Rectorul SNSPA Remus Pricopie: Ministrul Educației, “susținător al celor puțini, dar puternici”, este în categoria “confuză” a celor care “nu înțeleg încotro ar trebui să ne îndreptăm” cu proiectul România Educată

Remus Pricopie / Foto: Agerpres

Remus Pricopie / Foto: Agerpres

Actualul ministru al Educației “s-a declarat pe față susținător al celor puțini, dar puternici, pe care vrea să-i sprijine cu orice preț” în contextul noilor legi ale educației, afirmă rectorul SNSPA, Remus Pricopie, într-un articolul publicat în revista Cultura. Acesta pune abordarea ministrului Cîmpeanu în contrast cu atitudinea președintelui Klaus Iohannis, inițiatorul programului România Educată, care “a lucrat cu opt premieri și zece miniștri ai educației (…) și cu toate acestea a reușit să urnească, cu încăpățânare, acest proiect”.

Ce spune, între altele, Remus Pricopie, fost ministru al Educației, în articolul “România Educată – Nu numai o lege. O viziune de țară”, despre programul România Educată și felul cum ministrul actual al Educației i-ar susține – fără să fie oferit vreun exemplu – pe “impostori, plagiatori, politruci, posibil chiar oameni de afaceri”:

Articolul din revista Cultura, integral.

Citește și:
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, reacționează la noile proiecte de Legi ale educației: Nu cred că cele două propuneri legislative sunt în integralitatea lor în linie cu proiectul România Educată
EXCLUSIV Remus Pricopie, rectorul SNSPA: România are nevoie de un nou ministru al educației, un domn sau o doamnă, care să nu fie tributar(ă) imposturii și care să ducă mai departe proiectul România Educată / Nu sunt interesat să mă întorc la Minister
Exit mobile version