Ce salarii vor avea profesorii, învăţătorii şi educatorii în 2020, pe fiecare funcție și grad

562.579 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Salariile profesorilor vor ajunge în acest an la nivelul prevăzut de grila din Legea salarizării pentru anul 2022, potrivit modificărilor produse la Legea 153/2017 de Ordonanța de Urgență 114/2018. Prima creștere salarială are loc de la 1 ianuarie 2020, cu ”a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018”. Cea de-a doua creștere și ultima prevăzută de Legea salarizării va avea loc la 1 septembrie 2020, când salariile de bază vor ajunge la nivelul „prevăzut de lege pentru anul 2022”.

Articolul 38, alineatul 4 din Legea 153/2017 actualizată, potrivit Ministerului Muncii, prevede:

”În perioada 2019 -2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6lit. h).

(4^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ beneficiază:

a) începând cu 1 ianuarie 2019 de prima tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018;

b) începând cu 1 ianuarie 2020 de a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018;

c) începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

(4^2) Prevederile alin. (4^1) nu se aplică personalului asimilat din punctul de vedere al salarizării cu personalul didactic încadrat în unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat.”

NOTĂ: Salariul de bază este un venit salarial brut. La acesta se pot adăuga sporuri, indemnizaţii, prime sau alte beneficii ori drepturi care se calculează, în special, pe baza acestui salariul brut de bază. Toate acestea constituie venitul salarial al persoanei. Cuantumul net (banii cu care un angajat rămâne în mână) rezultă după oprirea de către angajator a impozitului pe venit, a contribuţiilor sociale şi de sănătate aferente.

Concret, de la 1 septembrie 2020 salariile de bază pentru funcțiile de conducere din învățământul universitar, adică rector, prorector, decan, prodecan, director de departament vor fi următoarele:

Pentru funcțiile de conducere şi control din învățământul preuniversitar, cum ar fi director și director adjunct de școală, inspector școlar general, inspector școlar adjunc sau inspector școlar de specialitate salariile de bază la 1 septembrie 2020 vor fi următoarele:

Salariile pentru cadrele didactice din universităţi la 1 septembrie 2020 vor fi cele prevăzute în grila pentru 2022, Adică un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime va avea un salariu de bază de 10.880 lei pe lună, în timp ce un profesor universitar cu 5-10 ani vechime va avea 5.625 lei pe lună.

Un conferenţiar universitar cu peste 25 de ani vechime va avea un salariu de bază de 7.546 de lei pe lună, iar un lector cu aceeaşi vechime 5.212 lei. Pentru un asistent universitar salariul de bază va fi de la 4.130 lei până la 4.554 lei, în funcţie de vechimea în învăţământ. Iată sumele pentru fiecare grupă de vechime şi funcţie:

Salariul unui profesor cu grad didactic I şi studii superioare de lungă durată, cu peste 25 de ani vechime va avea un salariu de bază de 5.517 lei pe lună. Acelaşi profesor va avea 5.101 lei pe lună dacă vechimea este între 20 şi 25 de ani. Pentru cei cu vechime de 1-5 ani, salariul de bază va fi de 4.372 de lei.

Pentru un profesor cu grad didactic II şi studii superioare de lungă durată, a cărui vechime este de 1-5 ani, salariul de bază va fi de 4.235 lei. Pentru acelaşi grad şi vechime 5-10 ani, 4.326 lei, pentru vechime 10-15 ani, 4.372 lei, pentru vechime 15-20 de ani, salariul de bază va fi de 4.417 lei.

Un profesor debutant va avea un salariu de 4.098 lei pe lună, dacă are studii superioare de lungă durată.

Un institutor debutant (cu vechime de până la un an) va avea salariul de bază de 4.089,la fel ca al unui profesor debutant.

Un învăţător sau o educatoare cu peste 25 de ani vechime şi studii de nivel liceal, va avea un salariu de bază de 4.372 lei, iar pentru o vechime de 20 – 25 ani, salariul va fi de 4.280 lei.

Ministrul Finanţelor a anunţat pe 18 decembrie 2019, după şedinţa de Guvern, că a inclus în bugetul pe 2020 ambele creşteri salariale pentru profesori, prevăzute de lege pentru anul viitor, atât cea de la 1 ianuarie, cât şi cea de la 1 septembrie.

