Învățământul online în facultăți, criticat de reprezentanții profesorilor și ai Guvernului, care susțin că studenții condiționează trecerea în online ca să nu abandoneze cursurile pentru că lucrează. Hadăr: Un student livra pizza în timpul examenului cu mine la rezistența materialelor

6.941 de vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Anton Hadăr, profesor universitar la Politehnică și lider al singurului sindicat ce reprezintă mediul universitar, Alma Mater, spune că studenții, în special cei de la master, preferă să facă ore online și cer acest lucru, însă “cartea se face la școală”, precizează el, în contextul în care un raport al UEFSCDI arată că aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile. Declarația lui Anton Hadăr a fost făcută în cadrul lansării Raportului Național privind Respectarea Prevederilor Codului Drepturilor și Obligațiilor Studentului din România în instituțiile de învățământ superior de stat din țară, aferent anului universitar 2021-2022.
  • Fenomenul de abandon universitar a fost măsurat pentru prima dată în cadrul studiului “Abandonul în învățământul superior românesc – Definire, măsurare, interpretare”, publicat recent de UEFISCDI: 47.96% este rata de abandon la licență, pentru studenții înmatriculați în 2015, 42% la master și 70% la studiile de doctorat. Până de curând, la nivel național, lipseau datele necesare pentru a dezvolta o analiză de cohortă. – Detalii aici

Lider al singurului sindicat ce reprezintă mediul universitar, Alma Mater, Anton Hadăr, profesor la Universitatea Politehnică trage un semnal de alarmă că studenții cer să facă online cursuri. “A scăzut interesul în mod înfiorător, îngrijorător, dacă cei de la masterat spun că nu vin la ore, mai bine fac prin online. Cartea se face la școală. (…) la masterat cei mai mulți preferați online-ul, n-o să faceți nimic cu așa ceva, nu aveți nicio șansă să vă îmbunătățiți pregătirea. Nu mai e dragostea de a învăța, toți vor să se fofileze”.

În același timp, Anton Hadăr remarcă faptul că elevii își pierd interesul pentru învățare, din liceu: “Ați venit mulți din această generație, nepregătiți din școală din motive care nu vă pot fi imputate, dar este o generație care a pătimit nemeritat și nu știm ce să facem ca să vă atragem din nou”.

Liderul Federației Alma Mater a subliniat că sunt unele situații în care studenții dau examene online, în timp ce muncesc și a dat un exemplu al unui student care, în timp ce susținea un examen oral, livra pizza: “Un student de-al meu a avut un accident în timp ce dădea examen, în Târgoviște, am aflat că l-a lovit o mașină din spate în timp ce dădea examen oral cu mine la rezistența materialelor. Căra pizza în timpul examenului. Știu că sunt cazuri izolate, nu generalizăm, haideți să strângem rândurile”, a spus Anton Hadăr.  

Un exemplu similar a dat și Sorin Costreie, consilier al Prim-ministrului pe teme de educație și cercetare, prorector la Universitatea din București: “Ieri am avut o prezentare în care la un moment dat s-a întrerupt, era customer service, nu știu ce a făcut și a reintrat și a prezentat materialul pe care-l avea. Adică s-a ajuns la niște situații hilare. Înțelegem, susținem, dar este un învățământ chinuit, fragmentat, siluit”, precizează Costreie.

Declarațiile integrale:

Anton Hadăr, liderul Federației Alma Mater, singurul sindicat reprezentant al mediului universitar, profesor la Universitatea Politehnică:

“Am ajuns să am cam 10, 12, 14 studenți dintr-o grupă la curs. La seminar mai vin câțiva în plus, dar sunt 30 în total. Cel puțin 10-12 studenți dintr-o singură grupă că au cam părăsit școala în anul doi de facultate. E de necrezut asta. Ba chiar veniți voi, studenții, și ne cereți nouă să facem orele mai mult în online, că e mai bine. Distrugem o țară și vă distrugeți pe voi și așa v-a distrus pandemia și pe voi și pe noi. Ați venit mulți din această generație, nepregătiți din școală din motive care nu vă pot fi imputate, dar este o generație care a pătimit nemeritat și nu știm ce să facem ca să vă atragem din nou. Facem niște prostii mari: îi lăsăm să facă 12 clase de liceu și ei nu termină decât cu diploma de absolvent, iau bacul doar 2-3-4-5.

