Grevă generală în educație, de luni, cu peste 150.000 de angajați care sistează activitatea în școli, după negocierile eșuate de la Guvern / Pentru ca examenele să nu fie date cu jandarmii, lucrurile trebuie tratate mult mai serios, avertizează sindicaliștii

10.403 vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
De luni, peste 150.000 de angajați din sistemul de Educație intră în grevă, după cum a precizat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Miercuri, 17 mai, reprezentanții profesorilor s-au întâlnit cu premierul Ciucă, pentru a găsi soluții la problemele angajaților, dar negocierile au eșuat: „Senzația mea este că astăzi au venit nepregătiți, adică nu și-au făcut niște calcule clare”, a spus Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). În paralel cu declarațiile sindicatelor, a făcut declarații și premierul Ciucă – acesta a spus că a „avut un dialog foarte bun” cu reprezentanții profesorilor.
  • Miercuri, în toate școlile în care există membri de sindicat a avut loc o grevă de avertisment miercuri, 17 mai, de la ora 11:00 și până la 13:00.

La discuțiile de la Guvern au participat următoarele persoane: premierul Ciucă; liderul social-democrat Marcel Ciolacu; ministrul Educației – Ligia Deca, secretarii de stat în Ministerul Educație Sorin Ion și Florian Lixandru; Ioana Lazăr – secretar general al Ministerului Educației, ministrul Finanțelor – Adrian Câciu; Cristian Vasilcoiu – secretar de stat în Ministerul Muncii.

Simion Hăncescu a spus că problemele din Învățământ trebuie tratate serios, pentru a nu se ajunge în situația ca examenele să fie date cu jandarmii: „Le-am spus astăzi foarte clar celor doi președinți că mingea acum e la Guvern. Deci, dacă se dorește ca lumea să nu se radicalizeze și să nu se ajungă în situația în care la examene să vină cu jandarmii să dea examenele, că vor refuza profesorii, trebuie să trateze lucrurile mult mai serios.”

Liderul sindical Simion Hăncescu a menționat că reprezentanții Guvernului au tratat problema superficial: „Noi am atenționat încă din decembrie că sunt niște probleme și că există riscul să se ajungă la această formă de protest. Senzația noastră este că s-a tratat problema superficial sau au crezut că e o glumă. Și senzația mea este că astăzi au venit nepregătiți, adică nu și-au făcut niște calcule clare.”

Cât timp se desfășoară greva generală, nu se predă, nu se ascultă, nu se pun note, potrivit acestuia. ”În multe școli unde procentul (profesorilor care participă la grevă – n. red.) este foarte mare, nici n-o să aibă cine să stea cu acești copii. Conform legii, directorul trebuie să asigure supravegherea și, practic, nu vedem cum ar putea un director să aibă grijă de copiii care vin la școală. Da, știm că o treabă delicată, în special pentru cei mici, mă refer la grădiniță și învățământul primar.”

Liderul sindical Simion Hăncescu (FSLI) a avertizat, în cadrul conferinței de presă, că există riscul ca examenele naționale să fie date peste cap de greva generală din învățământ: „Vina nu este a noastră, nici a oamenilor din sistem, este a guvernanților. Ei trebuie să se gândească, a lor este vina, dacă se va întâmpla, repet, să nu se dea examenele naționale sau să se decaleze”, a spus acesta.

Întrebată de jurnaliști dacă s-ar putea ajunge la înghețarea anului școlar, Ligia Deca a spus se vor găsii soluții: “Sunt convinsă că se vor găsi soluții punctual. Nu cred că ar trebui pus pusă în pericol în niciun fel structura anului școlar sau procesul educațional”.

