PSD a cerut creșterea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2022 la negocierile pe Educație, pentru programul de guvernare. Natalia Intotero: Propunerile au fost susținute de cei de la UDMR și PNL

Natalia Intotero / Foto: Mihai Poziumschi - Agerpres Foto

PSD a cerut creșterea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2022 la negocierile pe Educație, pentru programul de guvernare, care au loc la această oră la Parlament cu PNL și UDMR, a declarat Natalia Intotero, deputat PSD și președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților pentru Edupedu.ro. Întrebată dacă a fost înaintat termenul de 1 ianuarie 2022 pentru această creștere, Intotero a spus că „noi ne dorim să fie 1 ianuarie”.

„Bineînțeles că am susținut astăzi în negocierile pe programul politic creșterea salariilor cadrelor didactice. Nu am propus un procent în acest sens, acesta urmează se decidă la nivelul specialiștilor de Finanțe, dar am susținut că este imperios necesară având în vedere că ne dorim atragerea profesioniștilor către domeniul educației și dacă nu există investiții în educație, pe lângă infrastructură, programe de perfecționare pentru cadrele didactice, foarte important și resursa umană să fie motivată”, a spus Intotero.

Declarațiile vin în contextul în care azi au loc negocierile pentru domeniul Educație pentru un viitor program de guvernare comun al PNL, PSD și UDMR, într-un guvern pe care această coaliție ar urma să îl propună săptămâna viitoare.

„Propunerile de majorare a salariilor și programele sociale pe care noi le dorim a fi incluse în această ofertă de guvernare au fost susținute de colegii de la UDMR și implicit și de la cei de la PNL. Categoric că e nevoie de un buget mai mare pentru educație dar asta am și subliniat: nu putem promite o dezvoltare economică a unei țări dacă nu investim în educație”, a mai spus deputatul PSD aflat la aceste negocieri.

Întrebată dacă termenul de la care ar trebui să crească aceste salarii este 1 ianuarie 2022, Natalia Intotero a spus că „noi ne dorim să fie de la 1 ianuarie. Acum urmează să existe discuțiile la nivel general și construirea bugetului, dar în linii mari asta s-a agreat și se va trece în programul de guvernare pe domeniul Educației creșterea și investiții în capitalul uman, adică creșterea salariilor implicit”.

Edupedu.ro: Va exista o propunere de preluare a portofoliului educației din partea PSD, și implicit să numiți ministru la Educație din partea PSD?

Natalia Intotero: Asta va decide Consiliul Politic Național, acolo este mandatul pe negocieri, așteptăm să vedem care este nominalizarea pentru funcția de premier și apoi urmează celelalte discuții. Prioritate a fost astăzi să încercăm să ajungem la un punct comun cu privire la oferta de guvernare. Suntem încă la discuții pe partea de învățământ universitar spre final. Am insistat foarte mult pe măsurile care trebuie realizate pe termen scurt în perioada pandemiei și pe scoaterea din actuala situație delicată a învățământului din România.

Edupedu.ro: Ați propus revenirea la scenariile de funcționare pe baza ratei de infectare în localitate, sau un ant criteriu față de cel din prezent?

Natalia Intotero: Noi am propus să existe o descentralizare la nivelul Consiliului de Administrație al școlii, cu implicarea tuturor factorilor de decizie și cu avizul DSP, al Comitetului pentru Situații de Urgență de la nivelul fiecărui județ, implicarea autorităților locale, a primăriilor e foarte importantă. Am discutat cazuri punctuale din diferite județe, în special din mediul rural, unde există un număr mic de cadre didactice cu tot cu personalul didactic auxiliar și nedidactic și acolo nu există niciun caz Covid, nu există nici posibilitatea de desfășurare a unui învățământ online și nu se pot încadra în acel procent de 60 la sută (n. red. rata de vaccinare în rândul angajaților școlii).

Conform surselor Edupedu.ro, Sorin Cîmpeanu a votat pentru intrarea la guvernare a PNL-ului alături de PSD. Raportul de voturi a fost următorul: 48 de liberali s-au pronunțat pentru începerea negocierilor cu PSD, printre care și ministrul Educației, iar 22 au votat împotrivă, potrivit informațiilor G4Media.

Reamintim că salariile profesorilor ar fi trebuit să crească cu 16% de la 1 septembrie 2020, după cum anunța Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Instituția explica atunci faptul că de la 1 ianuarie 2020 salariile au fost majorate cu 8%, iar ultimele două tranșe de majorare până la grila prevăzută de Legea 153/2017 ar fi trebuit să intre luna viitoare. Rectificarea bugetară a amânat însă acea creștere, cu totul, până în septembrie 2021.

În august, însă, înainte de rectificarea bugetară, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat că salariile profesorilor nu vor creşte anul acesta, „deoarece sunt o serie de alte priorităţi”.

Vezi aici ce salarii de bază brute ar fi trebuit să ia profesorii, învățătorii și educatorii, conform grilei de salarizare, pe fiecare funcție și grad.

Salariile au fost înghețate în ultimii doi ani în întreg sistemul bugetar.

Exit mobile version