OFICIAL Tabletele și laptopurile cumpărate de Guvern pentru 250.000 de elevi vor intra în baza materială a școlilor, iar elevii vor trebui să le returneze după folosire

6.696 de vizualizări
FOTO: pixabay.com
Hotărârea de Guvern 370 din 7 mai 2020, care prevede alocarea a 150 de milioane de lei pentru cumpărarea de tablete și laptopuri a fost publicată în Monitorul Oficial și prevede faptul că achiziția se va face în baza articolului 111, alineatul 1, litera f din Legea Educației Naționale.

Asta înseamnă că bunurile achiziționate, circa 250 de mii de tablete și laptopuri, vor intra în baza materială a școlilor, școlile putând da aceste tablete elevilor care nu au astfel de dispozitive cu care să acceseze învățământul online.

Potrivit legii, însă, după o perioadă de folosire a acestor tablete și laptopuri, sau conform regulilor specificate în contractele cu părinții/regulementele școlilor elevii vor fi nevoiți să returneze aceste device-uri.

Ce prevede articolul 111, alin 1, litera f din Legea 1/2011:

”De la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, se asigură următoarele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special:

  • finanțarea, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării, a unor programe anuale sau multianuale de investiții, de modernizare și de dezvoltare a bazei materiale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv consolidări și reabilitări de școli și dotări”

Programul lansat prin această hotărâre se numește „Programul național Școala de acasă”, achiziția se va face prin ONAC, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate conform articolului 3, litera k din normele metodologice ale ordonanței de înființare a ONAC, va fi nevoie de un memorandum aprobat de Guvern pentru a putea face achiziția.

Dispozitivele electronice vor avea conexiune la internet şi vor intra în dotarea unităților de învățământ de stat, se arată în proiect. Ele vor fi folosite la “facilitarea activităților didactice la distanță pentru elevii din medii defavorizate înmatriculați în unitățile de învățământ preuniversitar de stat”.

În prezent există posibilitatea prin OMEC 4135/2020 care aprobă instrucțiunea pentru învățământul online ca școlile să cesioneze părinților sau profesorilor echipamente din dotarea unităților de învățământ, pentru a putea desfășura procesul de învățare online. Dacă sunt deteriorate, aceste echipamente trebuie plătite de către cei care le deteriorează. Nu există o statistică publică a ministerului despre câte școli au aplicat acest punct din ordinul amintit.

FOTO:Image by Photo Mix from Pixabay


2 comments
  1. Dar nu scrieti nimic despre faptul ca se cumpara produse, cum ar fi laptop-uri( asa zise laptop-uri care in fact sunt notebook-uri) de productie 2010 cu caracteristici din acelasi an, pentru scolile din Romania? Sau asta nu da bine la public? Publicul cel mai bine ar trebui sa nu stie absolut nimic, doar sa fie niste aplaudaci ca pe vremea la nenea Ceasca?

  2. Este important ca toti elevii sa beneficieze de dispozitive pentru invatamant online,de internet .Dar mai important este ca mariile sale profesorii sa doreasca sa faca cursuri cu elevii,ca refuza efectiv sa munceasca.Domnii si doamnele cadre didactice trebuie obligati ,constransi si platiti in functie de eficienta si implicare la scoala tot timpul nu numai acum,ca alta varianta nu poate fi luata in calcul in cazul lenesilor astia.Oameni buni va informez ca elevi care nu au dispozitive sunt doar 20%,iar profesori care nu fac lectii online 60-70%,,concluzia este ca profesorii sunt problema.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Inițiativa PSD cu impact bugetar de peste jumătate de miliard pe lună, adoptată de Senat: Toți profesorii din România să primească un stimulent 2.000 de lei pe lună pe perioada stării de alertă și de urgență. Restul angajaților din școli să primească 1.500 de lei pe lună

UPDATE: Senatul a adoptat luni propunerea legislativă prin care se acordă în perioada stării de urgenţă şi de alertă stimulente de risc cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de 2.000…
Vezi articolul

Clădirea în care se află sediul Ministerului Educației va intra în reabilitare prin Programul Naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat / 15 școli au fost incluse pe aceeași listă aprobată pentru finanțare de Ministerul Dezvoltării

Sediul Ministerului Educației din str. General Berthelot nr. 26-30 a fost inclus luni, de Ministerul Dezvoltării, pe lista clădirilor care vor fi consolidate și reabilitate prin Programul Naţional de consolidare…
Vezi articolul