FOTO: Edupedu.ro


56 comments
  1. Suntem o tara de tampiti care isi compromite viitorul batandu-si joc de educatie. Diferenta intre un debutant si un profesor gradat cu 15+ ani experienta e inexistenta. Probabil salariile profesorilor vor creste odata cu salariul minimbintr-un viitor. Trist…

  2. Salariul profesorilor este inca foarte mic. Nivel de trai scazut. Nu se lucreaza 18 h niciodata, in niciun scenariu. Se lucreaza mult mai mult de 40h/ saptamana, la care nu adaugam: sedinte( cu parintii, in scoala, consilii, etc). Mai nou copiii au program prelungit in scoala 8-15( sau chiar 18). La care adaugam si scoala de pe timpul vacantei. -scoala de vara- . In concluzie protectia muncii pentru aceasta meserie se pare ca lispeste.

  3. Multe gaini sunt intr-o curte, dar unele doar cotcodacesc. Toti romanii se pricep la fotbal, tenis, educatie si la nimic concret. Comentariile fac dovada.

  4. exista o coloana in partea drepata cu denumirea “coeficient ”
    salariul de incadrare se inmulteste cu coeficientul .
    de ex , profesor cu studii superioare, grad 1 , cu peste 25 ani vechime, salariul de incadrare este de 5517 lei dar cu un coeficient de 2.21, rezulta o baza de calcul = 12192.57 lei
    salariu in mana = 6340 lei
    e putin ???? eu zic ca e f mult !

    1. Salariul de incadrarea de 5517 se obtine dupa ce salariul de referinta se inmulteste cu 2,21.
      Prin urmare salarilul net este 3227 Lei. Eu zic ca este f putin!

      1. Te pomenesti ca esti profesor de matematica! Numai asa 5517 X 2,21 putea sa-ti dea 3227 lei! Eu am facut la uman liceul dar cu cat am invatat in scoala primara mi-a dat 12192,57 lei brut.

        1. “salariul de referinta” X 2,21=5517Lei.
          Pe undeva este specificata valoarea salariului de referinta (putin peste salariul minim). In tabele sunt trecute rezultatele inmultirii coeficentului specific fiecarei pozitii (functii) cu acel “salariu de referinta”.
          Inainte de a lua in bascalie un profesor de matematica ai putea sa te documentezi putin. Sunt sigur ca la liceul uman ai invatat sa citesti.

          1. Lasa-i in pace, oamenii sunt analfabeti functional, cam ca trei sferturi din romani. E drept, e vina educatiei. E greu sa intelegi ce citesti. Salariul brut final al unui profesor grad 1 cu 24 de ani vechime este 5517 lei, reprezentand salariul de referinta inmultit cu coeficientul. Netul e 5517×0.58=3200 lei. Sa ne reamintim ca acelasi stat roman plateste un brancardier cu vreo 5000 fr lri in mana, un asistent medical cu vreo 6000, un politist comunitar cu vreo 6500, un medic stagiar cu vreo 8-9000m un medic primar cu vreo 20000 si un magistrat cu vreo 25000. Asta e Romania Educata a presedintelui Johannis, profesor de fizica.

    2. Eu sunt prof cu studii superioare, lunga durata cu vechime de 36 ani si abia cu dirigentie, cu gradatia de merit care inseamna 25% din salariu abia iau in mană 5540 lei. ( gradatii de merit la nivel de judet iau 4 sau 5 cadre didatctie pe an la nivel de judet iar pt a lua gradatie trebuie munca f multa, rezultate in toate tipurile de activitati, comisii, parteneriate, publicatii, cu elevii cu CES, performante olimpice nationale pt care eu fac pregatire cu acei elevi cu aptitudini cate 4-5 ore pe săptămâna , inainte sau dupa orele de curs. ma prinde ora 20 .00 la scoala ) Nu stiu ce grila se tot afiseaza dar realitatea este alta. Daca nu as avea dirigentie, daca nu as munci sa iau si gradatie de merit as lua net, mai putin de 4000 lei pe luna dupa o cariera de 36 ani in care am muncit cu f multa pasiune si am avut rezultate dar degeaba, nimeni nu tine cont de munca noastră!

  5. banuiti ca nu vrbiti aici de ceea ce iau invatatorii si profesorii de 1,8 martie, de ziua lor la inceput si sarsit de semestru, an scolar.
    banuiesc ca nu vorbiti ca ca profesorii au vacanta si concediu in acelasi timp, adica mai multa vacanta decat scoala, si sa fim seriosi primiti bani de haine, vaucere de vacanta, bonuri, de la primarie, vi se platesc deplasarile la olimpiade, iar in deplasarile de la olimpiade va platesc copii cazarea si mancarea, la olimpiade vi se platesc corectarea, caci ati facut greva daca va aduceti aminte de acest lucru.
    la scoala nu va bateti capul prea mult, caci de aceea avem generatii de super copii intelingenti, si sa puneti voi ghilimelele de rigoare caci stiti prea bine ca nu faceti scoala , caci doar 4 ore pe zi nici in vise nu ai putea avea, sa nu zic ca nu veniti la scoala la 7 dimineata, sa nu zic ca sambata si duminica sunteti iarna pe partie, si vara prin statiuni sau la mare.
    as mai avea multe de zis dar ……, si tot ce am scris, am scris din foarte buna cunostinta de cauza.