Regulile pentru greva profesorilor

Conform sindicatelor, regulile din perioada în care are loc greva sunt următoarele:

„1. În unitatea de învăţământ trebuie să fie prezenţi pe durata grevei toţi membrii de sindicat participanți la aceasta; în condică se va scrie „GREVĂ”; reamintim că, potrivit art. 234 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, „greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi”, iar conform art. 153 alin. (5) din Legea nr. 367/2022, greviştii sunt prezenți în incinta unității;

2. în situația în care, în perioada grevei, sunt prezenți în unitate copii/elevi, aceștia vor fi supravegheați de angajații care nu participă la grevă;

3. cadrele didactice care nu au ore (după ce greva a fost declanșată și care participă la grevă) sunt prezente în incinta unității, o parte dintre ele asigurând supravegherea patrimoniului, conform celor stabilite de către comitetul de grevă din unitate împreună cu angajatorul;

4. toate persoanele care intră în unitate vor fi legitimate pentru a nu pătrunde persoane străine, care ar putea deturna acţiunea;

5. personalul didactic auxiliar şi nedidactic participant la grevă va rămâne la locul de muncă, fără a-şi desfăşura activitatea, asigurând securitatea patrimoniului.”

Citește și:
Eșec al negocierilor dintre sindicatele din învățământ și premierul Ciucă. ”De luni va fi grevă generală”, anunță liderul sindical Simion Hăncescu

22 comments
  1. Chirurgii de ce nu se gândesc la binele suferinzilor și operează doar pe salarii de peste 15.000 de lei?

    Magistrații de ce nu se gândesc la binele victimelor și judecă doar pe remunerații de peste 20.000 de lei?

    Profesorii de ce trebuie să se gândească la binele elevilor și să predea pentru lefuri de puțin peste 2.000 de lei?…

    Preluat – Jurnalul unui profesor

  2. 1. Nu profesorii au cerut zile libere, `punti` peste `punti` la cererea HORECA. Nu se mai pot recupera zilele pierdute pentru ca nu venim sambata la scoala , tot din cauza legislatiei facute de niste persoane fara interes pentru copiii nostri, ai vosti, ai tarii.
    2.Calculati zilele lucratoare de concediu, daca nu convine calculul pe zile calendaristice.
    3 Nu lucram 5 ore pe zi ci 10 , daca vreti. Avem de pregatit, de corectat, de centralizat, de raportat , de completat machete peste machete, de facut situatii statistice cu prescolari, elevi din diferite medii defavorizate, tichete sociale, burse …tot felul de tampenii de care nu ar trebui sa ne ocupam noi.
    4 Trebuie sa fim profesori, consilieri, logopezi, psihologi, numai cadre didactice de predare-nu.
    5 Trebuie sa facem~ Scoala parintilor~ , sa completam fise de inscriere la gradinita, la scoala…NU STIU sa scrie multi dintre parinti!
    6 Pana si calculatorul la care scriu este atat de vechi ca nu mai e compatibil cu noile programe….
    ……

    1. Sa nu mai zicem ca suntem singurii fraieri care ne cumparam din banii nostrii: laptop-uri, imprimante, hartie, etc.

      1. La clasa fiicei mele le-am cumpărat noi, PĂRINȚII
        chiar vă cred că le-ați cumpărat dumneavoastră, dar știu și cum s-au cumpărat la noi, așa că o dată în plus constat că sunt două feluri de profesori în România (nu mă pot abține să nu parafrazez un banc: cei care știu să numere …banii din plic, și cei care nu ii primesc).
        iar cei pe care îi întâlnesc eu la școală fiicei mele, în frunte cu directoarea, nu îmi plac deloc. și aș vrea să nu mai predea deloc, nu să li se mărească salariile

      2. și ca să nu se înțeleagă că vreau să plătească profesorii pentru imprimanta, coli și cartușe și altele… nu vreau asta. as fi vrut ca atunci când nu s-au cerut bani pentru aceste lucruri, sa fi purtat și atunci doamna in cauză, măcar simbolic, foiță cu “grevă de avertisment”. adică să spuna de atunci că nu este ok sa li se ceară părinților bani, ci sa se găsească fonduri. atunci nu a fost o problema a sistemului și a priorităților care lasă învățământul pe dinafară…doar la salarii este.

