Președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, a explicat ce înseamnă, de fapt, creșterea normei didactice de predare. „Colegii cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I au 4 ore în plus pe săptămână. Într-o lună sunt 16 ore efectuate fără a fi plătiți, ceea ce înseamnă o reducere mascată a salariului cu 25%”, a precizat acesta. Declarațiile au fost făcute pentru TVR Craiova.
- Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.
„În Învățământ, nemulțumirea este crescută din cauza măririi normei didactice de predare. Colegii cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I au 4 ore în plus pe săptămână. Într-o lună sunt 16 ore efectuate fără a fi plătiți, ceea ce înseamnă o reducere mascată a salariului cu 25%”, a spus Adrian Voica.
Edupedu.ro a scris că profesorii cu peste 25 de ani vechime și grad didactic I vor avea 4 ore în plus de predare în anul școlar 2025-2026. Norma didactică de predare-învățare-evaluare pentru profesorii de gimnaziu și liceu este acum de 20 de ore, în loc de 18, iar reducerea normei didactice cu 2 ore pentru profesorii cu vechime în învățământ de peste 25 de ani de activitate și gradul didactic I nu se va mai face din norma didactică de predare, ca până acum, ci din celelalte activități, conform Legii nr. 141/2025.
Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.
„Creșterea normelor și eliminarea a mii de posturi, în special în rândul suplinitorilor tineri (inclusiv a celor aspiranți cu note mari la titularizare), completarea normei profesorilor cu materii în care nu sunt specializați – acțiunile prevăzute de actualul pachet de măsuri guvernamentale agravează situația din învățământ. Aceasta este o formă mascată de concediere a mii de oameni, de o amploare rar întâlnită la nivelul societății românești în perioada postdecembristă. Cadrele didactice tinere reprezintă motorul de modernizare a educației, iar înlocuirea lor cu personal fără o calificare adecvată scade calitatea actului didactic. Educația nu se poate face prin strategii bazate pe improvizații”, conform documentului.
Despre norma didactică
Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:
- pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
- pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
- excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
- profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
- în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
- cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister
În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.
Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.
Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.