    1. domnule Dan, ma intreb, de ce nu v-ati facut profesor daca e atat de usoara aceasta meserie si floare la ureche? de ce nu ati invatat sa veniti dumneavoastra in fata a cator 30 de elevi sa incercati macar sa ii faceti sa inteleaga, sa le explicati la fiecare pe rand sa va intrebati mereu daca ei chiar au inteles si sa va mustre constiinta ca poate ceva nu ati facut bine daca un elev nu este 100% pregatit??? vorbiti cu o aroganta si frustrare la adresa profesorilor si ma intreb pe dumneavoastra cine v-a invatat daca nu profesorii si invatatorii? de asta nu mai exista nici un respect intre noi, ca oameni, de asta elevii vin si lovesc profesorii sau se razbuna pe ei , ma intreb daca sunteti parinte si daca in genul asta de arogantA VA educati si copiii la adresa profesorilor dar mai apoi spuneti ca nu stiu matematica sau romana sau engleza exact din vina profesorului!!!!zi minunata va doresc domnule Dan!!!! p.s.: sa stiti ca nu profesorii cer cadouri de 8 martie sau cu alte ocazii, mie personal mi se par niste tampenii, cred ca cel mai frumos cadou pt un profesor este atunci cand este iubit si respectat de catre elevii sai si acestia au inteles tot ceea ce el a discutat in fata clasei!!!!

      1. Am avut eu parte de profesori care habar nu au materia pe care trebuie sa o predea, sau nu stiu sa explice, iar atunci cand cineva nu intelege, acestia incep sa faca precum niste maimute turbate. Profesori cum trebuie mai rar ca aparent e norma in romania ca majoritatea sa fie sub media normelor civilizatiei actuale.

    2. Nu cred ca in bună știință de cauză, mai degrabă din invidie si răutate! Cati ani ati stat la catedră? Mai sunt si profesori care trimit înștiințari cu plata la sfarsit de semestru, din banii proprii…numai anul acesta am scos 200 lei din buzunar pentru a trimite părinților care nu catadicsesc să vină la școală să se intereseze de copiii lor, iar școală, statul nu ne asigura bani pentru așa ceva…..manualele le dau pe semnătură mea in fiecare an, unii le pierd, nu le mai aduc eu plătesc din urmă…Si sunt câteva! NU E DOAR CAZUL MEU! DESPRE LUCRURILE ASTEA NU ACRIE NIMENI! AAAA, POATE NU STIATI, DAR IN MEDIUL RURAL, PROFRSORII MAI ADUC FE ACASA CATE O HAINUTA, O CARTE DE COLIRAT UNOR CPPII DARMANI CARE NU AU MAI NIMIC….SI IN NICIUN CAZ NU AVEM PRETENTII LA FLORI DAU ALTCEVA…..ZI PLĂTIM destule drumuri din banii nostri!

  6. Buna seara, ce reprezinta si la ce foloseste coeficientul de pe coloana din dreapta al grilei de salarizare. Multumesc!

  7. Buna seara. As dori sa știu dacă perioada de 2 ani când am fost in concediu îngrijire copil se considera vechime in învățământ . De exemplu m am angajat in învățământ la 01. 09 2004 pe catedra de educatoare. De atunci am lucrat in continuu in învățământ cu contract pe perioada nedeterminata cu excepția celor 2 ani de îngrijire copil. 01.09.2010- 29.06.2012. Menționez ca am lucrat 3 ani cu jumătate de norma tot in învățământ pe postul de secretara scoala. 01.06.2001-25.08.2004. Va mulțumesc anticipat!

  8. Sumele reprezinta salariul brut.
    Salariul NET= 0.9*.065*Salariul BRUT.
    Una peste alta salariile cadrelor didactice ale celor care ajung in fata elevilor/studentilor sunt penibile. Un invatator are un venit lunar de 2500 lei. Ce pretentii poti sa mai ai ca parinte, ca un om cu un venit asa de mic sa aiba disponibilitatea ca sa-i invete ceva pe copii.
    In schimb in grila apar o sumedenie de posturi “auxiliare” nedidactice care sunt platite cu sume importante. O secretara sefa a unei facultati are un salariu brut de 7000 Lei adica unul net de 4100 Lei.

