„Profesorii ar putea fi vaccinați mai devreme, am discutat cu ministrul Cîmpeanu” – Anton Hadăr, președintele Federației Sindicale Alma Mater

FOTO: almamater.ro

Posibilitatea ca profesorii să fie vaccinați mai devreme în vederea începerii școlii față în față din semestrul al II-lea (8 februarie) a fost discutată de liderii sindicali cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat pentru Edupedu.ro Anton Hadăr, președintele Federației Sindicale Alma Mater. De altfel, Cîmpeanu a și cerut ca până pe 15 ianuarie să aibă pe masă o raportare numerică cu privire la disponibilitatea de vaccinare a personalului didactic. Ministrul a mai declarat să va face propunerea, eventual, de vaccinare prioritară a educatorilor și învățătorilor, pentru corelare cu prioritatea acordată grădinițelor și școlilor primare.

„Ne interesează să vedem ce se poate face cu vaccinarea și dacă sunt șanse ca școala să înceapă mai repede. Am vrea să avem minimum două luni și jumătate de școală față în față în semestrul al doilea. În opinia mea, s-a greșit când s-a închis școala peste tot, sunt sate și comune unde copiii nu au putut beneficia de învățământul online și cred că ar trebui redeschise școlile pentru elevii din ciclul primar și pentru cei din anii terminali (clasele a VIII-a și a XII-a). Este posibil ca profesorii să fie vaccinați mai devreme, așa am vorbit cu domnul Cîmpeanu. Nu cred că trebuie condiționată reîntoarcerea la catedră de vaccinare, însă”, a spus Hadăr.

Vicepreşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea împotriva COVID-19, Andrei Baciu, a anunţat, luni seară, că personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile prioritare la vaccinarea împotriva coronavirus, o decizie în acest sens fiind luată în perioada următoare

“Deschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinare”, a anunțat duminică, 3 ianuarie, doctorul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.

Potrivit strategiei de vaccinare împotriva Covid-19, profesorii vor fi vaccinați în a doua parte a etapei a II-a. Astfel:

Sursă foto: almamater.ro

Exit mobile version