      3. de aici lipsește, ca să aibă sens, acest prim comentariu lăsat de mine:

        La clasa fiicei mele le-am cumpărat noi, PĂRINȚII
        chiar vă cred că le-ați cumpărat dumneavoastră, dar știu și cum s-au cumpărat la noi, așa că o dată în plus constat că sunt două feluri de profesori în România (nu mă pot abține să nu parafrazez un banc: cei care știu să numere …banii din plic, și cei care nu ii primesc).
        iar cei pe care îi întâlnesc eu la școală fiicei mele, în frunte cu directoarea, nu îmi plac deloc. și aș vrea să nu mai predea deloc, nu să li se mărească salariile

    1. Bacalaureatul, examenul maturității, este o formalitate? Sau Evaluarea națională? Dacă renunți la Evaluarea națională, pe ce criterii merg elevii la un liceu sau altul? Bacalaureatul nostru este recunoscut în UE.

        1. Aveți dreptate, nu e normal să dai examen din moment ce 10 clase sunt obligatorii. De asta se și numește evaluare, nu examen și nici nu există noțiunea de “picat”. Că ia 2 sau 10, copilul merge mai departe. Dar, dacă nu ar fi ierarhizați prin evaluarea asta, ar trebui efectiv să aplice la mai multe licee și să aștepte să fie admiși undeva. Așa se face în statele unde nu există testare. Nu știu cum anume ar face liceele din România selecția. După rezultatele din gimnaziu ar fi greu să se orienteze, fiind bine cunoscut faptul că evaluarea este absolut haotică, 8 dintr-o școală este 10 în alta și 5 în alta. Ați văzut că există copii cu 3 la evaluarea națională și 9,80 media din gimnaziu. De asta mă gândeam că evaluarea națională e unica soluție viabilă la noi.

          1. Problema constă în faptul că avem colegii naționale cu ultima medie de admitere 9.60 și licee cu medie de admitere numai sub 5… Asta nu ajută învățământul din România, din ce am observat. Un colectiv de profesori are de educat doar elevi foarte buni, altul… doar elevi foarte slabi! Normal că nu poți ridica 30 de elevi de la nota 5 la 7!
            Colegiile și liceele (unele) au devenit o afacere în ultimii 30 de ani, trebuie să recunoaștem! Ar fi cazul să se mai echilibreze situația. Dar, în loc să se întâmple asta, se dorește introducerea unor examene (candidați/ număr de locuri la colegiu sau liceu) suplimentare! Așadar… va fi tot mai “bine”! Aduce a învățământ privat cu fonduri de la stat și de la părinți: nu poți lua nota 10 la un examen cu un nivel de dificultate ridicat – doar din atenția și timpul pe care un profesor poate să le ofere la ore fiecărui elev (la câți elevi avem în clase)! Nu spun că nu ajută foarte mult să îți dai interesul (ca elev), dar tot banii de meditații vor definitiva notele: 9 sau 10. Exact acel nivel de dificultate la care profesorul din clasă nu ajunge (din lipsa timpului sau din cauza celorlalți elevi, care s-ar plictisi).

  3. De copii nu se interesează nimeni. Ce contează ca examenele se dau? Intereseaza pe cineva Evaluarea Nationala sau Bacalaureatul? Da! Elevii romani nu reusesc sa incheie materia la romana si matematica pentru ca vor profesorii mai multi bani! Aparent nu le ajunge vacanta 3 luni(vara) si vanacnta de sarbatori! Elevii nu contează pentru nimeni! Dati-le bani sa reuseasca sa isi duca materia la bun sfarșit!

    1. Elevii contează CEL MAI MULT pentru profesori. Părinții – unii dintre ei, adevărat – se tem doar că e nevoie să găsească o bonă pentru zilele de grevă. (Iar alții, pe la țară, se bucură că îi au acasă să-i pună la muncă.)

      Dacă guvernanților chiar le pasă de examene, vor aduce FAPTE nu vorbe la masa negocierilor și greva se termină în secunda 2.

      Dar până când vreți să fie învățământul ULTIMA ”prioritate” în statul ăsta??? Până când??