    1. cel ce castiga 2500 lei de inceput lucreaza 18 ore pe saptamana fata de 40 cum lucreaza altii , sunt sigur ca daca vor venituri in plus isi mai pot gasi si altceva de facut.

      1. Vrei sa spui ca vorbeste 18 ore pe saptamana. Pentru acele 18 ore trebuie sa te pregatesti, sa faci subiecte, sa corectezi…..
        Intr-adevar ca sa poata trai decent toti mai fac si altceva. Acest “altceva” face ca timpul alocat pentru partea didactica se se diminueza. De aici si calitatea proasta a invatamantului.

        Dupa tipul sata de gandire putem sa spunem ca actorii care joaca in 4 piese pe saptamana lucraza 8-10 ore pe saptamana.
        Si Andreea Esca lucreaza 1 ora pe zi! Nu putem sa-i reprosam ceva ca este la privat.

        1. Iar unui sofer de microbuz, sa-i taiem timpii morti dintre curse. Rezulta ca el munceste 3-4 ore pe zi, nu-i asa? A preda 40 de ore este absurd. Faci infarct repede si daca ai obtine o astfel de catedra, nu ai avea timp efectiv sa faci cele 40 de ore. Dar asa sunt unii ciudosi. II INVIT SA NE IA LOCUL LA CATEDRA, DACA SUNT ASA DE PRICEPUTI!

        2. I-a obligat cineva sa faca aceasta meserie??? Se stia ca e prost platita. Vorba din privat: nu-ti convine, du-te-n alta parte !

          1. Omule, Euy, nu e in regula sa spui treaba asta — dupa logica de aici ar insemna ca nu ar mai deveni nimeni profesor. Si sa nu incepi cu aberatia ca doar cei care au un har special trebuie sa fie profesori – sunt si ei oameni, trebuie sa se poata intretine cu aceasta meserie, si in plus intr-o societate normala ar trebui sa se tina cont de efortul semnificativ depus in cei minim 9 ani de studiu superior. Tu nu intelegi ca de fapt e invers?? Cei care ne conduc au lasat in mod intentionat invatamantul in paragina, cu niste salarii de mizerie (prin comparatie cu restul bugetarilor), tocmai pentru a distruge de tot un sistem de invatamant care arata din ce in ce mai rau de la un an la altul. Meseria de profesor nu este prost platita pentru ca cei care muncesc aici nu merita mai mult sau pentru ca ar fi prea usoara, ci pentru ca suntem condusi de o gasca de oameni care nu au pus osul la treaba la scoala/facultate si nu inteleg valoarea ei…

  9. Nu va mai certati.Toate profesiunile sunt necesare si importante pt viata unei societati.Singura carenta de care sufera sistemele de salarizare de la noi,este ca nu face diferenta intre performanta si mediocritate.La noi se plateste vechimea nu performanta.Complet gresit.O societate trebue sa stimuleze prformanta daca vrea sa prospere si sa produca resurse suficiente pentru bunastarea tuturor.Performanta este in primul rand legata de nivelul IQ -ului,urmata de perseverenta.Iar pt vechimea intr-o profesie sa se utilizeze sporul de vechime care sa compenseze consumul psihic si epuizarea fizica.

  10. grila COMUNISTA, toti sunt (aproape) egali cand de fapt nu e asa, exemplu:
    -profesor studii superioare de lunga durata
    derbutant = 4098

    -profesor sudii liceale
    1 an = 3916

    adica diferenta inte cei doi de doar o suta si ceva de lei? Ce se mai incurajeaza calitatea HA HA

    1. Bună ziua! Scrie clar în articol: Salariul de bază este un venit salarial brut. La acesta se pot adăuga sporuri, indemnizaţii, prime sau alte beneficii ori drepturi care se calculează, în special, pe baza acestui salariul brut de bază. Toate acestea constituie venitul salarial al persoanei. Cuantumul net (banii cu care un angajat rămâne în mână) rezultă după oprirea de către angajator a impozitului pe venit, a contribuţiilor sociale şi de sănătate aferente.

  11. Stimata doamna, nu am jignit pe nimeni. Eu am comentat doar realitatea mediului privat și faptul că sunt discrepanțe extrem de mari între mediul privat și cel de stat. Replica dumneavoastră însă arata nivelul celor 3 clase de care menționați în comentariu.

