programa şcolară o prevede pentru clasa a VI-a.

Potrivit înregistrării oficiale de pe site-ul Guvernului României, începutul discursului premierului Viorica Dăncilă în şedinţa de Guvern din data de 25 ianuarie 2019 a fost următorul:

“Bună ziua! Încheiem o săptămână în care România a dovedit că este un partener de încredere a Uniunii Europene și că își îndeplinește cu succes rolul în cadrul Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.”


În transcrierea realizată de către aparatul guvernamental apare forma corectă:

“Bună ziua. Încheiem o săptămână în care România a dovedit că este un partener de încredere al Uniunii Europene și că își îndeplinește cu succes rolul în cadrul Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.”

Acest tip de dezacord este provocat de neacordarea în gen și număr cu substantivul determinat (un partener). În cazul de faţă, articolul posesiv este acordat cu substantivul în genitiv pe care îl însoțește (Uniunii Europene).

Articolul posesiv genitival se aşază înaintea unui substantiv sau pronume în genitiv şi întră în alcătuirea pronumelui posesiv şi a numeralului ordinal. Acesta leaga numele obiectului posedat de numele posesorului, avand formele : al, a, ai, ale.

partener al Uniunii Europene partenere ale Uniunii Europene
parteneră a Uniunii Europene parteneri ai Uniunii Europene

Elevii învaţă aceste reguli gramaticale de bază în clasa a VI-a. Iată ce scrie în manualul de Limba Română despre articolul genitival.

SURSA: manuale.edu.ro

 

 

Exit mobile version