Regatul dac și zeitățile lumii dacice – lecție live de la Sarmizegetusa Regia, joi, 28 octombrie, de la ora 11. Profesorii și copiii pot urmări transmisiunea pe Youtube de acasă

Sarmizegetusa Regia / Foto: © Sorin Colac | Dreamstime.com

Lecție live de la Sarmizegetusa Regia, capitala regatului dac, despre civilizațiile străvechi și zeitățile lor care personificau soarele, anunță organizatorii proiectului “Educație la Înălțime”. Lecția poate fi urmărită de acasă de oricine, în direct pe YouTube astăzi, 28 octombrie, de la ora 11:00.

“Vom pleca din istorie, de la civilizațiile străvechi și de la zeitățile lor care personificau soarele, apoi vom trece pe teritoriile actuale ale țării și vom ajunge la daci, la templele de la Sarmizegetusa Regia și la cunoștințele dacilor despre astronomie. Vom discuta și despre rolul Soarelui pentru viața pe pământ și despre energia solară”, scriu organizatorii despre live-ul de azi de pe canalul YouTube Educație la Înălțime.

Foto: Facebook.com

Săptămâna trecută, trei școli din Maramureș, Botoşani și Galați au intrat în legătură video directă și au interacționat cu profesorul de pe teren, din clasă. De această dată, lecția va fi urmărită în timpul vacanței forțate de acasă. Profesoara – prezentator Cristina Ciocoiu va intra în legătură cu unii dintre copii.

Lecția de joia trecută – de la Cazanele Dunării, județul Mehedinți:

Poți accesa aici lecțiile din ediția din primăvara anului acesta. În 2020, proiectul a fost într-o fază pilot, iar cele trei lecții au fost desfășurate în Munții Făgăraș, la Adamclisi – județul Constanța – și la Trovanții din Ulmet, județul Buzău.

__________

Despre proiect

Lecțiile ”Educație la Înălțime” sunt realizate de către profesori dedicați din diferite părți ale țării și se adresează elevilor de vârste cuprinse între 7 și 15 ani. Durează aproximativ 50 minute și sunt transmise prin YouTube Live, pe canalul dedicat Educație la Înălțime. Orice profesor poate să găzduiască transmisiunea în direct în clasă la discipline precum geografie, biologie, istorie, explorarea mediului, dirigenție.

Formatul „Educație la Înălțime” a fost declarat câștigător la un concurs de inovație în educație și a fost testat într-un proiect-pilot în județul Hunedoara. Abia apoi a fost extins în primăvara anului 2021 la nivel național datorită parteneriatului cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

De asemenea, proiectul a avut sprijinul Ministerului Educației Naționale și al Aspire Teachers.

Foto: © Sorin Colac | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Vezi și: Orice școală din România poate să urmărească live pe YouTube prima lecție „Educație la Înălțime” din acest an școlar, joi de la 11:00
23 iunie 2021: Imediat după proba de Matematică de la Evaluarea Națională începe ultima lecție de „Educație la înălțime”, în direct de la Dăbuleni: Deșertificarea și efectele schimbărilor climatice. Profesorii se pot înscrie printr-un formular
Exit mobile version