    1. D-na Lucia Popovici, așa este, salariul unui medic, judecător, sau al unui profesor poate fii mai mare decât al unui angajat din privat, dar trebuie sa vedem și calificarea și importanța muncii individului in societatea ptr care lucreaza. Nu putem compara doar om/om și stomac/stomac, ptr că nu toți și-au tocit coatele la fel pe băncile școlilor și facultăților și nu toți meritam la fel.
      Eu lucrez in privat, în vanzari, sa nu mă înțelegeți greșit, dar înțeleg că egalitate nu este decât în fața lui Dumnezeu! Pe pământ suntem diferiți și prestam munci diferite ca grad de dificultate, ca grad de pregătire, de solicitare și implicare, dar și de importanța!
      Medicii, profesorii și judecătorii sunt in vârful societății peste tot in lume tocmai ptr ca ei au învățat, învață și se specializează continu pe toata durata carierei lor.
      Apoi pompierii, polițiștii, care in timpul exercitării meseriei își pun viața în pericol. Au murit destui. Sa nu mai vorbim de cei din armata, care au murit în teatre de operațiuni! Discutabil este doar nivelul salariilor din administratie, unde munca și implicarea e așa cum știm și unde nu cred că se justifică salarii foarte mari!
      Asta e părerea mea.
      Cu stima.

      PS
      Dar e tipic romanesc că obligatoriu trebuie sa moară și capra vecinului, daca a mea a murit!!!

  12. Pentru ”lucia popovici si comentacii cu 3 clase primare”. Cand veți învăța si veți da atâtea examene câte au de dat profesorii , atunci sa deschideți gura si să vorbiți. Sa criticați sunteți primii , mai mult de atât nu puteți….Ura si prostia este la ea acasă in România!

  13. Nu, am norma intreaga, carte de munca. De n ani..La noi cam toata lumea are salariul minim pe economie, indiferent ca este lector, conf..nu se platesc normele peste (orele suplimentare), sporul de doctorat, nu se tine cont de vechime. Si este vorba de o uniersitate privata cunoscuta, nu obscura. :). Oricum, la universitatile private, salariile sunt muuuuuuuuult mai mici. Nici nu sufera comparatie. Cu 20 de ani in urma, da, era diferit.

  14. Mă faceți să zâmbesc, doamna draga. Nu în toate cazurile, desigur, dar in majoritate, in aceasta perioadă, de exemplu, tocmai acestea sunt cadrele didactice care nu au predat nimic online și au trimis (poate) prin e-mail, niste materiale, spre studiu. Efort zero, bani luați de pomană. Întâmplător predau și la un centru de studiu, unde am cursanți de la un număr considerabil de școli, licee și universități din București. Problemele declarate sunt aceleași. Predare spre 0, doar de făcut referate și conspecte..pe care nu le corectează nimeni, nu se primește feedback…Așadar, pentru ce aceste sume?!

    1. Nu va mai fi nicio majorare, iar din ianuarie, criza sanitara care va determina o criza economica groaznikca va duce la taierea a 1500-2000 de lei din salarii. Daca vom avea salarii de 2000 de lei, sa zicem merci. Majoritatea vor fi intre 1500-1700 de lei net.

  15. Ce se întâmplă cu salariile din mediu universitar privat?! Acolo sunt de 10 ori mai mici!!! Discrepanțele dintre mediu privat și stat sunt absolut uluitoare. Sunt conferențiar la o universitate privata și de la ușă universității plec lunar cu 1300 lei…orele suplimentare, voluntariat! Nu se plătesc!

    1. Lucia eu sunt lector si din cate stiu la privat este salariul mai mare. Tu esti angajata cu catera completa pe perioada nedeterminata sau plata cu ora, pentru ca este o mare diferenta. Nu stiu sa existe conferentiar cu 1300 lei.

    2. Asta îmi pare rau sa va spun dar eu în calitate de elev de liceu în vacanțe reușesc să acumuleze într-o lună de munca între 1900și 2500 de lei. Munca se plătește!

  16. Salariile sunt mari- la brutul declarat se mai adauga diverse sporuri, esentiale pentru bunastarea angajatilor de la Stat+ bonuri de masa+ vouchere de vacanta. Salariile in mediul privat, unde se lucreaza 40 ore pe saptamana, 52 de saptamani pe an, nu se ridica la acest nivel. Si totusi, exista foarte multe cadre didactice nemultumite care considera ca renumeratia este mult prea mica pentru o prestatie in scarba de 10-20 ore pe saptamana si 4 luni vacanta pe an platite. Nu ar fi mai indicat sa isi masoare lungul nasului? Tot ce auzim este legat de calitatea proasta a invatamantului si culmea este ca primii care blameaza invatamantul sunt fix pionii principali ai acestuia: profesorii! Dar, considera ca sunt platiti prost. Pentru ce sa fie platiti? Pentru non-performanta pe care ei insisi o declara?

