Am semnalat, în lunile din urmă, disfuncții îngrijorătoare în modificările aduse de ministrul Daniel David educației – care, așa cum am tot avertizat, au generat efecte distructive într-un domeniu oricum fragilizat, ținut pe linia de plutire în ultimul deceniu numai grație efortului conjugat al profesorilor și al părinților.
Acum sunt nevoit să semnalez o situație care privește cercetarea, mai precis cea mai ambițioasă competiție de cercetare din România – cea care privește Centrele de excelență. E o competiție care se apropie de final; au fost deja selectate 18 centre, iar alte 18 au acumulat peste 80 de puncte în competiție, ceea ce le-ar face demne de luat în considerare pentru finanțare. Conform anunțului făcut de Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), varianta maximală ar consta în finanțarea tuturor celorlalte 18 centre de excelență cu peste 80 de puncte; varianta minimală, în finanțarea a doar 6 dintre acestea. Articolul meu pledează pentru criterii juste de departajare între aceste 18 centre rămase în competiție și avertizează asupra posibilelor disfuncții generate de o eventuală „decizie politică”. Ar fi deprimant ca și această competiție cu ambiții atât de mari să fie compromisă de intervenția politicului. Criteriile pentru finanțarea centrelor de excelență rămase în competiție trebuie să fie scientometrice și manageriale, fundamentate pe principii transparente și echitabile – și în nici un caz politice.
E, prin urmare, nu un articol polemic – ci unul tehnic. Poate prea tehnic și prea lung – dar, sunt convins, cât se poate de necesar pentru sănătatea mediului nostru de cercetare.
Săptămâna trecută, UEFISCDI a anunțat inițierea procesului de contractare pentru 18 centre de excelență. S-a încheiat astfel – sau, în orice caz, s-a apropiat de final – cea mai mare și mai ambițioasă competiție de cercetare organizată până acum în România, cu un buget anunțat de 1.600.000.000 de lei și cu valoarea maximă ce putea fi solicitată pentru un proiect de 100.000.000 de lei.
Pachetul de informații al competiției CoEx, lansat pe 30 ianuarie 2024, estima finanțarea în primă fază a maxim 20 de centre de excelență, care urmau să aibă un caracter interinstituțional (implicând minim 4 instituții de cercetare în cadrul fiecărui proiect) și să acopere toate cele 6 domenii „care vizează provocări societale”, stabilite ca atare prin Agenda Strategică de Cercetare din cadrul SNCISI – Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă 2022-2027.
Cu toate acestea, finalizarea competiției CoEx nu este neapărat un motiv de sărbătoare, întrucât încă de la început modul său de organizare a generat anumite suspiciuni. Cea mai importantă dintre ele a vizat alocarea proiectelor pe domenii: prin pachetul de informații din 30 ianuarie 2024, centrele nu au fost împărțite pe domenii nici în mod egal, nici în funcție de numărul de „zone de impact societal” pe care le acoperea fiecare domeniu (între 4 și 6 zone), nici în funcție de tradiționalul principiu al „ratei de succes unitare”, ci conform unui algoritm misterios:
- Domeniului 1 („Digitalizare, industrie și spațiu”), care acoperă 5 zone de impact, i s-au alocat maximum 5 proiecte;
- Domeniului 2 („Climă, energie și mobilitate”), cu 5 zone de impact, i s-au alocat maximum 3 proiecte;
- Domeniului 3 („Hrană, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate, agricultură și mediu”), cu 8 zone de impact, i s-au alocat maximum 4 proiecte;
- Domeniului 4 („Sănătate”), cu 6 zone de impact, i s-au alocat maximum 4 proiecte;
- Domeniului 5 („Cultură, creativitate și societate incluzivă”), cu 4 zone de impact, i s-au alocat maximum 2 proiecte;
- Domeniului 6 („Securitate civilă pentru societate”), cu 4 zone de impact, i s-au alocat maximum 2 proiecte.
