Remunerare mai bună pentru evaluatorii școlilor, eliminarea suprapunerilor de raportare, evaluări separate pentru școli și cadre didactice – propunerile OCDE pentru reforma organizării și funcționării ARACIP/ARACIIP și ale autorităților județene din educație

Foto: Pexels.com

Schimbări în privința remunerării și formării continue a experților în evaluare, revizuirea modelului actual de evaluare bazat pe recensământ și la cerere, un buget previzibil pentru agenția care evaluează școlile – toate aceste măsuri sunt propuse de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în recentul său raport-diagnostic privind sistemul de învățământ preuniversitar din România. Tema evaluărilor în învățământ este una dintre cele care atrag cele mai multe observații în analiza OCDE, iar în cadrul acestora reorganizarea ARACIP (viitoarea ARACIIP) și a inspectoratelor fac obiectul unui număr considerabil de recomandări și măsuri propuse în document.

Raportul OCDE include, în ceea ce privește evaluarea și sprijinirea școlilor, atât recomandări privind activitățile efective de evaluare, cât și pentru reforma organizațională a principalei agenții responsabile în domeniu (ARACIP – viitoare ARACIIP), și a inspectoratelor (ce vor fi înlocuite pe viitor cu Directii judetene). Amintim că legislația privind organizarea ARACIIP, a birourilor sale județene și a Direcțiilor Județene trebuia să fie introdusă începând de la finalul anului trecut, dar a fost amânată până în 2025-2026

Raportul organizației internaționale trece în revistă problemele cu care se confruntă acest sector în prezent, notând, între altele, faptul că „inspectoratele școlare au o capacitate limitată de a sprijini îmbunătățirea școlilor”, iar „inspectorii nu sunt repartizați astfel încât să asigure sprijinul necesar în județele cu cele mai mari nevoi”. Ținând cont de situația, provocările și neajunsurile sistemului actual în domeniu, înaintea reformelor așteptate, OCDE propune o serie de măsuri care vizează felul cum ARACIP/ARACIIP și alte instituții pot interveni pentru a avea activități mai eficiente.

Analiza salută faptul că „ARACIP intenționează să dezvolte un corp de evaluatori permanenți care să lucreze alături de experții externi”, spunând că o astfel de echipă, formată din oameni „angajați și plătiți de agenție”, este „vitală pentru a înțelege standardele naționale de calitate”.

Pe de altă parte, documentul afirmă că „ar putea fi necesare schimbări în ceea ce privește remunerarea și formarea continuă pentru a-i susține” pe experții în evaluare care vor fi selectați: „va fi dificil pentru ARACIP să constituie un corp puternic de evaluatori permanenți dacă salariile rămân scăzute și oportunitățile de formare sunt limitate pentru angajați. Salariile personalului propriu al ARACIP sunt mai mici decât salariile profesorilor debutanți, ceea ce face dificilă angajarea din rândul celor mai calificați specialiști (…). Nici evaluatorii existenți nu au beneficiat de formare suficientă (…). Prin urmare, evaluatorii tind încă să se concentreze pe respectarea procedurilor administrative și nu oferă întotdeauna un feedback care să ajute unitățile de învățământ să se perfecționeze.” 

Sursa: Raport-diagnostic al OCDE privind invatamantul preuniversitar romanesc – 2024

Un buget „mai previzibil” este, de asemenea, necesar pentru „funcționarea eficientă a ARACIP”. În acest sens, analiza internațională notează că, pe de o parte, școlile plătesc o taxă de evaluare către ARACIP, acoperită din fonduri alocate de Ministerul Educației, iar pe de altă parte bugetul anual al instituției este foarte mic, în comparație cu cel al inspectoratelor din alte țări europene cu sisteme de învățământ mai mici. Astfel, raportul OCDE afirmă: 

Sursa: Raport-diagnostic al OCDE privind invatamantul preuniversitar romanesc – 2024

Alte probleme Menționate în documentul citat:

Recomandări și măsuri propuse de OCDE pentru reorganizarea și reforma funcționării instituțiilor de evaluare

Măsuri propuse autorităților române:

„Crearea unui corp de evaluatori permanenți interni care să sprijine experții externi în procesul de evaluare.” 

„Evaluatorii permanenți să colaboreze cu experții externi pentru a garanta calitatea și coerența evaluării.” 

„Angajarea unor evaluatori permanenți la nivel supra-județean pentru a încuraja integritatea și coerența evaluărilor” 

Măsuri propuse:

„Autoritățile să definească funcțiile de bază ale echipelor locale de asistență și să clarifice relația dintre acestea și evaluatorii naționali” 

„Stabilirea rolului de „evaluator de legătură” („link evaluator”) pentru a consolida legăturile dintre ARACIIP și direcțiile județene” 

„Definirea unui proces standard pentru modul în care ARACIIP și direcțiile județene vor monitoriza unitățile de învățământ preuniversitar după o evaluare” 

„Îmbunătățirea modului în care dovezile furnizate de ARACIIP sunt utilizate pentru a monitoriza și a fundamenta prioritățile politicilor publice naționale (…) De exemplu, ARACIIP își poate direcționa inspecțiile tematice pentru a evalua politicile publice prioritare (de exemplu, modul în care școlile reduc segregarea sau îmbunătățesc alfabetizarea funcțională a elevilor). Ministerul Educației poate să comande la ARACIIP studii tematice pe subiecte de interes (…)”

Măsuri propuse României: 

„Să stabilească un calendar de evaluare a școlilor mai realist și mai util. ARACIP nu are capacitatea de a evalua periodic toate școlile, după cum s-a dovedit în ultimii 18 ani. (…)”

„Să asigure finanțare pentru ARACIIP de la bugetul central pentru un program de lucru multianual (…)”

„Să reducă redundanța evaluărilor și să se se asigure că evaluările cadrelor didactice sunt supravegheate de către un organism cu expertiză relevantă” 

Citește și:
Rezultatele elevilor să devină indicator de calitate pentru școli, să fie introduse standarde pentru managementul educațional și evaluarea școlilor să se concentreze pe zonele care au cea mai mare nevoie – printre măsurile propuse de OCDE pentru reforma evaluării unităților de învățământ
DOCUMENT Salariile profesorilor din România să fie legate de performanța acestora, reformele în certificarea și evaluarea lor să fie revizuite, să fie luate măsuri care să evite suprapuneri și conflicte de interese în evaluările școlilor – printre cele 18 recomandări-cadru ale OCDE pentru Ministerul Educației
Gradația de merit trebuie regândită, creșterile salariale automate ar trebui limitate, iar salariile pentru diversele grade didactice să fie revizuite – măsuri propuse de OCDE pentru corelarea salariilor cu performanța profesorilor
Mentoratul cadrelor didactice – prezentat insistent ca instrument esențial pentru școală, în raportul-diagnostic al OCDE / Propuneri: Profil de competențe și criterii pentru selecția mentorilor, care să beneficieze de formare continuă și de finanțare
Practica didactică în România nu reflectă obiectivele de învățare din curriculumul național, carierei didactice îi lipsesc trăsături-cheie ale unei profesii cu înaltă calificare, evaluarea competențelor profesionale nu se bazează suficient pe dovezi – raport-diagnostic al OCDE
Exit mobile version