    1. Stimata Ama, în învățământ nu au existat niciodată sporuri și bonuri de masă sau alte facilități, cu excepția acestor vouchere de vacanță care se dau de 2 ani. Si a unui bonus pe an școlar de 100 de euro strict pentru material didactic, cu chitanțe și facturi din luna în care se dădeau acei bani, de care am beneficiat timp de vreo 3 ani, după care Boc a anulat acest bonus. Al 13-lea salariu nu mai există tot de pe vremea lui Boc. Stimulente gen prime și alte cele, în învățământ nu există și nu au existat niciodată și nici funcțiile mai jos de director adjunct NU se plătesc, gen șef de catedră sau de cerc pedagogic sau orice altă responsabilitate școlară. 10 ore are doar cineva care lucrează cu jumătate de normă, minimul este de 18 ore pe săptămână, calculate în așa fel încât dacă ai clase de tehnologic care fac și practică, vei face cca 20 de ore sau mai mult, pt că la acele clase se consideră 1,6 sau 1,8 ore pe săptămână într-un an școlar în funcție de câte săptămâni de practică au alocate. Planificările anuale le faci în fiecare an, pt că nu toți anii școlari au același nr. de săptămâni, școala altfel diferă de la an la an, tezele nu le poți pune mereu în aceeași perioadă, etc. Deci, chiar dacă vreo 4-5 ani ai același manual la clasă, tot trebuie să adaptezi planificările. Când manualele se schimbă, de la depozite nu vine ce comanzi, ci ceea ce au. Să vezi frumusețe când ai 2-3 clase de a 11-a și fiecare are alt manual și fiecare are alt profil – unul teoretic (o programă) și altul tehnologic (altă programă). Pune la socoteală câte o oră, în medie, pentru corectarea testelor, tezelor și altor extemporale per clasă, timpul petrecut pt redactarea proceselor verbale pt orice faci la catedră și în afara ei – activități, olimpiade și concursuri, etc., banii dați pe hârtia de xerox și pe cerneala de imprimantă (cu un singur xerox într-o școală în perioada testelor și a tezelor ori nu e timp să-ți fie trase și testele tale, ori nu mai este toner, că hârtia o aduci oricum de acasă, aceea nu există gratis decât la examenele naționale). Pixuri, stilouri, creioane, agende, caietul profesorului și al dirigintelui, tot tu le cumperi/faci/plătești, pt că școala nu asigură nimic gen rechizite. Nimic, se aude? Olimpiadele sunt de regulă sâmbăta, dar și duminica au mai fost, și ești chemat la supraveghere și/sau corectat, dar nimeni nu te plătește pt acele ore petrecute la școală în weekend. Ți se dă adeverință! Atât! Și dacă ai noroc, ți se plătește transportul, dar asta numai dacă ai noroc și nu ți se livrează replica standard ”nu avem bani alocați pentru deplasări”. Cursurile de formare se fac în școală, în afara orelor de program, cele cu credite întotdeauna costă câteva sute de lei (noi le plătim, nu ne dă nimeni bani pt așa ceva) și nu se desfășoară prin nu știu ce stațiune de munte sau mare, în hoteluri și pensiuni de minim 4 stele, cum aud că se întâmplă prin alte părți. Concediu de odihnă este obligatoriu de luat în vacanțe, nu în timpul anului școlar. Dacă chiar ai o problemă care necesită atenția și prezența ta câteva săptămâni, îți iei frumușel concediu fără plată! Și aduci om în loc, că doar n-o să se ocupe direcțiunea de această chestiune! Ca să n-o mai lungesc, un profesor cu 15 ani vechime și gradul 2, ia în mână cca 23 de milioane vechi. Dacă are baftă de ore suplimentare, se mai adaugă câteva milioane. Este mult? Dacă vi se pare că e o sumă cu care poți supraviețui, dragă Ama, vino la catedră, suportă câteva ore pe zi nesimțirea și limbajul adeseori vulgar al elevilor, gălăgia cvasicontinuă, dezinteresul pt școală, contactul cu cei peste o sută de oameni zilnic (o clasă are 30 de elevi, la 4-5 ore pe zi =120-150 de elevi) și convinge-te singură ce bine este să fii profesor!

    2. Amestecați aici cam toți bugetarii. Adică luați toate beneficiile de la toate categoriile de bugetari și susțineți ca toți luăm totul. Este o generalizare grosolana. Sper ca o faceți din neștiință, nu din rea voința și frustrare.