Prin urmare, competiția CoEx a statuat din capul locului o discrepanță flagrantă între cele șase domenii ale Agendei Strategice de Cercetare: în timp ce unui anumit domeniu (Domeniul 1) i s-a alocat o finanțare de 100% în raport cu numărul de zone de impact societal pe care le acoperea, în cazul altor domenii (Domeniile 3, 5 și 6) rata de acoperire a finanțării scădea până la 50%, fără ca pachetul de informații sau orice alt document oficial să ofere o justificare pentru asemenea diferențieri arbitrare.
Ulterior, cu câteva zile înainte de termenul de depunere a proiectelor (pe 17 și 18 aprilie 2024), Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a emis două ordine prin care a suplimentat lista centrelor finanțabile pe două domenii (de la 4 la 6, pe Domeniul 4. Sănătate, și de la 2 la 4, pe Domeniul 6. Securitate civilă pentru societate), care ajungeau astfel și ele la o rată de acoperire de 100% în raport cu numărul de zone de impact societal pe care le acopereau. La fel ca pachetul de informații din ianuarie, nici aceste documente noi nu erau însoțite de vreo motivare. S-ar fi putut crede că scopul lor era reducerea disparității dintre cele șase domenii. Numai că, de fapt, ele o agravau: conform pachetului de informații final, în competiția CoEx s-a stabilit în mod evident o diferențiere între domenii „bogate” (care beneficiau de o acoperire de 100% a zonelor de impact societal prin proiectele finanțabile: Domeniile 1, 4 și 6) și domenii „sărace” (la care gradul de acoperire cu proiecte finanțabile a zonelor de impact existente era de doar 50-60%: Domeniile 2, 3 și 5). Însă și mai grav este că o astfel de separație nu avea niciun fel de legitimitate: în Agenda Strategică de Cercetare din cadrul SNCISI se identifică, după cum am afirmat, șase domenii „strategice”, dar nu se precizează nicăieri că vreunul dintre ele ar fi „mai strategic” decât altele. Cine și, mai ales, pe ce considerente a decis că unele domenii merită mai multe proiecte decât altele? – iată două întrebări care, deocamdată, nu au niciun răspuns.
În orice caz, cert este că la baza împărțirii inițiale a centrelor pe domenii – și, mai ales, a retușării ei pe parcurs – a stat, cum se spune mai nou pentru toate aranjamentele lipsite de o justificare reală, o „decizie politică”. Această situație bizară a alimentat astfel anumite speculații potrivit cărora, având în vedere mizele ei financiare fără precedent, competiția CoEx ar fi fost încă de la început viciată prin intruziunea factorului politic. Mai multe fapte au părut să confirme apoi această supoziție:
1. În luna iulie 2024, după verificarea eligibilității, aproximativ 20% dintre proiectele depuse (22 din 109) au fost declarate neeligibile sau obligate să se retragă din competiție ca urmare a unei lacune a platformei UEFISCDI, care nu permitea verificarea automată a persoanelor-cheie care s-au înscris concomitent în echipele mai multor proiecte (lucru interzis de pachetul de informații al competiției).
2. Spre deosebire de exigențele uzuale ale competițiilor UEFISCDI, care prevăd publicarea pe o platformă publică a CV-urilor directorilor de proiect (și care s-au aplicat inclusiv în cadrul competiției Tinere Echipe, unde proiectele au bugete de 200 de ori mai mici decât centrele de excelență), competiția CoEx s-a desfășurat într-o secretomanie greu de justificat. Singurele informații referitoare la proiecte pe care UEFISCDI le-a făcut publice au cuprins denumirile centrelor de excelență, componența consorțiilor care le-au propus și numele directorilor de proiect (reprezentând instituția coordonatoare). În schimb, CV-ul directorului, numele și CV-urile liderilor de echipă (reprezentând instituțiile partenere), numele și CV-urile persoanelor-cheie (care au constituit și ele obiect de evaluare) și numele mentorilor de centre au fost „protejate” de curiozitatea publicului, ceea ce face imposibile verificarea de către terți a informațiilor incluse în CV-uri și comparațiile între experiența și expertiza diverselor echipe de coordonare a centrelor.
