România a atras doar 250 de milioane din miliardele de euro disponibili prin programul Horizon 2020, cu rată de succes 12,6% – una dintre cele mai slabe absorbții la nivelul UE

Foto: © Tomas Griger | Dreamstime.com

Cel mai mare program european destinat cercetării de până acum, Horizon 2020, a trecut în mare parte nebăgat de seamă în România. A șaptea țară din UE, după mărimea populației, a reușit să atragă doar 250 de milioane de euro, dintr-un total de aproape 60 de miliarde disponibili prin acest program la nivelul întregii Uniuni, potrivit datelor oficiale agregate de Comisia Europeană și consultate de EduPedu.ro. Aceasta plasează România pe locul 20 din 28 de state membre (inclusiv Marea Britanie) și pe locul 23 sau mai jos în rândul statelor membre și asociate, potrivit unei analize publicate recent de revista Nature.

Potrivit ultimelor date disponibile pe Horizon 2020 Dashboard, pagină a Comisiei Europene actualizată ultima dată luna aceasta, situația României sugerează că banii puși la dispoziție de Uniunea Europeană pentru cercetare, din 2014 până acum, au trecut în cea mai mare parte pe lângă potențialii beneficiari din România. Astfel:

Participarea romaneasca la proiecte Orizont Europa – pe regiuni

La nivel de regiuni, dintre cele 1412 de organizații implicate: 

Topul participărilor arată, la rândul său, diferit de topul beneficiarilor. Dacă Unitatea de finanțare a cercetării, UEFISCDI, a fost pe locul 1 la participări, ea s-a plasat pe locul trei la capitolul bani obținuți, capitol la care pe primul loc se află o companie.

Cele mai multe participări din partea unor organizații românești:

Top organizatii romanesti – absorbtie fonduri Orizont Europa

Cele mai mari finanțări obținute de organizații românești:

Aproape 40% din totalul fondurilor au fost atrase de companii private (37,8%), în timp ce organizațiile de cercetare au atras puțin peste un sfert (27,4%), iar universitățile – doar o cincime din fonduri (19,5%).

Cum se poziționează România, cu aceste cifre, în context european?

Revista Nature a publicat, recent, o analiză a diferențelor majore în distribuirea fondurilor pentru cercetare, din Horizon 2020, la nivelul țărilor UE – inclusiv Marea Britanie, fiind vorba de o perioadă de programare pre-Brexit. A șaptea țară ca mărime, din punct de vedere al populației, la nivel european, România se află, la capitolul finanțărilor obținute prin acest program european destinat cercetării, abia pe locul 20 din 28, în urma unor țări precum Cipru, Slovenia, Ungaria sau Republica Cehă.

Nature notează contrastul mare între principalii beneficiari, care de obicei sunt și principalii participanți la bugetul european, pe de o parte, respectiv multe țări, preponderent din Europa Centrală și de Est, care au profitat minimal de pe urma fondurilor Orizont 2020.

Astfel, principalele țări beneficiare au fost Germania – cu aproape 9 miliarde de euro atrase, Marea Britanie (circa 7 miliarde), Franța (circa 6,5 miliarde), Spania (aproape 5,5 miliarde), Italia (aproape 5 miliarde) și Olanda (circa 4,5 miliarde). Alte șapte țări au obținut peste un miliard de euro. Primele trei țări asociate UE, Elveția, Norvegia și Israel, ale căror rezultate sunt luate în calcul în analiza Nature, au obținut la rândul lor între 1 și 2 miliarde de euro.

De notat că Germania, Franța și Italia au contribuit considerabil mai mult, procentual, la bugetul european, comparativ cu procentul din fondurile Horizon 2020 obținute, în timp ce Regatul Unit și Spania au primit, tot ca procent, ușor mai mult decât au contribuit.

Principalul motiv este identificat, prin intermediul unui cercetător polonez, Janusz Bujnicki de la Institutul Internațional de Biologie Moleculară și Celulară din Varșovia și fost expert european, în faptul că “nivelul finanțării cercetării la nivel național, în țările est-europene, este relativ scăzut”. Un al doilea motiv menționat – integrarea mai slabă a cercetătorilor din aceste țări în rețelele și consorțiile europene.

Document: Principalele cifre pentru România – Orizont Europa 2020

Illustration 109326712 © Tomas GrigerDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version