De ce colegii mei din preuniversitar acceptă să-i ducă până în anul final și după aceea își dau seama că nu sunt în stare să iau bacul? Știm de ce, ca să le meargă finanțarea nu? Dar hai să facem ceva în acest sens pentru că îi chinuim degeaba, iar după ce termină liceul fără diploma de bacalaureat se duc afară, părăsesc țara unde muncesc fizic în țări străine. Generația voastră din păcate vrea să plece afară imediat, să aibă patru cercuri pe mașină, cu spinarea ruptă, că nu se duc acolo să facă computere sau cercetări științifice.

Hai să găsim o soluție împreună și, pe această temă, eu sunt speriat că nu vom mai avea cui să predăm, cel puțin așa văd eu. Credeți-mă, că simt pulsul. A scăzut interesul în mod înfiorător, îngrijorător, dacă cei de la masterat spun că nu vin la ore, mai bine fac prin online. Cartea se face la școală. A dat ARACIS niște precizări să ne încadrăm într-un anumit barem. Au început universitățile online din lipsă de bani, și domnul director general m-a asigură că vor fi bani pentru plata facturilor de energie electrică și nu trebuie să ne gândim că vom reveni la sistemul online. Totuși, la masterat cei mai mulți preferați online-ul, n-o să faceți nimic cu așa ceva, nu aveți nicio șansă să vă îmbunătățiți pregătirea. Încercați să-i convingeți pe cei pe care îi reprezentați (n. red. către ANSOR) că învățământul trebuie făcut la fața locului, cu unele mici excepții unde e nevoie.

Dar parcă simt că lucrurile au luat-o prost, sunt speriat și am semnale de la liderii de sindicat din toată țara. Nu mai e dragostea de a învăța, toți vor să se fofileze. 16 examene la medicină în 14 zile mi-a spus un rector, te miri când l-a luat. Un student de-al meu a avut un accident în timp ce dădea examen, în Târgoviște, am aflat că l-a lovit o mașină din spate în timp ce dădea examen oral cu mine la rezistența materialelor. Căra pizza în timpul examenului. Știu că sunt cazuri izolate, nu generalizăm, haideți să strângem rândurile. Mă cutremur când văd dezinteres național. Voi trebuie să rămâneți în această țară, trebuie să ajutați această țară, pentru asta ne luptăm noi, să deveniți baza societății de mâine. Dar ce facem în ansamblu, că stăm prost, domnule Costreie. Tinerii au început să își dorească să obțină cu minimum de implicare o diplomă sau ceva asemănător”, mai spune Anton Hadăr.  

Sorin Costreie, consilier al Prim-ministrului pe teme de educație și cercetare, prorector la Universitatea din București:

“Online-ul și la noi, să știți, exact aceeași presiune. Deci, cel puțin la master (n.red. studenții), ne-au cerut intempestiv și ne-au spus cumva condiționat că dacă nu trecem în online, nu mai vin, nu mai participă pentru că erau în timpul lucrului. Ieri am avut o prezentare în care la un moment dat s-a întrerupt, era customer service, nu știu ce a făcut și a reintrat și a prezentat materialul pe care-l avea. Adică s-a ajuns la niște situații hilare. Înțelegem, susținem, dar este un învățământ chinuit, fragmentat, siluit. Nu dau vina pe voi, nu, că ăsta e și dezinteresul profesorilor, și profesorii care vin și se gândesc la alte lucruri și nu sunt pregătiți, dar e o problemă sistemică și eu cred că cu toții, cei de la masă, trebuie să reacționăm pe liniile astea, pentru că e viitorul nostru în joc”.