3. Nu în ultimul rând, rezultatele competiției (în special lista celor 18 proiecte selectate până acum la finanțare) au ridicat anumite semne de întrebare. Cel mai mare dintre ele este, desigur, prezența fostului ministru plagiator, Sorin Câmpeanu, actualmente senator PNL, pe lista primilor 18 cercetători ai țării. Însă acesta nu e singura problemă. Întâmplător sau nu, peste o treime – mai exact, 7 – dintre centrele câștigătoare au fost revendicate de universități având ca rectori înalți demnitari sau parlamentari din partea PSD și PNL. Nu e exclus ca și celelalte centre să aibă în structura lor de coordonare persoane cu funcții politice, însă acest lucru este deocamdată imposibil de verificat, în condițiile secretomaniei despre care aminteam mai sus. Apoi, un alt semn major de întrebare îl suscită modalitatea prin care actualul ministru al educației și cercetării, Daniel David, a fost înlocuit în timpul desfășurării competiției în calitatea de director al centrului pe care l-a propus de către colegul său Andrei Miu. În temeiul cărui suport legal s-a făcut această înlocuire, cine a solicitat-o, cine a aprobat-o? Sunt întrebări legitime, care ar fi preferabil să nu rămână fără răspuns, mai ales în contextul unei competiții cu ambiții și mize atât de mari.
Însă necunoscutele referitoare la competiția CoEx planează nu numai asupra trecutului, ci și asupra viitorului său. În această vară, după stabilirea rezultatelor finale ale competiției, UEFISCDI a publicat lista proiectelor cu peste 80 p., care, pe lângă cele 18 proiecte aprobate de curând pentru finanțare, mai cuprinde încă 18 proiecte. Într-o declarație făcută pentru Edupedu.ro, Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), a declarat că în momentul de față se caută soluții pentru a se putea finanța și celelalte 18 proiecte rămase cu peste 80 p. Fondurile vizate în acest scop ar fi cele din mecanismul de sinergie fonduri europene – fonduri de coeziune, a căror accesare ar putea constitui o dublă realizare: în primul rând, le-ar oferi ocazia de a-și pune în practică ideile mai multor cercetători valoroși și neînregimentați politic; în al doilea rând, această soluție ar spori gradul de absorbție a fondurilor europene la nivel național (în contrapartidă, mi s-ar fi părut absurd ca suplimentarea bugetului competiției să se fi realizat din „economiile” făcute de minister în această vară pe seama profesorilor din preuniversitar).
Totuși, scenariul de mai sus pare unul mai degrabă optimist, din moment ce președintele ANC a precizat că, în cazul în care nu se vor găsi resurse pentru toate cele 18 centre de pe lista de rezervă, „încercăm să finanțăm măcar șase, ca să ajungem la 24, cu numărul maxim pe fiecare dintre cele șase domenii”. Problema este, din nou, aici cea a criteriilor de selecție. În cazul în care se vor putea obține fonduri doar pentru încă șase centre, pe ce criterii și pe ce domenii se vor acorda acestea? Din răspunsul președintelui ANC rezultă că se va acoperi diferența dintre centrele deja finanțate (din lista inițială de 18) și numărul maxim de centre alocate pentru fiecare domeniu conform pachetului de informații. Aceasta înseamnă că se vor mai finanța două centre pe Domeniul 1, un centru pe Domeniul 2, un centru pe Domeniul 4, un centru pe Domeniul 5 și un centru pe Domeniul 6.
Însă criteriile de selecție a acestora nu se impun nicidecum cu forța evidenței. Pentru a putea beneficia de finanțare sigură, conform pachetului de informații al competiției, un proiect trebuia: (a) să obțină peste 85 p.; (b) să se claseze primul pe zona sa de impact; și (c) să se încadreze ca punctaj în numărul de proiecte alocate pe domeniu. Centrele care au îndeplinit cumulativ toate aceste criterii au intrat pe lista celor 18 proiecte finanțate. Celelalte 18 centre cu peste 80 p. au rămas pe lista de rezervă pentru că nu îndeplinesc cel puțin una dintre condițiile (a), (b) și (c). Președintele ANC a menționat deja că, pentru a spera să intre pe lista restrânsă a celor șase proiecte favorite la finanțare suplimentară, un proiect trebuie să îndeplinească măcar criteriul (c). Dar cum se va putea stabili care dintre celelalte două condiții – (a) sau (b) – e mai importantă și care poate fi considerată mai puțin relevantă pentru acordarea finanțării suplimentare?
