De luni, profesorii universitari vor face grevă de avertisment, anunță Anton Hadăr, președintele Alma Mater: Premierul Ciucă și Marcel Ciolacu n-au vrut să-și asume grilele de salarizare pe care noi le-am creat și care se află la Ministerul Muncii

3.309 vizualizări
Anton Hadăr / Foto: George Călin / Inquam Photos
De luni, 22 mai, profesorii din învățământul superior vor face grevă de avertisment, după cum a anunțat Anton Hadăr, președintele Alma Mater (federație reprezentativă în mediul universitar). Declarațiile au fost făcute miercuri, 17 mai, după negocierile eșuate de la Guvern. Ieri, sindicatele angajaților din Învățământ s-au întâlnit cu premierul Ciucă, pentru a găsi soluții la problemele angajaților, dar negocierile au eșuat.

„Noi, începând de luni, vom face grevă de avertisment. Am fost în urmă puțin cu referendumul. Categoric că vom continua și noi activitățile de protest, dar tare mâhniți am ieșit, căci ce am venit cu sufletul deschis, curat și cu dorința de a rezolva problema. Din păcate, anexa 8 din legea 153 a salarizării reprezintă prea puțin. Ar fi un efort, pentru Guvern și pentru țară, de 300 de milioane de lei, pentru partea aceasta de an care a mai rămas (…)”, a declarat președintele Alma Mater, după ce s-a încheiat întâlnirea de la Guvern.

Potrivit acestuia, premierul Ciucă și Marcel Ciolacu n-au vrut să-și asume grilele de salarizare propuse de sindicate: „Al doilea aspect este o promisiune cu iz politic pe care vor să o înmagazineze în cadrul programului de guvernare. Cei doi oameni importanți, prim-ministrul actual și prim-ministrul viitor, au spus că vor trece în programul de guvernare faptul că educația va fi prioritară, mă rog, scrie peste tot acest lucru, dar că va fi și din punct de vedere salarial, dar n-au vrut să își asume grilele pe care noi le-am creat și care astăzi se află la Ministerul Muncii, grile pe care le-am gândit potrivit ideilor din proiectul România educată și din promisiunile celor doi miniștri, Sorin Cîmpeanu și Ligia Deca, plecând de la salariul mediu brut pe economie pentru profesorul debutat din învățământul preuniversitar și pentru profesorul de tip asistent universitar de la noi din învățământul superior. Deci, aici n-au vrut să-și asume răspunderea. (…)”

Informații de context

Pe 16 mai, Anton Hadăr a anunțat că și universitățile se alătură grevei naționale din 22 mai și “este foarte posibil să avem examene anulate sau amânate”.

Remus Pricopie, rector al SNSPA, transmite, într-un comunicat de presă, că instituția nu se alătură grevei generale ce va începe pe 22 mai:

„Revendicările sindicatelor din învățământ trebuie să fie tratate cu seriozitate, dar nu prin grevă se rezolvă problemele semnalate. Elevii și studenții trebuie să fie prioritatea noastră. Se apropie examenele naționale, Bacalaureatul, sesiunea din vară, examenele de finalizare a studiilor de licență și de masterat. Trebuie să dăm dovadă de calm, responsabilitate și respect, față de viitorul acestor tineri”, potrivit rectorului.

Citește și:
Și universitățile intră în grevă generală: Este foarte posibil să avem examene anulate sau amânate, ne cerem scuze studenților și părinților, spune Anton Hadăr, președintele Alma Mater
Promisiunea primită de sindicatele profesorilor, la întâlnirea de la Guvern: Noua lege a salarizării va fi adoptată de Parlament până la sfârșitul anului 2023
Ce le-a promis Premierul Ciucă sindicatelor, în întâlnirea care i-a convins definitiv pe profesori să facă grevă generală: Că va scrie în programul de guvernare al lui Ciolacu „textul” din care „să rezulte foarte clar că educația reprezintă prioritate națională”

3 comments
  1. Hadăr este un șarlatan acoperit, care reprezintă guvernul psd-pnl, deghizat în sindicalist. Un profitor notoriu, fără caracter.

  2. Profii ir fi fost anunțați și ei că fac grevă? Sau doar nea Hadar lasă televiziunile și face grevă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educației, după discuțiile cu președintele Klaus Iohannis: “Cred că există posibilitatea detensionării situației în momentul de față, dar decizia va fi strict a colegilor noștri”

Liderul FSE, Marius Nistor, a spus la ieșirea de la discuțiile cu președintele Klaus Iohannis că discuția a fost constructivă: “Cred că există posibilitatea detensionării situației în momentul de față,…
Vezi articolul

Cine este noul ministru al Educației Naționale din Franța, Pap Ndiaye, și care sunt perspectivele sale / Sindicatele din învățământul francez așteaptă să fie rezolvate “urgențele reale”, precum salariile

Odată cu realegerea lui Emmanuel Macron în funcția de Președinte al Republicii Franceze și, implicit, odată cu instaurarea noului guvern condus de Elisabeth Borne, ministrul Educației Naționale, al Tineretului și…
Vezi articolul

Peste 80 de posturi noi în inspectoratele școlare, pentru „persoane cu competențe digitale avansate” care să gestioneze baze de date, să monitorizeze reforme PNRR și să pregătească standardizarea examenelor din 2027 – proiect de Hotărâre de Guvern

Inspectoratele școlare județene (ISJ) și cel al Municipiului București (ISMB) vor primi peste 80 de posturi noi pentru „persoane cu competențe digitale avansate” care ar urma să gestioneze baze cu…
Vezi articolul