Profesorii își vor primi astăzi salariile după ce au existat probleme tehnice la nivelul trezoreriilor, potrivit liderului sindical Marius Nistor / „Nu se poartă încă nicio discuție” despre indexarea cu inflația a salariilor cadrelor didactice, mai spune acesta

Foto: © Alberto Mihai | Dreamstime.com

Cadrele didactice urmează să primească astăzi salariile, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Aceasta a spus că a fost o problemă „vizavi de transmiterea sumelor de bani prin trezorerie către bănci”. Profesorii ar fi trebuit să ia salariile încă de vinerea trecută.

„A apărut o problemă față de transmiterea sumelor de bani prin trezorerie către bănci. Ziua de plata a salariilor pentru sistemul de învățământ preuniversitar – și nu numai – este pe data de 14. În situația în care această dată cade la sfârșit de săptămână, mă refer aici în zilele de sâmbătă și duminică, salariile se plătesc în ultima zi lucrătoare din săptămâna în cauză. Cu alte cuvinte, vineri trebuiau să-și primească salariile”, a menționat Marius Nistor.

El a mai spus că aceasta este o problemă tehnică și se află în responsabilitatea celor care „au în subordinea lor activitatea trezoreriilor”: „Din cauza acestor probleme tehnice care au apărut la nivelul trezoreriilor, nu s-au putut finaliza viramentele de bani pe cardurile colegilor noștri. Este o problemă strict tehnică și este responsabilitatea în totalitate a celor care se ocupă de așa ceva. Mă refer aici la Ministerul de Finanțe, la cei care au în subordinea lor activitatea trezoreriilor.”

„O astfel de problemă n-a mai existat. Este prima dată când se întâmpla așa ceva, să apară o problemă de ordin tehnic”, a completat liderul sindical.

Întrebat în ce stadiu sunt discuțiile despre indexarea salariilor în funcție de rata inflației, Nistor a spus că deocamdată nu există consultări. „În primul rând, trebuie să vorbim de angajamentele pe care și le-au luat reprezentanții guvernului. Într-adevăr, se contura la un moment dat ca din aprilie-mai să apară o creștere, dar nu vorbim de o creștere, este vorba de o aplecare parțială a ceea ce prevede legea 153. Deci un 4.5-5% din restul datoriei pe care guvernul o are încă pentru angajații din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar, urmând ca în luna iunie, după rectificarea bugetară, să rezolve diferențele care au mai rămas de plătit pe legea 153, și nu numai pentru noi.

„Din păcate, nu se mai poartă nicio discuție pe acest subiect. Așteptăm și noi să vedem rectificarea bugetară. Atrag atenția, nu vorbim numai de salariile profesorilor, vorbim de personalul didactic auxiliar și nedidactic. Așteptăm o întâlnire cu domnul premier pentru a clarifica toate aceste aspecte legate de salarizare, care sunt absolut obligatorii. Întâlnirea trebuie să aibă loc cât mai repede cu putință.”, a precizat președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Informații de context

Amintim că Edupedu.ro a scris că profesorii vor primi în termen de 3 luni prima tranșă pentru plata diferențelor salariale, pentru perioada 2017-2021, după ce Ordonanța de Urgență a fost publicată în Monitorul Oficial luna trecută. Este vorba despre Ordonanța de urgență privind plata diferențelor de drepturi salariale pentru profesorii din învățământul de stat, pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021. Beneficiază de plata drepturilor salariale personalul didactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, inclusiv personalul didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare, conform documentului. Mai multe detalii aici.

Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, astfel:

Mai amintim că senatorii au votat săptămâna trecută în plen respingerea amendamentului USR care propunea ca profesorii să își primească diferențele salariale mai repede de 5 ani, așa cum prevede acum Ordonanța de Urgență, după cum a reclamat USR.

Foto: © Alberto Mihai | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version