A fost coleg la Institutul de Energetică „Viaceslav Molotov” din Moscova (v. poza) cu Li Peng, viitorul potentat chinez, călăul Pieței Tiananmen în iunie 1990. Bolșevismul este forma sa mentală, înghețată, osificată, cadaverică. Format în „măreața Uniune” în ultimii ani de viață ai lui Stalin, Ilici a devenit un veritabil Homo Sovieticus. Îl servise zelos pe Dej, apoi pe Ceaușescu; s-a ferit să-i sfideze. Nu era el omul care sa fluiere în biserică.
A fost dat de-o parte, n-a mai fost ales în Comitetul Central (CC), dar a rămas în nomenclatură. Era directorul Editurii Tehnice, își vedea de ale sale tehnice treburi. Bârfea prin closet. Trimitea rituale telegrame de felicitări și de entuziastă adeziune. Dar mai cu seamă, se ferea să iasă din starea de hibernare politică în care se complăcea de ani de zile. În martie 1987, a refuzat să semneze „Scrisoarea celor 6”. Nu și-a exprimat sub nicio formă rezervele față de delirul dictatorial. Visul său era sa scape de familia Ceaușescu și să plaseze România pe orbita gorbaciovistă.
Reforme de sus, controlate atent. Niciun fel de îngradire a dictaturii partidului unic. Recompensarea intelectualilor docili, domolirea celor rebeli – acestea erau aspirațiile sale. Modernizarea, nu schimbarea democratică a sistemului, era idealul său. Bolșevic convins, Ilici era (și a rămas) visceral opus oricărei forme de spontaneitate. Totul trebuie centralizat, controlat, supravegheat. Motiv pentru care nici prin cap nu-i trecea că Securitatea, acea criminală organizație, trebuia nu reformată, ci pur simplu desființată. Ilici nu a făcut decât să-l înlocuiască pe securistul Iulian Vlad cu securistul Virgil Măgureanu.
Multipartidism ca-n Polonia? Să fie acolo, la ei acasă. Noi vom avea o „democrație originală” cum alta pe lume nu este. Si am tot avut-o. Ion Ilici n-a avut copii. Dar a zămislit FSN, azi PSD, acel agent patogen care, după ce a uzurpat și desfigurat revoluția, a jefuit țara cu o maniacală, nemaipomenită, bulimică poftă de înavuțire. O formațiune mafiotică, succesoarea directă a nomenclaturii comunisto-securiste, o comunitate a ticăloșiei și imposturii care continuă să sugrume încercările de coagulare a unor alternative autentice. Este tot ce lasă în urmă Ion Iliescu.
Citește analiza integrală pe G4Media.ro.
__________
Despre autor:
Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland, College Park, SUA, director al Center for the Study of Post-Communist Societies al aceleiași universități și editorul revistei East European Politics and Societies, potrivit descrierii sale de pe site-ul editurii Polirom. A fost și președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, care a redactat raportul prezentat de Traian Băsescu în plenul Parlamentului României în 2006.