Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean (SIPA) Muntenia reacționează după ce Edupedu.ro a scris că una dintre condițiile ca profesorii să fie corectori la Evaluarea Națională 2026 este să fi participat la simularea națională a examenului din luna martie. Adrian Voica, președintele SIPA Muntenia, cere explicații Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar Județean Argeș, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.
- Condiție impusă profesorilor care vor să corecteze lucrările elevilor de la Evaluarea Națională 2026: să nu fi boicotat simularea națională a examenului / Este vorba de județele Argeș, Gorj și Prahova
- Evaluarea Națională 2026 de la finalul clasei a VIII-a începe luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, potrivit calendarului oficial.
„Exercitarea unui drept legal, inclusiv participarea la forme de protest sindical, nu poate constitui motiv de excludere din activități profesionale ulterioare și nici criteriu de selecție pentru desemnarea evaluatorilor”, se arată în informarea SIPA Muntenia.
În comunicat este precizat că o asemenea măsură „reprezintă o restrângere nejustificată a accesului cadrelor didactice la această activitate și poate avea caracter discriminatoriu”:
„În măsura în care metodologia națională nu prevede obligația participării la simulare pentru dobândirea calității de evaluator la examenul național, introducerea unei asemenea condiții la nivel local reprezintă o restrângere nejustificată a accesului cadrelor didactice la această activitate și poate avea caracter discriminatoriu.”
Amintim că simularea Evaluării Naționale 2026 nu a fost susținută de peste 5.200 de elevi din 104 școli din țară, potrivit datelor MEC. Apoi, 38 de școli din 10 județe din țară și din Municipiul București au ales să organizeze o nouă sesiune a simulării Evaluării Naționale 2026 pentru elevii care nu au susținut aceste probe pe fondul boicotului profesorilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării.
Profesorii care fac parte din comisiile de organizare a examenelor naționale din anul 2026, probele de competențe și probele scrise de BAC 2026, Evaluare Națională, Titularizare, Definitivat și Admitere la liceu, vor fi plătiți la nivelul anului 2024, potrivit unui ordin semnat de semnat de ministrul interimar al Educației.
Astfel, profesorii evaluatori primesc în continuare 18 lei pentru fiecare lucrare corectată la Evaluarea Națională și 25 de lei pentru fiecare lucrare corectată la Bacalaureat.
La Evaluarea Națională, asistenții sunt plătiți cu 150 de lei pe zi, iar asistenții cu competențe digitale care scanează și încarcă lucrările pe platforma de evaluare digitalizată primesc 180 de lei pe zi.
La Bacalaureat, plata pentru asistenți rămâne la 210 lei pe zi, iar pentru asistenții cu atribuții digitale la 250 de lei pe zi.
Redăm comunicatul integral al SIPA Muntenia:
„SIPA MUNTENIA solicită ISJ ARGEȘ și M.E.C.clarificări urgente cu privire la condiționarea înscrierii evaluatorilor pentru Evaluarea Națională 2026 de participarea la simularea examenului.
Exercitarea unui drept legal, inclusiv participarea la forme de protest sindical, nu poate constitui motiv de excludere din activități profesionale ulterioare și nici criteriu de selecție pentru desemnarea evaluatorilor.
În măsura în care metodologia națională nu prevede obligația participării la simulare pentru dobândirea calității de evaluator la examenul național, introducerea unei asemenea condiții la nivel local reprezintă o restrângere nejustificată a accesului cadrelor didactice la această activitate și poate avea caracter discriminatoriu.
Solicităm Inspectoratului Școlar Județean Argeș și Ministerului Educației să precizeze:
- Temeiul legal care impune participarea la simulare ca și condiție pentru înscrierea evaluatorilor.
- Actul normativ sau instrucțiunea oficială care prevede această condiție.
- Dacă excluderea cadrelor didactice care nu au participat la simulare este conformă cu legislația muncii și cu legislația dialogului social.
În lipsa unui temei legal expres, SIPA MUNTENIA își rezervă dreptul de a sesiza instituțiile competente și de a acorda asistență juridică membrilor prejudiciați prin această măsură.
Prof. Adrian Voica
Președinte SIPA MUNTENIA”
Calendar Evaluare Națională 2026
- 10-12 iunie 2026: Înscrierea la Evaluarea Națională
- 12 iunie 2026: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 22 iunie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
- 24 iunie 2026: Matematică – probă scrisă
- 26 iunie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 1 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (14:00 – 18:00)
- 2-3 iulie 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-7 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor
- 8 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului național de Bacalaureat 2026 – Sesiunea iunie-iulie 2026
2-4 iunie 2026 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen4 iunie 2026 – Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/a XIII-a8-10 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A10-11 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B11-12 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C15-17 iunie 2026 – Evaluarea competențelor digitale — proba D- 29 iunie 2026 – Limba și literatura română — proba E.a) — probă scrisă
- 30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — probă scrisă
- 2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — probă scrisă
- 3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă — proba E.b) — probă scrisă
- 7 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00–18:00)
- 8-9 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 9-10 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
- 13 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale
