Rezultate Titularizare București: 52,16% dintre profesori au luat note peste 7, iar 16,84% au obținut note sub 5

Concursul de directori la București

Foto: Pexels.com

Rezultatele de la titularizare arată că 52,16% dintre profesorii care au susținut proba scrisă în București au luat note peste 7, pragul minim pentru angajarea într-o școală pe o perioadă nedeterminată. Potrivit datelor anunțate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în Capitală au fost 1.871 lucrări evaluate la titularizare 2019, 4 lucrări au fost anulate și 237 de profesori s-au retras din examen în timpul probei, fără ca lucrarea să le mai fie notată ulterior.

Ministerul Educației a publicat în această dimineață primele rezultate de la examenul de titularizare 2019. Acestea sunt notele pe care le-au obținut profesorii la examenul necesar pentru angajarea pe o perioadă nedeterminată într-o școală.

În București, 11 profesori au luat nota 10 la examenul de titularizare 2019, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), iar 8 profesori au luat note mai mici de 1,50.

Rezultate titularizare 2019 București:
Profesorii care au participat la examen, precum și cei care se pregătesc, pentru anii viitori, pot vedea mai multe discuții și întrebări despre Titularizare pe grupul de Facebook Titularizare 2019-2020&Definitivat 2019

Ce este titularizarea?

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Însă nu toți profesorii care iau note peste 7 la titularizare se și angajează, automat. Pe de o parte, concurența pe post face ca cel cu nota cea mai mare să devină titular. Pe de altă parte, din cauza declinului demografic, numărul de posturi scos la concurs este mic în ultimii ani, și se ajunge ca profesori cu note mari la titularizare să nu găsească niciun post liber.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Calendar titularizare 2019 actualizat

3 – 28 iunie 2019           Probele practice/orale și Inspecțiile speciale la clasă

Notă: În perioada 31 mai – 28 iunie pot participa la probele practice/orale și la inspecțiile la clasă și cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluționată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada aprilie – iunie 2019.

17 iulie 2019                   Proba scrisă: examenul de titularizare

23 iulie 2019                   Afișarea rezultatelor la titularizare 2019

23 – 24 iulie 2019          Depunerea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare

30 iulie 2019                  Afișarea rezultatelor finale la titularizare

31 iulie 2019                  Repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum 7, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată

(integral aici)

REZULTATELE LA TITULARIZARE ÎN ULTIMII 11 ANI

Vezi mai jos rezultatele de la examenele de titularizare din ultimii 11 ani, pe tranșe de note. Sursa datelor istorice este HotNews.ro.

În urmă cu un an, procentul de promovare (rata notelor de 7 și peste 7) a examenului de titularizare, după soluționarea contestațiilor, a fost de 49,71, cu 2,32 puncte procentuale mai mare decât înainte de contestații. Numărul mediilor de 10 a crescut în 2018, după contestații, la 124 – de la 121 înregistrate inițial.

Rezultate titularizare 2018
  • candidați cu note între 1 şi 4,99: 16,39%
  • candidați cu note între 5 şi 6,99: 33,81%
  • candidați cu note între 7 şi 9,99: 49,13% (față de 46,84% – înainte de contestații)
  • 124 de candidați au obținut nota 10 (înainte de contestații, 121 de candidați obținuseră nota maximă)
  • La examenul de titularizare 2018 s-au prezentat 24.070 de candidați. Dintre ei, 2.531 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, 61 au fost eliminați, dintre care 27 pentru fraudă, iar 34 pentru lipsa documentelor de identitate. Lucrările a 18 candidați au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei
  • În 2018 au fost depuse 4.187 de contestații, iar pentru 2.721 de lucrări contestate notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.295 de lucrări notele au fost micşorate – Sursa: HotNews.ro

La titularizarea din 2018, cel mai ridicat procent de note peste 7 (interval 7 – 9,99) s-a înregistrat în județul Dolj (58,7%), iar cel mai scăzut în județul Caraș-Severin (30,04%).

Rezultate titularizare 2017
  • candidați cu note sub 5: 19,29%
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 33,07%
  • candidați cu note între 7 și 10 (titularizabili): 47,63%
  • note de 10: 118 candidati au obtinut nota 10
Rezultate titularizare 2016
  • candidați cu note sub 5: 18,67%
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 34,68%
  • candidați cu note între 7 și 10: 46,65%
  • note de 10: 83 de candidați (0,41%)
Rezultate titularizare 2015
  • candidați cu note sub 5: 23,74%
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 36,80%
  • candidați cu note între 7 și 10: 39,46%
  • note de 10: 41 de candidați
Rezultate titularizare 2014 (înainte de soluționarea contestațiilor)
  • candidați cu note sub 5: 4.639 de candidați (20,12%)
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 8.151 de candidați (31,22%)
  • candidați cu note între 7 și 10: 13.161 de candidați (48,66%)
  • note de 10: 158 de candidați
Rezultate titularizare 2013 (înainte de soluționarea contestațiilor)
  • candidați cu note sub 5: 5.935 (20,11%)
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 9.476 (32,11%)
  • candidați cu note între 7 și 10: 14.098 (47,78%)
  • note de 10: 160 de candidați
Rezultate titularizare 2012
  • candidați cu note sub 5: 17,85%
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 32,66%
  • candidați cu note între 7 și 10: 49,49%
Rezultate titularizare 2011
  • note sub 5: 29,69%
  • note între 5 și 7: 38,67%
  • note între 7 și 9,99: 31,53%
  • note de 10: 26 (0,11%)
Rezultate titularizare 2010
  • note sub 5: 23%
  • note între 5 și 7: 39%
  • note peste 7: 38%
Rezultate titularizare 2009
  • note sub 5: 17%
  • note între 5 și 7: 39%
  • note peste 7: 44%
Rezultate titularizare 2008
  • note sub 5: 18%
  • note între 5 și 7: 37%
  • note peste 7: 45%
Actele normative referitoare la Titularizare 2019:

 

Citește și:

 

 

Exit mobile version