Reguli egale pentru toate școlile, cer reprezentanții Consiliului Național al Elevilor: Altfel autoritățile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor și profesorilor din învățământul particular, generând o discriminare fără precedent

Silviu Morcan / Foto: CNE

„Solicităm modificarea, în regim de urgență, a hotărârii de guvern și a ordinului ministrului educației cu privire la vacanța din perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, astfel încât să includă sub efectele juridice și școlile private”, este propunerea Consiliului Național al Elevilor, cu privirea la decizia autorităților de a lăsa școlile private deschise, în timp ce unitățile de învățământ de stat sunt închise începând de mâine, pentru o perioadă de două săptămâni, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Consiliul Național al Elevilor consideră că „în caz contrar, autoritățile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor și profesorilor din învățământul particular și închid ochii la o decizie oficială a autorităților sanitare, generând o discriminare fără precedent”.

În privința structurii anului școlar, ar trebui să fie aceeași pentru toate școlile, fără diferențiere între cele de stat și cele private, după cum se arată în comunicat.

„Din nou, suntem martorii unor măsuri fără cap și fără coadă – vacanță pentru toți, dar doar pentru unii! Astfel de erori sunt inadmisibile, iar Ministerul Educației are datoria de a propune de urgență adoptarea unei hotărâri de guvern care să o completeze pe cealaltă și prin care să se permită suspendarea cursurilor și pentru școlile private”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Redăm comunicatul integral CNE:

„Ca urmare a declarațiilor Președintelui României, Klaus Iohannis, cu privire la impunerea unei vacanțe de două săptămâni pentru toți elevii din România, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus adoptarea acestei măsuri de către Guvernul României, printr-o hotărâre care să abiliteze Ministerul Educației modificarea structurii anului școlar în acest sens. Totuși, deși hotărârea CNSU prevede suspendarea cursurilor pentru toate unitățile de învățământ, inclusiv cele private, Guvernul nu a adoptat această prevedere și, deci, nici Ministerul Educației nu a făcut demersuri în acest sens.

Consiliul Național al Elevilor își exprimă îngrijorarea cu privire la neglijența autorităților în ceea ce privește sănătatea publică a cetățenilor, având în vedere că elevii care studiază în unități de învățământ particulare își vor desfășura activitatea didactică cu prezență fizică în continuare, deși toate celelalte școli de stat vor fi în vacanță timp de două săptămâni. Această atitudine iresponsabilă denotă, din nou, o lipsă de coerență în măsuri și o lipsă de viziune instituțională, care generează o vădită discriminare pentru sistemul de învățământ privat.

Astfel, solicităm modificarea, în regim de urgență, a hotărârii de guvern și a ordinului ministrului educației cu privire la vacanța din perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, astfel încât aceste acte normative să respecte reglementările din hotărârea CNSU nr. 91/2021 și să includă sub efectele juridice și școlile private. În caz contrar, autoritățile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor și profesorilor din învățământul particular și închid ochii la o decizie oficială a autorităților sanitare, generând o discriminare fără precedent. Totodată, aducem în vedere faptul că structura anului școlar ar trebui să fie aceeași pentru toate școlile, fără diferențiere între cele de stat și cele private.

“Din nou, suntem martorii unor măsuri fără cap și fără coadă – vacanță pentru toți, dar doar pentru unii! Astfel de erori sunt inadmisibile, iar Ministerul Educației are datoria de a propune de urgență adoptarea unei hotărâri de guvern care să o completeze pe cealaltă și prin care să se permită suspendarea cursurilor și pentru școlile private”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Exit mobile version