    3. Ați făcut o shaorma cu de toate pe care bănuiți ca o primește profesorul. Păcat ca habar nu aveți ce vorbiți.!

  17. Cadrele didactice cu gradul didactic unu(I),cu vechime de39 de ani,cu studii Liceul pedagogic insa numeroase cursuri de perfectionare,cu ce salariu intra in grila?Cu diferenta de zece milioane,in minus,si aceleasi atributii si documente,precum cele cu studii superioare?

  18. La drept vorbind, profesorul și învățătorul zilelor noastre este un papagal nevrotic, a cărui valoare respectiv incompetență de modelare a tinerilor este EVIDENTĂ, azi. Profesia de dascăl este similară, până la a se identifica cu profesia de dascăl bisericesc. Motivul acestei stări de necesitate în educație? Superputerile pe care se presupune că le-ați deține, când de fapt și vă rog să parcurgeți comentariile de mai sus, voi sunteți niște închipuiți (nu aveți nici o treabă cu cercetarea, dimpotrivă – programa școlară va este dogma), sunteți lacomi și lipsiți de caracter, (blocați Consiliile Administrative din scoli și minister, deși nu aveți nici o treabă cu administrația), și ca să o spunem pe aia dreaptă, v-ați dezumanizat complet, nu meritați nici măcar salariul minim pe economie- poate doar un scuipat, cu indulgență.

    1. Nu stiu cine sunteti sau ce probleme aveti cu profesorii, dar in calitate de inginer in domeniul IT si viitor profesor universitar, cu 4 ani de licenta, 2 de master si 3 de doctorat (in curs) va trag o palma virtuala. Munca de profesor universitar este cea mai dificila fara doar si poate din punct de vedere intelectual – nu cred ca stiti ce inseamna cu adevarat cat efort este necesar pentru a parcurge zilnic articole de cercetare si pentru a le scrie, ca sa nu mai zic de conferinte si incercarea de a prinde un proiect de cercetare (necesara pentru avansare). Grila de salarizare pe care o avem in momentul actual pentru profesorii universitari este o rusine la adresa societatii si o bataie de joc la adresa acestora. Pai la 28/29 de ani sa iei undeva la 2500-2600 RON net ti se pare in regula, dupa (minim) 9 ani de studiu superior facuti cu seriozitate? Cum crezi ca sunt motivati tinerii cu aceste numere? Normal ca majoritatea (dintre cei buni, care au invatat) pleaca la firma Te rog sa ii separi pe profesorii universitari de cei universitari, diferenta in ceea ce priveste efortul intelectual nu se compara (cei din invatamantul preuniversitar nu fac cercetare).

    2. Nu stiu cine sunteti sau ce probleme aveti cu profesorii, dar in calitate de inginer in domeniul IT si viitor profesor universitar, cu 4 ani de licenta, 2 de master si 3 de doctorat (in curs) va trag o palma virtuala. Munca de profesor universitar este cea mai dificila fara doar si poate din punct de vedere intelectual – nu cred ca stiti ce inseamna cu adevarat cat efort este necesar pentru a parcurge zilnic articole de cercetare si pentru a le scrie, ca sa nu mai zic de conferinte si incercarea de a prinde un proiect de cercetare (necesar pentru avansare!). Partea pe care o stie toata lumea, cursurile si laboratoarele (seminariile) e mult mai simpla prin comparatie. Grila de salarizare pe care o avem in momentul actual pentru profesorii universitari este o rusine la adresa societatii si o bataie de joc la adresa acestora. Pai la 28/29 de ani sa iei undeva la 2500-2600 RON net ti se pare in regula, dupa (minim) 9 ani de studiu superior facuti cu seriozitate? Cum crezi ca sunt motivati tinerii cu aceste numere? Normal ca majoritatea (dintre cei buni, care au invatat) pleaca la firme si in strainatate. Va rog sa ii separati pe profesorii din mediul preuniversitar de cei universitari, diferenta in ceea ce priveste efortul intelectual nu se compara (cei din invatamantul preuniversitar nu fac cercetare).

    3. Dragă Adevărul, sunt un dascăl și eu ca mulți alții. Vechimea, cu care nu doresc să mă laud, are rolul ei. Iar cât despre cercetare, te anunț că se face zilnic, d.p.d.v. psihologic, să nu mai punem lucrările de grad I sau o carte pe care o publici sau întocmirea unui document (oficial) în cazul copiilor cu CES, pe care tot sistemul i-a introdus în școlile de masă. Să ne înțelegem, nu mă plâng, muncesc și fac cu plăcere ceea ce fac, dar acea șaorma cu de toate despre care vorbești, reprezintă realitatea. Iar rolul nostru de oameni, prin definiție, ne obligă să fim civilizați.

