Parlamentarii insistă să le plătească profesorilor diferențele salariile datorate, eșalonat, timp de 5 ani, și nu pe o perioadă mai scurtă, de 2 ani, așa cum propune un amendament, reclamă USR

1.880 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Senatorii au votat azi în plen respingerea amendamentului USR care propunea ca profesorii să își primească diferențele salariale mai repede de 5 ani, așa cum prevede acum Ordonanța de Urgență, scrie USR Plus pentru Educație, într-o postare pe Facebook.
  • Potrivit Ordonanței de urgență, anul acesta cadrele didactice urmează să primească 5% din sumă, iar restul, pe următorii 4 ani.

„Coaliția PSD-PNL-UDMR insistă astăzi, în urma votului foarte clar în Plenul Senatului, să acorde profesorilor diferențele salariale datorate, cu țârâita, în următorii 5 ani. Am accentuat încă o dată azi importanța adoptării amendamentelor noastre care propuneau acordarea diferențelor în 2 ani calendaristici, 2022 și 2023”, se arată în postarea USR PLUS pentru Educație.

Deja amendamentele au fost respinse în comisiile de muncă și învățământ. Din păcate, legea a trecut de Plen așa, cu aceste firimituri ce se vor acorda profesorilor în 5 ani. „Cam atâta preț pune coaliția nepăsării pe educație și pe profesori. Extrem de trist,” potrivit grupului USR PLUS.

Amendamentele USR propun ca plățile către profesori să fie făcute în termen de 2 ani, și nu timp de 5 ani:

  • în primul an calendaristic să se plătească 5% din valoarea diferenţelor salariale
  • în al doilea an să se plătească 95% din valoarea diferenţelor salariale

Potrivit Ordonanței de Urgență apărută luna trecută în Monitorul Oficial plățile către cadrele didactice pentru diferențele salariale pentru perioada 1 iulie 2017- 31 august 2021 ar urma să fie achitate astfel:

  • a) în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;
  • b) în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;
  • c) în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
  • d) în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
  • e) în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 35% din valoarea diferenţelor salariale.


9 comments
  1. Hotii nu vor sa plătească ,banii furați!
    Sa o pună pe Olguța VASILESCU sa plătească ,ea a făcut legea strâmba .

  2. Oare si daca era vorba de ceva diferente salariale pentru parlamentari tot nu erau de acord sa se plateasca in doi ani ?!

  3. Diferenta de 11.5% la salariu musteriu Campenel ????

    1. Sa nu uitam de inflatie, uleiul e 10lei acum iar motorina 8.92 – voi citi acest mesaj peste 5ani 🙂

  4. In 5 ani le incheiem si noi mediile si corectam examenele. Hancescu sa-si miste fundul, ca-l platim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Manipularea datelor privind competențele digitale ale elevilor români, făcută de Ministerul Educației și Universitatea din București care prezintă „coafat” raportul internațional ICILS 2023 / Instituțiile au omis deliberat datele esențiale despre realitatea din școli: elevii români de clasa a VIII-a – ultimii din Europa în utilizarea eficientă a tehnologiei

Ministerul Educației și Universitatea din București au omis deliberat datele despre competențele digitale ale elevilor și pe cele care arată cât de rău stă țara noastră la capitolul alfabetizare informațională,…
Vezi articolul

Guvernul taie la jumătate valoarea voucherelor de vacanță. Ca să nu-i supere pe patronii din turism, îi obligă pe profesori să cumpere servicii turistice de 1.600 de lei, deși statul acordă doar 800 de lei – proiect

Guvernul Ciolacu 2 taie la jumătate valoarea voucherelor de vacanță, pentru anul 2025, potrivit proiectului de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general…
Vezi articolul

VIDEO Gérard Mourou, părintele științific al laserului de la Măgurele, în ziua atingerii puterii maxime de întreg sistemul de laseri: „România este la vârful cercetării. Este un moment istoric”

„În momentul de față, România este la vârful cercetării. Este un moment istoric”, a declarat astăzi Gerard Mourou, laureatul premiului Nobel pentru Fizică 2018. Supranumit „părintele științific al laserului de…
Vezi articolul