De exemplu, în cazul Domeniului 1 („Digitalizare, industrie și spațiu”), s-au ales deja la finanțare trei proiecte coordonate de către Tudor Sireteanu (Institutul de Mecanica Solidelor; zona de impact 1.1; punctaj 89,5 p.), Ionuț-Marius Enculescu (Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor București RA; zona de impact 1.3, punctaj 89,5 p.) și Vasile Pârvulescu (Universitatea București, zona de impact 1.5, punctaj 85,5 p.). Ar mai rămâne, așadar, un număr de două centre care s-ar mai putea finanța pentru a atinge maximul de cinci specificat în pachetul de informații al competiției. Însă modul de selecție a acestora nu ar putea fi decât discutabil. Dacă se consideră că ar trebui sa aibă prioritate criteriul (a) – punctajul în fața criteriului (b) – acoperirea zonei de impact, atunci ar trebui să se finanțeze centrele conduse de Lucian Pintilie (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor București RA; zona de impact 1.1, punctaj 88 p.) și Adela Bâra (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA București; zona de impact 1.3, punctaj 87 p.). Dacă, însă se consideră că ar trebui sa aibă prioritate criteriul (b) – acoperirea zonei de impact în fața criteriului (a) – punctajul , atunci ar trebui să se finanțeze centrele conduse de Ciprian Mihai Dobre (Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București; zona de impact 1.2, punctaj 81,5 p.) și Alexandru Florin Dobrin (Institutul de Științe Spațiale – Filiala INFLPR; zona de impact 1.4, punctaj 83,5 p.). Argumente pertinente s-ar putea găsi pentru fiecare dintre aceste variante: punctajul rămâne, desigur, indicatorul cert al excelenței în cercetare, dar și acoperirea a cât mai multe zone de impact, prin concentrarea resurselor existente și evitarea multiplicării centrelor cu profil similar, constituie un criteriu specificat în pachetul de informații al competiției. În aceste condiții, opțiunea pentru una sau alta dintre aceste variante va rămâne tot o „decizie politică”, arbitrară și susținută doar de interese de moment. Preferabil ar fi ca, în acest stadiu al competiției, pentru a mai salva cumva situația prin atingerea unui prag minim de echitate, MEC, ANC și UEFISCDI să găsească resurse pentru finanțarea tuturor proiectelor cu peste 80 p.
Aceasta cu atât mai mult cu cât vina pentru discrepanțele uneori aberante în alocarea resurselor competiției între diversele domenii o poartă tot intruziunea politicului. În mod normal, adică în acord cu bunele practici europene și naționale de organizare a competițiilor de cercetare, în competiția CoEx ar fi trebuit să se aplice de la bun început principiul ratei de succes unitare, adică să se finanțeze același procent de proiecte pe toate domeniile, iar numărul concret al acestora să fie stabilit în funcție de numărul de proiecte depuse. Este o practică pe care nu numai UEFISCDI, dar și European Research Council o aplică în toate competițiile pe care le organizează. În schimb, peisajul competiției CoEx se profilează în momentul față astfel:
- Domeniul 1: rată de succes 17,64% (3 proiecte finanțate din 17 eligibile), cu posibilitatea de creștere la 29,41% (dacă se finanțează în total 24 de proiecte) sau la 47,05% (dacă se finanțează în total 36 de proiecte);
- Domeniul 2: rată de succes 13,33% (2 proiecte finanțate din 15 eligibile), cu posibilitatea de creștere la 20% (dacă se finanțează în total 24 de proiecte) sau la 40% (dacă se finanțează în total 36 de proiecte);
- Domeniul 3: rată de succes 25% (4 proiecte finanțate din 20 eligibile), fără posibilitatea de creștere (dacă se finanțează în total 24 de proiecte) sau cu posibilitatea de creștere la 35% (dacă se finanțează în total 36 de proiecte);
- Domeniul 4: rată de succes 29,41% (5 proiecte finanțate din 17 eligibile), cu posibilitatea de creștere la 35,29% (indiferent dacă se finanțează în total 24 sau 36 de proiecte);
- Domeniul 5: rată de succes 9,09% (1 proiect finanțat din 11 eligibile), cu posibilitatea de creștere la 18,18% (dacă se finanțează în total 24 de proiecte) sau la 45,45% (dacă se finanțează în total 36 de proiecte);
- Domeniul 6: rată de succes 42,85% (3 proiecte finanțate din 7 eligibile), cu posibilitatea de creștere la 57,14% (indiferent dacă se finanțează în total 24 sau 36 de proiecte).
