Mesaj tranșant al celor trei federații sindicale din Educație, în replică la cel transmis pe Facebook de liderul PSD Marcel Ciolacu. Într-un comunicat, reprezentanții profesorilor și ai angajaților din Educație…
Universitatea din București nu intră în greva generală anunțată de Federația sindicală Alma Mater cu începere de luni, 22 mai, a declarat pentru Edupedu.ro rectorul Marian Preda. Cursurile vor continua…
De luni, 22 mai, profesorii din învățământul superior vor face grevă de avertisment, după cum a anunțat Anton Hadăr, președintele Alma Mater (federație reprezentativă în mediul universitar). Declarațiile au fost…
“După cinci luni de proteste (…) Referendumul a fost pentru declanșarea grevei generale”. Peste 70% au optat pentru grevă” și “E voința oamenilor de a intra în grevă”, au anunțat,…
Și universitățile se alătură grevei naționale din 22 mai și “este foarte posibil să avem examene anulate sau amânate”, spune Anton Hadăr, președintele Alma Mater. “Chiar dacă Federația noastră are…
Angajații din sistemul de Învățământ au protestat miercuri, 10 mai, în Capitală. Marșul de protest a fost anunțat, printr-un comunicat comun al federațiilor sindicale din Educație. Este vorba despre Federația…
Ministra Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, sâmbătă, că are încredere că nu se va ajunge la grevă generală în învăţământ, iar anul şcolar se va finaliza cu bine, menţionând că şi…
Profesorii și angajații în învățământ au primit marți, 18 aprilie 2023, de la sindicatele la care sunt afiliați, un document de centralizare a acordurilor pentru declanșarea grevei generale în data…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ anunță că vor organiza miercuri, 1 februarie 2023, începând cu ora 12:00, un…
Marți a avut loc la Guvern o întâlnire între premierul Nicolae Ciucă, ministrul Educației și sindicatele din învățământ, pe tema majorării salariilor profesorilor, așa cum a anunțat ministrul Ligia Deca.…
Anton Hadăr, profesor universitar la Politehnică și lider al singurului sindicat ce reprezintă mediul universitar, Alma Mater, spune că studenții, în special cei de la master, preferă să facă ore…
Federațiile sindicale din învățământ, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ, solicită conducerilor partidelor care formează coaliția de guvernare (PSD, PNL și UMDR) o întâlnire comună pentru discutarea…
Trei sindicate din Educație solicită partidelor din coaliția de guvernare “să declare public dacă susțin sau nu învățământul românesc, având în vedere refuzul Prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă, de a…
Premierul Nicolae Ciucă le-a spus azi sindicaliștilor din Educație că „salarizarea este inacceptabilă” în acest domeniu, potrivit unui comunicat publicat de FSE „Spiru Haret”. Decizia premierului, după întâlnirea cu sindicatele,…
Peste 13.300 de cadre didactice și personal angajat în învățământ, persoane care au răspuns unui chestionar lansat de sindicate în perioada 13-22 decembrie 2021, susțin că „s-au gândit să plece…
Angajații din sistemul de educație sunt întrebați, printr-un chestionar online pus în circulație de cele trei mari sindicate, FSLI, FSE și Alma Mater, dacă sunt de acord cu “prorogarea” cu…
Posibilitatea ca profesorii să fie vaccinați mai devreme în vederea începerii școlii față în față din semestrul al II-lea (8 februarie) a fost discutată de liderii sindicali cu ministrul Educației,…
Toate sindicatele din învățământ, elevii, studenții și părinții îi cer de urgență premierului Ludovic Orban a întrunire în care să discute modul în care va fi aplicată concret legea care…
Federația Naţională Sindicală “ALMA MATER” își exprimă îngrijorarea, într-un comunicat de presă emis duminică, în legătură cu eliminarea Ministerului Educației din mecanismul care va gestiona fondurile structurale și de investiții…
Toate cele trei federații sindicale din Educație, FSLI, FSE Spiru Harte și Alma Mater, au trimis o scrisoare comună premierului Ludovic Orban în care-i cer acestuia să nu trimită în…
Liderii celor trei mari federații sindicale din învățământ s-au întâlnit astăzi, la Guvern, cu premierul Ludovic Orban și ministrul Educației, Monica Anisie. La ieșirea de la discuții, liderul FSLI, Simion…
Toate cele 3 sindicate din educație acuză Guvernul că încalcă acordul semnat la Alba Iulia privind creșterile salariale. FSLI, FSE Spiru Haret și Alma Mater îi cer oficial premierului Dăncilă,…