    2. Mariuta,
      dacă ți se pare ca sunt favorizați profesorii cu bani și vacante, de ce tinerii nu aleg profesia asta? Atenție la fractura de logica, domnișoară.

      1. @ms. de scârba voastră nu aleg copii învățământul, le e scârbă să se întoarcă lângă specimene ca voi, după ce abia au scăpat. numai gândul că cineva ar vrea sa se întoarcă lângă o adunătură de paraziți incompetenți, ce pana terminarea facultății fie ea și de litere și științe, le.a cerut doar sa memoreze și reproducă, este penibil in sine.. la asta ca da îți răspund și la întrebarea retorică

      2. poate pentru că tinerii preferă banii timpului liber. multă lume pare să fie așa în zilele noastre.
        Profesorii, atunci când au ales această meserie, au decis, practic, că acceptă mai puțini bani pentru avantajul de netăgăduit de a avea zile libere la grămadă. acum vor și zilele libere, vor și bani mai mulți.

        uite, mi-a venit o idee. în vacanța de vară să fie casieri la Lidl, am citit comentariile unor profesori care spun că acolo pui trei conserve pe raft și câștigi 3000 RON. pai e super, într-o vară faci aproape 10.000 RON!

        1. Timpul liber nu are nicio valoare daca nu ai bani!
          Concediul profesorilor e mai mare decat al altor categorii, dar si consumul nervos este mai mare!
          Apoi, concediul lor este fix, si in perioade “De varf” in ce priveste turismul. Degeaba ai concediu vara 2 luni cand toate costa triplu precum in alte perioade…
          Aia cu sa se angajeze la lidl vara…asa o aberatie nu merita comentata
          Sfat: intai gandeste si apoi scrie!

  4. Codul Muncii nu se aplica , pe bune, in invatamant. Am luat titularizarea in august 2020. Am fugit imediat- in aceeasi zi- la liceu sa anunt si sa ma prezint. CIM-contractul individual de munca l-am semnat dupa 7 (sapte) luni, la cererea mea! Fisa postului am primit-o dupa aproape 2(doi) ani. De aproape 3(trei) ani inca nu mi s-a facut instructaj SSM. Nu stiu nici acum care e salariul meu de baza, care e netul, pentru ca luna de luna e diferit. Eu inca nu stiu angajatul cui sunt: al liceului, al ministerului, al primariei?????????????
    E vraiste in educatie. Dar e bine pentru ca am 50 de ani, sunt titular, si inca nu pot sa iau 1000 de lei de la banca!

  5. Examenele nu pot fi date cu jandarmii pentru ca nu se vor incheia medii, oricum daca s-ar da nu ar mai avea nimeni curaj sa copieze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pune lipsa unor salarii decente pentru profesori pe seama “optimizărilor fiscale” ale unor companii din mediul privat, în contextul proiectului de ordonanță menit să acopere găurile bugetare / Reducerile de cheltuieli pregătite pentru sectorul bugetar evită multe surse ale risipei de bani publici

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a pus, miercuri, situația salariilor din educație pe seama “optimizărilor fiscale” din mediul privat: “Nu poți să spui că, în continuare, lași zonele de optimizări fiscale…
Vezi articolul

Înscrierea la grădiniță și creșă 2023. Regulile, puse în dezbatere: creșele și grădinițele nu au voie să facă liste de preînscrieri, iar cererile pot fi depuse online / Ce conține dosarul

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică, miercuri, regulile pentru înscrierile la creșă și grădiniță valabile pentru copiii care merg din septembrie la acestea. Prima oară au loc reînscrierile, între…
Vezi articolul

Sindicatele din Educație o contrazic pe Ligia Deca: Am respins, la întâlnirea de la Guvern, ideea eliminării salarizării profesorilor din lege / Noile legi ale educației vor fi un eșec garantat

Sindicatele din Educație o contrazic pe Ligia Deca, ministrul Educației, și anunță că sunt împotriva eliminării din proiectul Legii învățământului preuniversitar a prevederii referitoare la salarizarea profesorilor, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul