La nivel internațional, cei mai mulți profesori sunt mulțumiți de munca lor, arată raportul „Starea predării” publicat săptămâna aceasta de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), bazat pe TALIS 2024, cercetare desfășurată anul trecut în rândul a sute de mii de profesori de gimnaziu din 55 de sisteme. România se remarcă printre țările unde profesorii declarau cel mai mare nivel de satisfacție față de munca lor, prin raport cu salariile, dar și cu condițiile non-salariale de angajare și printre țările cu cea mai mare creștere a satisfacției salariale, arată studiul citat.
- Acesta a fost realizat în primăvara lui 2024, deci în contextul creșterilor salariale determinate de greva generală din 2023, creșteri semnalate, de altfel, în raportul OCDE realizat pe baza „Teaching and Learning International Survey – TALIS 2024”. Sondajul, care în România s-a bazat pe opiniile exprimate de câte 20 de profesori de gimnaziu și directori din circa 200 de școli, a consemnat astfel atitudinile cadrelor didactice înaintea tăierilor introduse de guvernul Bolojan în vara lui 2025, ce au afectat, între altele, norma didactică și plata cu ora.
Astfel, din 23 de țări membre OCDE și partenere, luate în calcul pentru o analiză a satisfacției salariale raportate la nivelul salariilor, România se afla într-o poziție optimă în analiza datelor TALIS 2024. Era a treia țară din punct de vedere al salariilor profesorilor, prin comparație cu veniturile altor angajați cu studii superioare, depășită doar de Costa Rica și Portugalia. În același timp, era a 4-a țară – depășită doar de Danemarca, Austria și Belgia – din punct de vedere al satisfacției salariale.
Aceasta înseamnă, din declarațiile profesorilor români și din datele statistice privind salarizarea, România se afla în acel loc pe „harta” mulțumirii salariale unde relația dintre nivelul salariului și cel al satisfacției salariale atinge un punct maxim.
În același timp, raportul citat arată că România a înregistrat cea mai mare creștere a satisfacției salariale a profesorilor între 2018 și 2024. În primăvara anului trecut, 57% dintre cadrele didactice la nivel de gimnaziu din România se declarau mulțumite de salariile lor, mult peste media OCDE de 39%. Creșterea față de 2018, în ceea ce privește mulțumirea față de salarii, a fost de nu mai puțin de 34 puncte procentuale.
Această creștere o plasează printre primele țări la nivelul analizei OCDE, doar profesorii din Bulgaria șI Kazahstan raportând un salt similar față de 2018.
- În Kazahstan, nivelul de mulțumire era mai ridicat decât al profesorilor din România în 2018, dar a înregistrat o creștere similară. Raportul OCDE notează că, în ultimii ani, Kazahstanul a introdus o reformă largă de întărire a statutului profesional al profesorilor, ce a vizat creșterea salariilor – care s-au dublat în 4 ani, dar și măsuri care să întărească prestigiul social.
- Pe de altă parte, pentru România raportul notează că aceasta a crescut salariile, începând cu cele pentru profesorii deputanți, din 2024, dar „în pofida intențiilor de a asocia performanța, avansul în carieră și plata profesorilor, salariile au rămas preponderent raportate la experiență”, iar veniturile suplimentare sunt limitate și nu au legătură cu eficiența predării sau cu rezultate contextualizate, arată documentul.
Același studiu arată că, în rândul țărilor analizate, România se află pe locul 2, după Austria, în ceea ce privește satisfacția profesorilor față de locul de muncă, deși, raportat la puterea de cumpărare, salariul lor se află în urma multor altor țări. Austria este lider absolut din ambele puncte de vedere – satisfacție în muncă și venituri evaluate în funcție de puterea de cumpărare.
- „Aceste constatări sugerează că salariul este doar unul din mulți factori legați de satisfacția în muncă a profesorilor și de deciziile lor privind eventuala părăsire a profesiei. Motivările intrinseci – precum utilitatea socială a predării și plăcerea de a munci – precum și alte condiții de angajare, incluziv beneficiile materiale, oportunitățile de avans în carieră și programul de lucru sunt elemente ce prezic mai consistent intențiile profesorilor privind cariera”, arată analiza internațională.
Iar România se numără, în aceeași cercetare, printre țările cu cel mai ridicat nivel al satisfacției profesorilor în ceea ce privește condițiile de angajare, fără a lua în calcul salariul. 81% dintre profesorii români s-au declarat, anul trecut, mulțumiți de aceste condiții, peste media OCDE de 68%. Doar Columbia, Cehia, Letonia și Austria înregistrează „scoruri” mai bune”, din acest punct de vedere.
- Totodată, România se numără printre țările cu o creștere de câteva procente a nivelului de mulțumire, comparativ cu 2018. Doar dintre țările „în top” la acest capitol, Columbia și Cehia înregistrează și ele o creștere, Letonia stagnează, în timp ce Austria cunoaște o ușoară scădere. Bulgaria are o situație similară cu România, atât ca nivel al mulțumirii, cât și în privința creșterii mulțumirii în perioada 2018-2024.
Citește și:
BREAKING Studiul internațional TALIS 2024: Majoritatea profesorilor români de gimnaziu se declarau mulțumiți de salarii și de condițiile de muncă anul trecut – mult peste media OCDE / Aproape trei sferturi spuneau că sunt satisfăcuți de rezultatele predării și doar puțini se declarau stresați
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
