Rezultatele finale de la BAC 2021 vor fi afișate la ora 13:00, a anunțat ministrul Educației

Foto: Alex Tudor / Agerpres Foto

Rezultatele finale de la BAC 2021 vor fi afișate la ora 13:00, a anunțat astăzi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Întrebat de jurnaliști când exact vor fi publicate rezultatele finale de la Bacalaureat 2021, Cîmpeanu a răspuns „La ora 13.00 vor fi afișate rezultatele în centrele de examen și pe site-ul Ministerului Educației. Tot la ora 13.00 vom organiza o conferință de presă pe aceasta temă, la sediul Ministerului Educației.”

Reamintim că au fost depuse 56.000 de contestații, precum a anunțat ministrul Educației. Spre comparație, anul trecut au fost depuse 62.790 de contestații.

La Bacalaureat 2021 s-au înscris 133.000 de elevi, față de 155.000 anul trecut.

Anul trecut, după contestații, a fost înregistrată o creștere cu 1,6 puncte procentuale a ratei de promovare a examenului de Bacalaureat. Ministerul Educației a anunța că 64.5% dintre elevii prezenți la examenele bacalaureatului au promovat probele, după modificarea notelor în cadrul contestațiilor, față de 62.9% înainte de contestații.

Sursă foto: Alex Tudor / Agerpres Foto

Citește și:
Cum pot să îmi văd lucrarea de la Bacalaureat 2021: Procedura de vizualizare a foilor de examen prevede depunerea cererilor la școală sau pe e-mail – pe 12-13 iulie și consultarea lucrării în copie scanată pe 21-22 iulie
Exit mobile version