Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare: Fără cozi și liste la învățătoare, regula care a revoluționat județul Timiș după o decizie a CNCD

Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Foto: Freepik.com

Presiunea părinților de a ajunge la o anumită învățătoare s-a acutizat într-atât, încât ajunseseră învățătoarele să meargă către directori cu propuneri de 50 de copii pe 25 de locuri, directorii erau și ei asaltați, situația ieșise pur și simplu de sub control. Mărturia vine de la inspectorul școlar general din Timiș, care a explicat pentru Edupedu.ro cum a aplicat la nivel județean regula repartizării în ordine alfabetică a copiilor pe clase, astfel încât supra-aglomerarea sau alegerea învățătoarelor sunt probleme eliminate din start.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis în 2016 că un liceu din Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș au aplicat criterii discriminatorii la înscrierea copiilor în școală. Concret, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara dădea întâietatea la înscriere copiilor cu rude care fuseseră angajate ale liceului sau care absolviseră acest gimnaziu sau liceu. CNCD a aplicat atunci amendă liceului și Inspectoratului și a avertizat că cele două instituții îi descurajează pe părinţii care vor să îşi înscrie copiii la această formă de educaţie, dar nu au rude aici.

Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare: schimbarea algoritmului

Un an mai târziu, inspectoratul decidea să schimbe tot algoritmul de repartizare a copiilor în clase, după înscrierea la școală, pentru ca nici un copil să nu fie discriminat în ceea ce privește șansele de a accede la o anumită învățătoare: copiii sunt repartizați în clase în ordine alfabetică. După înscrierea la clasa pregătitoare, gimnaziu sau liceu, copilul de pe prima poziție în listă merge la clasa 1, copilul de pe poziția 2 merge la clasa 2, copilul de pe poziția 3 la clasa 3, după care algoritmul este reluat și copilul aflat pe poziția 4 merge la clasa 1 (dacă există 3 clase, de exemplu).

Contactată de Edupedu.ro, Aura Danielescu, inspectorul școlar general din Timiș, a explicat motivul pentru care a introdus regula repartizării aleatorii a copiilor la învățătoare: “Părinții au început tot mai mult să facă presiuni asupra factorilor de decizie: ajunseseră învățătoarele să meargă către directori cu propuneri de 50 de copii pe 25 de locuri și era foarte greu să decizi cine rămâne și cine pleacă, directorii erau și ei asaltați din partea tuturor”.

Aura Danielescu / Foto: Facebook

S-a acutizat în ultimii 4-5 ani această situație, pentru că ne confruntăm cu o ieșire din sistem a acelor cadre didactice care aveau experiența liceelor pedagogice, și în situația aceasta cu o lipsă de încredere a părinților în ceea ce a venit ulterior în sistem. Sigur că nu întotdeauna aceasta lipsă de încredere este jusitificată, dar atunci când părintele pornește cu propriul copil în sistemul educațional, nu dorește să experimenteze ceva nou și își ia feedback de la generațiile anterioare, din întâlnirile cu alți părinți, din discuțiile cu rudele, și atunci dorința lor de a ajunge la o anumită învățătoare s-a acutizat în ultimii ani și a ieșit pur și simplu de sub control. Ajungeam la un moment dat ca un director de școală să primească recomandări de peste tot: sunau părinți de pretutindeni și în mod nefiresc li se cereau să ierarhizeze copiii după cunoștințe și să ne oprim la cea mai importantă cunoștință, astfel încât doar 25 de copii să intre în acea clasă”, a declarat inspectorul școlar general pentru Edupedu.ro.

După ce a decis ca repartizarea copiilor în clasa pregătitoare să se facă aleatoriu, părinți care “și-au tratat intrarea într-o anumită clasă încă din grădiniță evident că ne-au sesizat peste tot, au depus petiții, inclusiv la CNCD. Noi am acționat însă în paralel cu dumnealor, pentru a ne asigura că nu sunt discriminați. Ne-am adresat și noi CNCD și instituția ne întărește certitudinea că suntem pe drumul cel bun. Avem probleme, nu putem spune că nu avem probleme cu colegii cadre didactice, de multe ori ceea ce spun părinții este și întemeiat; sunt situații în care, ca în orice domeniu de activitate, din păcate un cadru didactic nu sfințește locul și acolo ne vedem nevoiți să intervenim”, a precizat Danielescu.

Dar nu putem să ducem 100 de copii la un cadru dactic și eram nevoiți să aplicăm o regulă. Foarte mulți părinți ne-au spus: credem că este o regulă, suntem de acord cu ea, merită și copiii care nu au nicio cunoștință și nicio recomandare să ajungă la un cadru didactic bun, dar vrem să vedem dacă vă abateți de la ea. Au fost convinși că nu ne vom ține de ea și că pe parcurs vor fi presiuni ca un copil să ajungă acolo unde și-a dorit părintele. Nu a existat lucrul acesta la Timiș, de la ISJ a pornit această recomandare și indiferent de rugămintea unei terțe persoane, noi nu am putut decât să stăm și să îi explicăm, însă nu am cedat și nu am făcut niciun compromis”, a continuat inspectorul.

“Cred că este o problemă foarte mare de încredere. Am avut situații în care în septembrie, după 2 zile de școală, au venit părinții de la o clasă și au spus: nu avem nevoie de o tânără învățătoare. Nu o cunoșteau, nu aveau de unde să ia feedback și erau atât de porniți să schimbăm acel cadru didactic, încât ne-am temut într-adevăr de insistențele dumnealor. Însă copiii au empatizat cu ea, iar învățătoarele tinere care vin cu experiență minimă au un interes foarte mare să obțină și ele, la rândul lor, recomandări și asta le explicăm părinților, că e greșit să pornească din start cu o preconcepție”, a declarat Aura Danielescu pentru Edupedu.ro.

