Cursurile anului școlar actual au început pe 8 septembrie 2025 cu mii de profesori mărșăluind din Piața Victoriei spre Cotroceni, pe o coloană de aproape trei kilometri, în loc de…
Circa o treime dintre profesorii europeni declară că au folosit inteligența artificială pentru a susține activitatea didactică. Procentul este, însă, considerabil mai mare în România, care ocupă locul secund în…
Profesorii din România raportau, în 2024, un nivel al satisfacției profesionale și al stării de bine superior mediei europene după toți indicatorii. Un an mai târziu, măsurile bugetare „au oprit…
Mai multă autonomie pentru profesori ar putea fi „un lucru bun”, dacă se ține cont de corelări semnalate în studii internaționale, între aceasta și un nivel mai ridicat al satisfacției…
Opțiunea tinerilor pentru cariera didactică este considerată drept un indicator al satisfacției pe care această profesie o produce, în pofida unor neajunsuri precum cele produse de salarii, reiese din cel…
Cea mai mare nevoie de formare a profesorilor români este predarea pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (37,4%), urmată de managementul clasei și al comportamentului elevilor (32,6%) și utilizarea inteligenței…
La nivel internațional, cei mai mulți profesori sunt mulțumiți de munca lor, arată raportul „Starea predării” publicat săptămâna aceasta de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), bazat pe TALIS…
Salariile, condițiile de angajare, condițiile de muncă și rezultatele muncii lor îi mulțumesc pe majoritatea profesorilor români de gimnaziu care au luat parte, în 2024, la cel mai mare studiu…
România va participa la studiul internațional TALIS 2024, după cum a anunțat astăzi Ligia Deca. „Decizia a fost adoptată în ședința de astăzi a Guvernului și constituie un pas important…