Ministrul Educației anunță semnarea Contractului Colectiv de Muncă pentru învățământ superior cu Federația sindicală Alma Mater. El prezintă momentul drept exemplu de dialog în relația cu sindicatele, „care are o anumită istorie, pe care încercăm să o transformăm în pași mici”

176 de vizualizări
Sursa: Facebook – Mihai Dimian
„Am semnat astăzi Contractul Colectiv de Muncă (CCM) pentru învăţământ superior la nivel de grup de unități asociate Federației Naționale Sindicale ‘Alma Mater’”, a anunțat miercuri, 22 aprilie ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, într-un mesaj publicat pe Facebook. Anterior, într-un interviu acordat postului Prima News, el pusese acest moment în contextul relației cu sindicatele, pe care „încercăm să o transformăm în pași mici, în prezent, într-o relație de colaborare.

Mihai Dimian a transmis că a semnat CCM la nivel universitar împreună cu președintele Federației ”Alma Mater”, Anton Hadăr. Și prezintă momentul drept „un act de stabilitate” și „dovada importanței pe care ambele părți o acordă dialogului social”:

„Semnarea Contractului Colectiv de Muncă este un act de stabilitate, în beneficiul celor implicați în învățământul superior, dar este, de asemenea, dovada importanței pe care ambele părți o acordă dialogului social bazat pe înțelegere și respect, chiar și în această perioadă dificilă.”

În aceeași manieră a prezentat momentul, în prealabil, și în cadrul unui interviu în cadrul emisiunii „Viitor pentru România” de la Prima News. Acolo, el a arătat că relația MEC cu sindicatele „are un anumit istoric”. El nu s-a referit la lipsa oricăror reacții la cererile sindicatelor legate de anularea tăierilor din Educație, introduse anul trecut de guvern, dar a făcut trimitere la disputele recente legate de organizarea simulării pentru Evaluarea Națională și la chestiunea plății pentru hotărârile judecătorești. 

Acum, a spus el la Prima News, că „am acest dialog. Astăzi, spre exemplu, vom semna contractul colectiv de muncă pentru învățământul universitar. Cel pentru preuniversitar a fost semnat. Deci există acest dialog.. Sigur că modul cum au decurs lucrurile în trecut au o influență în prezent. Eu sper că din experiențele pe care le vom avea împreună să înțelegem această schimbare de abordare, care se bazează pe dialog, pe onestitate”.

Declarația detaliată făcută pe această temă la Prima News:

„(…) În privința relației cu sindicatele, sigur că ea are un anumit istoric. Eu am avut tot timpul un dialog cu sindicatele și, în calitate de rector, am semnat contractul colectiv de muncă după mulți ani în care nu era un contract colectiv de muncă. Am acest dialog. Astăzi, spre exemplu, vom semna contractul colectiv de muncă pentru învățământul universitar. Cel pentru preuniversitar a fost semnat. Deci există acest dialog..

Sigur că modul cum au decurs lucrurile în trecut au o influență în prezent. Eu sper că din experiențele pe care le vom avea împreună să înțelegem această schimbare de abordare, care se bazează pe dialog, pe onestitate.

Și atunci, și în această perioadă, dacă ați observat, nu am amplificat anumite teme ce erau, poate, prezentate într-un mod poate distorsionat. Dacă e să ne referim la Simulare, cred că rezultatul Simulării a dovedit că această abordare calmă, cu răbdare, cu înțelegere, fără a amplifica anumite teme, a condus la rezultatul pe care l-am avut. Când am venit la minister mi se spunea că mai mult de 50% dintre școli nu vor organiza, că e un haos, e o dezordine. Și am avut, la nivel de școli, cum era atunci, că vorbeam despre Evaluarea Națională, a fost un 2, 2 virgulă ceva la sută. Din care, acum, constatăm că se înscriu – erau 38, probabil că se mai înscriu până luni, când se organizează… alți 3000 de copii vor putea să beneficieze și de acest al doilea exercițiu. Deci înțelegem că este o situație dificilă, este un grad de nemulțumire, dar acționând cu înțelegere, cu calm și prin acest dialog reușim să facem ceea ce e bine pentru copii. De asta sunt aici, nu pentru mine, nu pentru colegii mei, ci pentru tineri.  Drept urmare, relația cu sindicatele, repet, are o anumită istorie, pe care încercăm să o transformăm în pași mici, în prezent, într-o relație de colaborare. Și faptul că, repet, azi semnăm acest contract colectiv, modul în care am abordat lucrurile în această perioadă, orientându-ne către rezultate, nu către vorbe, nu către a câștiga o anumită dezbatere sau o discuție. Chiar și în ultima experiență legată de anumite plăți care s-ar fi blocat pentru hotărârile judecătorești, realitatea este că anul trecut nu s-au plătit aceste plăți pentru hotărâri judecătorești, anul acesta în martie s-au plătit cele pentru anul trecut. 2. În aprilie, cred că s-au plătit 80% din cele care trebuie plătite până la 31 decembrie 2026. Deci nu e nicio întârziere, e chiar o plată în avans (…)”.

Secvența – de la min. 14 în înregistrarea emisiunii Prima News:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, rectorul UBB: Studenții sunt parte a comunității universitare oferind un act educațional la care ei sunt co-creatori, deci ei trebuie să fie arhitecții propriului proces de educație

Studenții nu sunt doar beneficiari ai sistemului de educație, ei sunt „co-creatori” și „trebuie să fie arhitecții propriului proces de educație”, a spus profesorul Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB)…
Vezi articolul

Raport intern al Universității Columbia din SUA: instituția nu a fost pregătită să combată antisemitismul din campusuri – mulți studenți nu au știut cui să spună despre hărțuire, unii profesori și angajați au minimizat îngrijorările

O comisie internă a subliniat vineri într-un raport eşecurile prestigioasei universităţi private newyorkeze Columbia de a combate antisemitismul în cursul valurilor de manifestaţii care au zguduit campusul în timpul războiului…
Vezi articolul

Restrângere de activitate 2026. Marți, 10 martie, este ultima zi în care profesorii pot depune cererile pentru obținerea acordurilor / Model de cerere

Pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, cererile profesorilor se depun din 5 martie și până pe 10 martie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru…
Vezi articolul