Din calculele de mai sus rezultă că la nivelul competiției CoEx există în acest moment o discrepanță foarte mare între domenii, rata de finanțare la nivelul acestora variind între 9,09% (Domeniul 5) și 42,85% (Domeniul 6). Există, așadar, o diferență de 33,76% între ratele de succes în cadrul diverselor domenii. Această diferență nu ar face decât să crească în cazul în care se suplimentează lista proiectelor de finanțare cu încă șase, conform algoritmului din pachetul de informații, ajungându-se astfel la un total de 24; într-o asemenea situație, diferența între ratele de finanțare ar ajunge la 38,96% (Domeniul 5: 18,18%; Domeniul 6: 57,14%). Singurul mod în care s-ar putea reduce această diferența injustă ar fi dacă s-ar finanța toate proiectele cu peste 80 p., caz în care diferența ar scădea la 22,14% (Domeniul 3: 35%; Domeniul 6: 57,14%).
Desigur, ar putea exista și alte căi de atenuare a disparităților, care să se bazeze pe principii scientometrice și manageriale, nu pe trocuri „din pix”. Având în vedere că orice suplimentare a listei de proiecte finanțate făcută din acest punct încolo nu se poate realiza, așa cum am arătat, decât prin ignorarea a cel puțin uneia dintre condițiile (a), (b) și (c) stabilite în pachetul de informații, aceasta înseamnă că respectivul pachet de informații devine din acest punct încolo caduc. Prin urmare, în cazul în care se va hotărî creșterea numărului de proiecte finanțate s-ar putea trece în mod legitim peste alocarea lor „politică” inițială și s-ar putea decide alocarea lor pe domenii în sensul obținerii unei rate de succes unitare, în acord cu bunele practici ale cercetării internaționale. E drept că o asemenea abordare pare mai degrabă utopică, având în vedere multiplele interese politice și financiare care au determinat desfășurarea competiției CoEx până în momentul de față.
În concluzie, deși se apropie de final, competiția Centre de excelență rămâne în momentul de față o ecuație cu mai multe necunoscute. Nu pretind că am o soluție miraculoasă pentru rezolvarea ei, dar cred că rezultatul, oricare ar fi el, ar trebui să se bazeze într-o cât mai mare măsură pe principii transparente și echitabile, și nu pe „decizii politice”. De aceea, îmi propun să urmăresc atent subiectul și să revin asupra lui atunci când vor apărea informații noi.
___
Despre autor:
Radu Vancu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, pe care a absolvit-o. Poet, eseist, traducător și editor, activează și ca redactor la revistele „Transilvania” și „Poesis internațional”, coordonând în paralel secțiunea literară a revistei „Timpul”. A tradus în limba română o parte semnificativă din opera poetică a unor autori canonici precum Ezra Pound, William Butler Yeats (pentru Editura Humanitas Fiction) și John Berryman (pentru Casa de editură Max Blecher). A semnat și coordonat mai multe antologii tematice, individual sau în colaborare cu scriitori precum Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin și Marius Chivu. De asemenea, a îngrijit ediții din poezia lui Alexandru Macedonski și Alexandru Mușina, potrivit descrierii de pe humanitas.ro.