  19. Salariul debutanților cu doar 400-500 lei mai mic decât al celor cu grade si vechime peste 20 de ani???
    Unde e experiența, uzura și stresul examenelor? La o diferență atât de mică???
    De aceea ajung în învățământ toți incompetenții și habarniștii, e bine, salariu bun, program scurt!!!

  20. Pai le plătiți bani GREI sindicatelor…. După 30 de ani de munca iei salariu mai mare cu 300 decât un învățăcel care se uita ca curca în lemne ce e aia învățător, educator, profesor… Sau femeia de servici are salariul cât administratorul care are o responsabilitate de zeci de ori mai mare plus studii superioare cât cuprinde fata de saracele muncitoare la MOP… Prea multa atenție pt oamenii care AU ALES SINGURI SA FIE DOAR femeie de serviciu, muncitori, etc, etc… Tot respectul pt fiecare om al muncii dar TOTUȘI TREBUIE SA FIE FĂCUTĂ O DELIMITARE CLARA ÎNTRE CATEGORII PT CA NU E NORMAL CE SE ÎNTÂMPLĂ IN TARA ASTA….. ROMÂNIA E O RUȘINE DE TARA…. Mi-e rușine ca trăiesc și muncesc pt tara asta…

  21. Dacă ar fi interesaţi ar corecta (până la aplicare în septembrie) diferenţa enormă între profesorul care munceşte efectiv şi directorul care se laudă cu munca cadrelor didactice a.î. profesorul cu peste 25 ani vechime să pornească în grilă de 6500 lei. Ar mai atenua din gravele înşelătorii prin furarea tranşelor de vechime pentru profesorii cu vechime de peste 30 de ani. Ca de fiecare dată învăţământul este pe ultimil loc. Ruşine!

  22. Aveti drepate!Nu am face comparatie, dar este societatea in care traim si in care ne invartim , si ce observam?Ca nu suntem apreciati in raport cu alte profesii din alte domenii, mereu suntem marginalizati!Nimeni nu lupta categoric pentru noi, ci doar se face!

  23. Ne interesează câți bani primim în mana, nu brut. Trist este ca un profesor gradul 1 cu vechime maxima, primește doar doua treimi din salariul unei asistente medicale cu vechime mica, respectiv un sfert din salariul unui medic cu vechime comparabila.

  24. PENIBIL!!! Atentie, sumele sunt brute, impozitam cu minim 40% si vedem daca mai merita sa facem facultati pentru a ajunge premergatorii stiintei, care sta la baza tuturor domeniilor!
    Si comparati va rog cu sistemul de justitie sau cel sanitar. Concluzia: un profesor cu studii superioare de lunga durata, cu toate gradele luate, ajunge la o vechime de 20-25 ani in munca, cu un salar mai mic decat al unei infirmiere de pe o sectie “buna”, la care, cerintele postului sunt de minim 8 clase.
    Aceasta e valoarea educatie romanesti!
    “Bravo!”

    1. Aveti drepate!Nu am face comparatie, dar este societatea in care traim si in care ne invartim , si ce observam?Ca nu suntem apreciati in raport cu alte profesii din alte domenii, mereu suntem marginalizati!Nimeni nu lupta categoric pentru noi, ci doar se face!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un profesor cu 17 ani vechime la catedră îi cere Ligiei Deca să-l primească în audiență, dar ministrul Educației îl ignoră de 5 luni, spune acesta – scrisoare deschisă / Cum a încercat ISJ Gorj să nedreptățească un cadru didactic și cum doar după intervenția unui secretar de stat acesta a primit orele care i se cuveneau

Profesorul de filosofie Alin Negomireanu predă filosofie la liceu și educație socială la gimnaziu, este de 17 ani în învățământul preuniversitar și de 5 luni vrea să ajungă într-o audiență…
Vezi articolul

DOCUMENT Grilele de salarii majorate pentru director, director adjunct, contabil-șef și secretar-șef, în funcție de gradul didactic, gradul școlilor și de categoria acestora, publicate de Ministerul Educației – proiect

Un proiect de hotărâre de guvern cu grilele detaliate pentru salariile directorilor și ale personalului didactic auxiliar de conducere a fost pus în transparență decizională de Ministerul Educației. Grilele sunt…
Vezi articolul

O nouă formă de presiune pe angajații din școli, aflați în a doua săptămână de grevă generală: mesaje de ultimatum primite de directorii școlilor, prin inspectorate, să facă estimări până azi la 16:30 despre salariile angajaților în luna mai – surse

Directorii de școli din mai multe județe au primit un ultimatum de la inspectoratele școlare, conform surselor Edupedu.ro. Inspectoratele au cerut să fie trimise la județ, de către fiecare școală,…
Vezi articolul