Au existat ani în care inclusiv numele copiilor au fost introduse în SIIIR [sistemul informatic al învățământului în România – n.red.] fără diacritice – și poate că din greșeală, că nu aș vrea să mă pronunț -, dar în acest fel locul copilului a fost într-o altă clasă decât cea la care s-ar fi dus dacă numele ar fi fost corect scris. În felul acesta, noi prin colegii inspectori avem în fiecare an, în perioada înscrierilor în învățământul primar, un control tematic prin care ne asigurăm că tuturor copiilor le este trecut în aplicația informatică numele în mod corect, așa cum este în certificatul de naștere. Clasele sunt constituite în luna aprilie, când se încheie etapele de înscriere, sunt afișate regulile. Ce nu cunosc ei este cine le va fi învățător la clasă. În rest, știu toate detaliile despre formațiunea 1, 2, 3. Nu li se atribuie litere, pentru că s-a ajuns până într-acolo încât mulți părinți voiau să fie la litera A, pentru că ei aveau impresia că la acea literă se va pune învățătorul cel mai bun”, a precizat inspectorul școlar general din Timiș, pentru Edupedu.ro.

Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare: Nominalizarea profesorilor la clasă

Aceasta a adăugat că acesta este al treilea an în care Inspectoratul aplică această regulă. “Noi ne asigurăm doar că formațiunile de studiu [clasele de elevi – n.red.] sunt constituite într-o ordine corectă, transparentă, în care copiii să poată fi introduși în clase într-o modalitate pe care toată lumea să o poată înțelege. În ceea ce privește nominalizarea profesorilor la clasă, nu mai este atributul nostru. Acolo, regulamentul și legea spun foarte clar că se consultă consiliile profesorale și se face numirea de către director, în urma aprobării Consiliului de Administrație. Sunt unități de învățământ unde directorii au mers până la a asigura transparența maximă și în fața părinților au făcut nominalizarea profesorilor la clasă într-o formă corectă și transparentă [tragere la sorți, de exemplu – n.red.], însă sunt și cazuri în care colegii directori s-au dus cu o propunere în consiliul profesoral și ulterior, dacă ea a fost validată, au mers cu ea în CA. Noi ne asigurăm doar că elevii pot accede la o clasă într-o formă corectă, transparentă, care să nu atragă după sine elemente discriminatorii ale unora către alții”, a declarat Aura Danielescu pentru Edupedu.ro.

Întrebat dacă ar vedea această regulă ca soluție aplicată la nivel național, prin metodologia de înscriere la clasa pregătitoare, inspectorul școlar general din Timiș a spus pentru Edupedu.ro că “din poziția mea de inspector școlar general, îmi e foarte greu să fac o recomandare de genul acesta. Cred, însă, că OUG 137/2000 ar trebui să fie un punct de plecare atunci când se discută despre o astfel de etapă în viața unui școlar. Eu nu mai pot să vorbesc de o problemă foarte mare la Timiș, pentru că noi am reușit să o ‘legiferăm’, dacă pot spune așa, la nivel de județ. Avem un feedback pozitiv, suntem relaxați, le explicăm oamenilor, dar nimeni nu se mai simte obligat în felul acesta să își întărească relația cu un cunoscut, normalizăm situația”.

Încă avem o gândire ușor ușor conservatoare și ne este greu să recunoaștem că toți avem aceleași drepturi și ar trebui să fie respectate. Sigur că o metodologie în sensul acesta, în care să ni se dea o direcție, nu neapărat o procedură, niște direcții prin care școlile să poată să intre în normalitate, da”, a afirmat Danielescu.

Inspectorul școlar a adăugat că “acum 3 ani pe perioada aceasta era coadă la mine la inspectorat, în audiențe. Acum nu este nimeni, ceea ce mă determină să cred că am făcut un pas foarte important. Veneau foarte mulți cu convingerea că dacă ajung la inspectorul școlar general și inspectorul dă un telefon acel telefon le va da siguranță copiilor. Lumea a început să aibă mai multă încredere, dar această încredere trebuie cultivată și trebuie să intervenim acolo unde au dreptate. Este ușor să ne spălăm pe mâini, să spunem: într-o școală avem două cadre didactice bune și restul praf. Dar cadrele bune nu ar trebui să le ajute și pe celalte să crească din punct de vedere didactic? E ușor să ne spălăm pe mâini”.

Ce spune Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu privire la repartizarea copiilor în clasa pregătitoare:

“Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa din 19.09.2018, apreciază că algoritmul de repartizare a elevilor în ordine alfabetică poate şi reprezintă o soluţie de a elimina eventualele discriminări generate de posibile criterii/preferinţe. Această repartizare poate fi considerată o metodă de repartiţie transparentă şi aleatorie în unităţile de învăţământ de stat.

Pentru a se dovedi transparenţă şi neimplicare preferenţială a repartizării învăţătorilor la formaţiunile de studiu constituite, aceasta se poate face prin extragere la sorţi.

Modalitatea privind repartizarea copiilor în clasa pregătitoare pe criteriul alfabetic este în deplină concordanţă cu prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare cu modificările şi completările ulterioare, republicată.

Pe de altă parte, alegerea învățătorului de către părinți ar putea conduce la grave dezechilibre între clasele aceleiași unităţi de învăţământ, aspect de natură a determina de la bun început o separare a copiilor, cu implicaţii asupra viitorului lor parcurs şcolar”.

Citește și:

 

Exit mobile version