Remus Pricopie, rectorul SNSPA, reacționează la noile proiecte de Legi ale educației: Nu cred că cele două propuneri legislative sunt în integralitatea lor în linie cu proiectul România Educată

1.927 de vizualizări
Remus Pricopie / Foto: Agerpres
Remus Pricopie / Foto: Agerpres
„Nu cred că cele două propuneri legislative, inițiate de Ministerul Educației, sunt în integralitatea lor în linie cu Proiectul “România Educată”, transmite Remus Pricopie, rector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Acesta a reacționat în legătură cu cele două proiecte de legi ce au fost puse în dezbatere publică de Ministerul Educației.

Potrivit rectorului, cele trei teme care ies în evidență sunt următoarele: „nerezolvarea inechităților sociale și a accesului egal la educația de calitate, inexistența unei axe morale, a integrității şi meritocrației academice și politizarea fără precedent a sistemului de educație”.

„Dacă aceste trei subiecte nu sunt corectate, am putea ajunge în situația să avem două legi “noi” care să nu facă nimic altceva decât să redistribuie politic resursele din sistem, în avantajul “celor de la butoane” şi în detrimentul celor care au nevoie de o şcoală de calitate”, este de părere Remus Pricopie.

Redăm declaraţia rectorului SNSPA, Remus Pricopie, în privința celor două propuneri legislative:

„NU cred că cele două propuneri legislative, inițiate de Ministerul Educației, sunt în integralitatea lor în linie cu Proiectul “România Educată”. Lista de neclarități este lungă, dar trei teme nu au cum să nu iasă imediat în evidență:

(1) nerezolvarea inechităților sociale și a accesului egal la educația de calitate,

(2) inexistența unei axe morale, a integrității şi meritocrației academice și

(3) politizarea fără precedent a sistemului de educație.

Dacă aceste trei subiecte nu sunt corectate, am putea ajunge în situația să avem două legi “noi” care să nu facă nimic altceva decât să redistribuie politic resursele din sistem, în avantajul “celor de la butoane” şi în detrimentul celor care au nevoie de o şcoală de calitate.

Cred că dezbaterea publică va corecta multe dintre aceste deficiențe, cu condiția ca această dezbatere să fie una reală, nu un exercițiu steril de comunicare politică, derulat integral în perioada vacanței de vară. În opinia mea, fără aceste corecții, cele două propuneri de legi nu vor trece nici de Parlament, nici de Preşedintele Iohannis.

Am salutat şi salut în continuare conceptul “România Educată” pentru simplul motiv că nu ne mai permitem să înaintăm cu mediocritatea şi politicianismul, care, din păcate, au devenit constante ale politicii din România.

De aceea, noua lege a educației (nu susțin ideea a două legi diferite!) trebuie să fie expresia a ceea ce ne dorim mai bun pentru copiii noştri, nu rezultatul unor contre şi scandaluri politice interminabile. Politicienii trebuie să se ridice la nivelul semnificației istorice a momentului aprobării unei legi de o asemenea însemnătate.

SNSPA va participa la dezbaterea publică pe marginea acestor proiecte de legi. Este singura cale instituțională prin care putem încerca să corectăm ceea ce noi credem că este greşit. În acelaşi timp, vom asculta cu atenție toate celelalte opinii exprimate, având convingerea că numai prin dialog putem găsi cele mai bune soluții pentru viitor.”


5 comments
  1. Integritate, cred, nu integralitate
    Măcar are un fiu de care țara poate fii mândra, pe când Campeanu, tot pe pile și el și fiu- su, perpetuează pila, politicul, prostia și incultura
    Poate ii da o mână de ajutor lui Daea ca a făcut Agricultura( pus de Nea Gogu, tac- su Prof la Chimie organica. El i- a făcut și lucrarea de doctorat)

  2. Nici dumnealui ,ca multi alții care sunt rectori nu dau dovada de integralitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Examenul de Titularizare trebuie regândit, dacă nu desființat, spune directorul Viforel Dorobanțu / Acesta propune ca profesorii să fie angajați pe o durată de 4 ani, la finalul cărora să dea retestări pentru a continua să profeseze

Examenul de Titularizare ar trebui să fie modificat sau chiar desființat, a explicat directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, județul Călărași, Viforel Dorobanțu. În cadrul unei dezbateri online despre…
Vezi articolul

Secretar de stat în Ministerul Educației: Putem îmbunătăți platforma de evaluare la Evaluarea Națională și Bacalaureat, dar varianta optimă e sa formăm profesorii / Evaluatorii vor fi învățați cum să corecteze chiar pe baremul de la examen, în amiaza examenului

„Au existat diferențe de notare la partea de grilă, nu semnificativ numeric, dar suficiente cât să conteze. Varianta optimă este să formăm profesorii pe subiectul dat. Vom forma în ziua…
Vezi articolul

Personalul din școli trebuie să știe de săptămâna viitoare cum se folosesc testele neinvazive – ministrul Cîmpeanu. Joi seară, el spunea la Antena 3 că testele de salivă pentru elevi vor fi disponibile peste două săptămâni, iar la Digi 24 – după încă o săptămână

„Am solicitat Ministerului Sănătății sprijin pentru elaborarea unei proceduri de administrarea acestor teste pe bază de salivă, în așa fel încât această procedură să poate să fie diseminată către toate…
Vezi articolul
Evaluarea Națională 2020

Evaluări Naționale la toate clasele primare, din septembrie, au fost anunțate de ministra Educației din Franța: Rezultatele vor fi întoarse către profesori ca să-și adapteze tacticile pedagogice mai bine la copii

Toți elevii din clasele Pregătitoare – a IV-a din Franța vor da în fiecare an Evaluări Naționale, a anunțat ministra Educației din Franța marți la conferința tradițională de presă dinainte…
Vezi articolul

Opinia publică, în general, urăște profesorii tocmai pe criteriul acesta de vacanțe, spune profesoara Dorica Boltașu: E o uzură foarte mare să stai 8 ore între 1000 de copii, 500 de copii sau 700 de copii

Dorica Boltașu, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Capitală, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre ce înseamnă, de fapt, activitatea unui cadru didactic:…
Vezi articolul