Foto: © Rido | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. RASPUNSUL MEU PENTRU “MARIUS”: Obiectul acestei discutii este INVATAMANTUL ONLINE in Romania, nu numai in UPB. Remarcile dvs. – evident, din perspectiva unui absolvent – sunt totusi binevenite desi se limiteaza la UPB fiind in general conforme cu realitatea dar reprezinta o alta discutie, ce ar putea figura printre preocuparile colegilor nostri, ale mass-mediei si ale social mediei… Daca intereseaza! Cateva raspunsuri din perspectiva unui cadru didactic al UPB: 1. Am fost invitat sa predau cate 9 luni in universitati tehnice din SUA si Coreea de Sud…. Acolo, studentii viitori ingineri, aveau acces zi si noapte in laboratoare (dotate cu aparate/ echipamente, hardware si software moderne, performante, in cantitate suficienta) nu doar pentru a realiza lucrari de laborator reale (nu virtuale, prin simulare pe calculatoare, ca in multe laboratoare din FET-UPB, dupa 1990) ci si pentru a solutiona Homework (teme de casa) saptamanale, eminamente practice (nu teoretice ca la noi, acolo unde exista), fara prezenta si supravegherea cadrelor didactice, ca la noi. Unii studenti dormeau si mancau in laboratoare fara sa incalce regulamente locale… 2. Licentele, masteratele si doctoratele erau acolo acordate exclusiv pe baza unor combinatii hardware-software realizate de absolvent (exclusiv prin munca, cercetare si proiectare proprii) si cu utilizare ulterioara in sectorul privat, care valida si uneori finanta, activitatea absolventului. 3.Posibilitatea de-a utiliza telefoanele mobile in paralel cu activitatile universitare ca si frauda electronica-informatica la examene, inclusiv cele de diploma, era anulata datorita utilizarii software-ului performant anti-plagiat si a “jammers”-urilor (emitatoare locale de putere mica pentru bruierea benzilor de frecventa alocate comunicatiei electronice, exclusiv pe durata examenelor/ evaluarilor/ cursurilor). Mentionez ca, la noi, aceste jammers sunt interzise oficial (asa vrea UE !!) dar ele se utilizeaza totusi la examenele magistratilor si se comercializeaza prin social media inclusiv pentru a bloca transmiterea … manelelor provenind de la “dusmani”, in anumite comunitati !!! 4. Nu se poate cere studentilor sa fie prezenti in universitate timp de 30 ore/ saptamana (ca atunci cand se lucra si sambetele) atat timp cat dupa 1989 li s-a permis oficial sa absenteze de la cursuri, sa urmeze mai multe facultati in paralel si chiar sa fie si angajati…. In plus, in calendarul nostru de activitate zilnica, au aparut si apar treptat, prin bunavointa guvernelor succesive doritoare de laude si voturi, tot mai multe zile libere, inclusiv pentru elevi si studenti… Cat despre modul de dotare, acces, organizare si functionare ale laboratoarelor pentru studentii ingineri ar fi multe de spus si scris…. Pentru mine, in educatia din Romania totul se explica si prin SIMULACRUL de asigurare a calitatii educatiei impus de 17 ani prin OUG 75-2005 si aplicat cu sarg din 2005 de ARACIS si ARACIP in unicul scop al justificarii finantarilor bugetare pentru scoli si universitati (publice si chiar private)… Sa asteptam versiunile imbunatatite ale proiectelor de legi ale invatamantului aflate de peste 6 luni in proces de “transformare creatoare” – in “laboratoarele” Ministerului Educatiei – pe baza celor peste 10.000 de observatii si propuneri primite din partea beneficiarilor educatiei…..

