Profesoara Dana Lica, aleasă la conducerea Societății pentru Excelență în Informatică – SEPI

Dana Lica

Foto: EduPedu.ro

Societatea care se ocupă de organizarea Olimpiadei Naționale de Informatică și de pregătirea loturilor naționale la competițiile de profil în parteneriat cu Ministerul Educației, s-a reorganizat, potrivit unei postări pe Facebook. SEPI – Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică anunță în același timp și un nou proiect, anume Cupa SEPI, “constând într-o tabără de pregătire suplimentară a lotului reprezentativ al României”.

Este vorba de noul Consiliu Director pentru mandatul 2023-2025, care implică 23 de oameni, numai profesori și studenți și olimpici la informatică: președinte, director general, 4 vicepreședinți și 17 membri.

Profesorii din noua conducere „au în vedere continuarea proiectelor aflate în derulare cu Ministerul Educației (ME) dar și cu alte instituții/companii”. Acestea sunt, potrivit anunțului, organizarea Olimpiadei Naționale de Informatică și pregătirea loturilor naționale la Informatică în parteneriat cu Ministerul Educației, dar și un parteneriat cu o companie din domeniul securității cibernetice.

Noul președinte al SEPI este Dana Lica, potrivit anunțului, profesoară de Informatică de aproape 30 de ani la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, directoarea Centrului de Excelență (CEX) Prahova și coordonatoarea competiției regionale de informatică InfO(1) Cup. Director general este Marius Nicoli, profesor de informatică la Colegiul Național “Frații Buzești” din Craiova, care a însoțit lotul României la Olimpiada Internațională de Informatică – 2022, desfășurată în Indonezia.

Conform sursei citate, vicepreședinții sunt Adrian Panaete, profesor la Colegiul Național “A. T. Laurian din” Botoșani, Emanuela Cerchez de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi, Narcis-Dan Pracsiu, profesor la Colegiul Național “Emil Racoviță” și Petru Simion Opriță de la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi. Panaete a coordonat lotul național de elevi – seniori, iar Pracsiu i-a însoțit în iulie 2022 pe aceștia la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale.

Organizația mai anunță: „Continuăm pregătirea și finanțarea integrală a lotului național de fete, care vor participa la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete, Suedia-Lund 2023.

Inițiem proiectul Cupa SEPI, constând într-o tabără de pregătire suplimentară a lotului reprezentativ al României, organizată și finanțată integral de către SEPI.

Acțiunile din perioada următoare vor continua proiectele de dezvoltare a comunității științifice inițiate încă de la înființarea organizației, proiecte ce au ca scop sprijinirea și creșterea învățământului informatic românesc.

Activitatea desfășurată după înființare, dar și de aici înainte este una care necesită implicare și dedicare permanentă”, potrivit comunicatului.

Exit mobile version