  2. Ambii profesori universitari mentionati in text nu fac decat sa ilustreze prin unele exemple marginale aberanta “teza” afirmata public si repetat de fostul ministru (demisionar) al educatiei: “invatamantul online a fost si este CATASTROFAL in toata lumea”. Pe langa faptul ca o asemenea nastrusnica idee nu poate fi credibila (fiind emisa in scop evident publicitar de un profesor universitar incompetent in vastul domeniu al Stiintei si tehnologiei informatiei STI si fara referinte la statistici si documente publicate in alte state), se stie care a fost reactia Domniei sale la incredibila constatare a Curtii de conturi a Romaniei conform careia tot ce s-a facut online timp de cca 2 ani in scoli si universitati dupa incetarea starii de alerta/ necesitate ar fi fost ILEGAL si ar fi determinat obligatia rambursarii finantarilor acordate… Daca ar avea acces in social- si mass- media, profesorii si specialistii cu expertiza in STI si fara statut de producator/prestator/ distribuitor de hardware/ software/ platforme/ retele, etc., opinia publica din Romania ar putea cunoaste unele cauze si efecte ale ineficacitatii / ineficientei educatiei online in acesti doi ani in pandemie DOAR IN ROMANIA (spre deosebire de ceea ce nu s-a intamplat in toate celelalte state asa cum sustin cei intervievati in acest articol!!)… Toate aceste deficiente puteau fi corectate si prevenite daca se dorea/ permitea/ cunostea CE si CUM ar fi trebuit facut in acest scop … In conditiile imaginarei existente la noi a unei REALE asigurari a calitatii educatiei (nu SIMULATA, ca la noi, datorita OUG 75-2005), ARACIS si ARACIP ar fi trebuit sa intervina investigand numeroasele lanturi cauzale si cicluri VICIOASE existente din pacate SI in abordarea romaneasca a educatiei online, identificand totae CAUZELE reale si decizand SOLUTIILE optime… Dar. stabilind din birouri asa-zisele “standarde” (de fapt CERINTE) – mai toate irelevante/ inaplicabile/ ineficace/ ineficiente/ inutile privind educatia online (desi au aparut la comanda Ministrului Educatiei!!) – ARACIS si a demonstrat inca odata lipsa de credibilitate si ineficienta proprii, in domeniul “asigurarii calitatii” (o sintagma exotica uzurpata deci existenta FARA ACOPERIRE in denumirea institutiei, doar pentru a impresiona decidentii finantarilor publice) .. Pana cand ne vom mai fura caciula in asteptarea calitatii, credibilitatii si onorabilitatii?

    1. Domnule Profesor,
      De mai multa vreme ceea ce se intampla in UPB nu mai are nici o legatura cu invatamantul superior tehnic. Un student nu are posibilitatea sa invete ceva practic cat timp grupele au in jur de 30 de studenti, in unele cazuri chiar 45.
      Dupa mai multe reforme s-a ajuns ca un tanar aflat in floarea varstei, la 20 de ani, care studiaza ingieneria sa aiba un program de gravide, de numai 28 de ore pe saptamana.
      Ingineria este o chestie complicata, care se complica din ce in ce mai mult cu trecerea timpului. Studentii din domeniul tehnic trebuie sa petreaca mai mult timp in laboratoare, nu in biblioteci, cum este normal pentru cei de la litere/folisofie/drept.
      Pe langa faptul ca cei admisi in UPB vin cu vagi cunostinte de matematica/fizica programul de instruire din UPB nu-i provoaca a ca sa-si atinga limitele intelctuale native.
      Practic tienerii care doresc sa se intruiasca pierd 4+2 ani din viata.

      1. Obiectul acestei discutii este INVATAMANTUL ONLINE in Romania, nu numai in UPB. Remarcile dvs. – evident, din perspectiva unui absolvent – sunt totusi binevenite desi se limiteaza la UPB fiind in general conforme cu realitatea dar reprezinta o alta discutie, ce ar putea figura printre preocuparile colegilor nostri, ale mass-mediei si ale social mediei… Daca intereseaza! Cateva raspunsuri din perspectiva unui cadru didactic al UPB: 1. Am fost invitat sa predau cate 9 luni in universitati tehnice din SUA si Coreea de Sud…. Acolo, studentii viitori ingineri, aveau acces zi si noapte in laboratoare (dotate cu aparate/ echipamente, hardware si software moderne, performante, in cantitate suficienta) nu doar pentru a realiza lucrari de laborator reale (nu virtuale, prin simulare pe calculatoare, ca in multe laboratoare din FET-UPB, dupa 1990) ci si pentru a solutiona Homework (teme de casa) saptamanale, eminamente practice (nu teoretice ca la noi, acolo unde exista), fara prezenta si supravegherea cadrelor didactice, ca la noi. Unii studenti dormeau si mancau in laboratoare fara sa incalce regulamente locale… 2. Licentele, masteratele si doctoratele erau acolo acordate exclusiv pe baza unor combinatii hardware-software realizate de absolvent (exclusiv prin munca, cercetare si proiectare proprii) si cu utilizare ulterioara in sectorul privat, care valida si uneori finanta, activitatea absolventului. 3.Posibilitatea de-a utiliza telefoanele mobile in paralel cu activitatile universitare ca si frauda electronica-informatica la examene, inclusiv cele de diploma, era anulata datorita utilizarii software-ului performant anti-plagiat si a “jammers”-urilor (emitatoare locale de putere mica pentru bruierea benzilor de frecventa alocate comunicatiei electronice, exclusiv pe durata examenelor/ evaluarilor/ cursurilor). Mentionez ca, la noi, aceste jammers sunt interzise oficial (asa vrea UE !!) dar ele se utilizeaza totusi la examenele magistratilor si se comercializeaza prin social media inclusiv pentru a bloca transmiterea … manelelor provenind de la “dusmani”, in anumite comunitati !!! 4. Nu se poate cere studentilor sa fie prezenti in universitate timp de 30 ore/ saptamana (ca atunci cand se lucra si sambetele) atat timp cat dupa 1989 li s-a permis oficial sa absenteze de la cursuri, sa urmeze mai multe facultati in paralel si chiar sa fie si angajati…. In plus, in calendarul nostru de activitate zilnica, au aparut si apar treptat, prin bunavointa guvernelor succesive doritoare de laude si voturi, tot mai multe zile libere, inclusiv pentru elevi si studenti… Cat despre modul de dotare, acces, organizare si functionare ale laboratoarelor pentru studentii ingineri ar fi multe de spus si scris…. Pentru mine, in educatia din Romania totul se explica si prin SIMULACRUL de asigurare a calitatii educatiei impus de 17 ani prin OUG 75-2005 si aplicat cu sarg din 2005 de ARACIS si ARACIP in unicul scop al justificarii finantarilor bugetare pentru scoli si universitati (publice si chiar private)… Sa asteptam versiunile imbunatatite ale proiectelor de legi ale invatamantului aflate de peste 6 luni in proces de “transformare creatoare” – in “laboratoarele” Ministerului Educatiei – pe baza celor peste 10.000 de observatii si propuneri primite din partea beneficiarilor educatiei…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Campania de vaccinare în școli este blocată. Nicio școală nu a solicitat echipe mobile pentru că „sunt neclarități cu privire la bază legală a formularului” prin care școlile pot solicita intenția de vaccinare, anunță ministrul Educației

Școlile nu au solicitat echipe mobile de vaccinare după prima săptămână de școală, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care a denunțat într-o declarație la AlephTV existența unui blocaj legat de…
Vezi articolul

Minciuna la copii și intervievarea copiilor în context judiciar – două dintre temele conferinței organizate în premieră în România de Asociația Europeană de Psihologie și Drept, care își reunește specialiștii la Cluj-Napoca, între 4 și 7 iulie 2023 (P)

Cercetători internaționali din psihologia judiciară, profesori universitari și practicieni din țară și străinătate se reunesc pentru prima dată în România, la Conferința Asociației Europene de Psihologie și Drept. Votată în…
Vezi articolul