Cum am ajuns ca cei care nu au doctoratul să taie sporul de doctorat celor care îl au, și de când rectorii agreează măsuri împotriva propriului sistem?
Nu mi se pare ceva mai umilitor decât să îți pună cineva vorbe în gură și să îți ia și bani din buzunar pentru asta. Dacă e adevărat că propunerea pentru reducerea sporului de doctorat a fost agreată în Consiliul Rectorilor – deocamdată un singur rector a ieșit public și a spus că nu s-a pus problema de așa ceva, anume rectorul Univ. „Al.I.Cuza” din Iași, chapeau! – sau în grupul de lucru format de CNR – din care fac parte profesori și rectori – și de Bolojan, atunci suntem într-o mare mascaradă, în care „sistemul” lucrează împotriva propriilor oameni.
Într-o societate normală, azi dimineață toți rectorii anunțau public că nu au avut nimic de a face cu măsurile privind reducerea sporului de doctorat ca o măsură „optimă” în „condiții de austeritate”, așa cum apare în răspunsul Ministerului Educației la solicitarea Edupedu.ro, și îi cereau lui Bolojan demisia. Asta doar pentru că e o insultă la adresa propriei inteligențe să te guverneze un mitoman. Faptul că nu s-a întâmplat însă asta, mă face să cred că, fie avem un premier care minte, fie avem niște rectori și profesori care tac, lucrând împotriva celor care fac excelență în timp ce alții fac doar management. Într-o asemenea situație, nu acorzi prezumția de nevinovăție pentru toți actorii implicați, ci cugeți la posibilitatea ca toată lumea să fie vinovată, sau măcar unii mai mult decât alții.
Ce trăim acum e o situație de un teatru absurd: indivizi, care nu au doctoratul, decid să reducă sporul de doctorat celor care îl au; indivizi care lucrează în educație agreează tacit sau explicit măsuri prin care domeniul este subfinanțat, în vreme ce munca profesorilor și a studenților, respectiv a elevilor, e progresiv dezumanizată și deprofesionalizată; „Ministerul Educației” emite comunicate într-o formulă foarte impersonală și birocrată, când, de fapt, nu are un ministru și e condus de un interimar absolut incompetent în domeniul acesta, care se întâmplă să fie și premier; școlile sunt confundate cu primării, universitățile cu consilii locale, profesorii cu funcționari, studenții cu mână de lucru ieftină. Ah, să nu uit: toate acestea se întâmplă în aceeași lume în care un profesor așa-zis disperat rupe în semn de protest copia legalizată a doctoratului său. Adevărata parrhesia începe când jertfești tot ce e mai important pentru tine; altfel, există alte sporuri care ar trebui tăiate pentru isterie, poate le taie mândria dreptei liberale și pe acelea.
Se invocă faptul că în Occident nu se acordă spor de doctorat. Dar ați văzut în Occident salarii ca ale universitarilor din România? Dar burse ca ale studenților doctoranzi din România, care abia de curând fuseseră și ei „dignificați” și aduși la un nivel financiar decent? Dar în Occident, ați văzut să fugă profesioniștii ca dracu’ de tămâie de portofoliul de ministru al Educației? Sau ministerul Educației să fie vitregit de un ministru desemnat, atâtea luni? Dar ați văzut în Occident, de acolo de unde vine briza marilor schimbări, făcute aici forme fără fond, ceva țări care nu au în prag de primăvară bugetul pe anul în curs aprobat? Dar tot în Occident, unde vă place, chit că n-ați face nimic să fiți asemenea, ați văzut profesori și studenți care să înghită atâta umilință? N-ați văzut, că nu aveați unde.
E credința mea fermă că, în timpul în care Bolojan reduce deficitul artificial, din pix, cu marile economii din domeniul educației, sciziunea dintre Vest și Rest devine tot mai profundă. Eu sper ca în 24 de ore toți cei care sunt pomeniți din mediul educațional ca fiind responsabili pentru aceste măsuri, să iasă public, nu pentru mândria lor, ci pentru rușinea noastră, și să miște un gest uman: să schițeze o revoltă, o indignare, un dispreț, să asume o complicitate sau o neputință, ceva care să îi facă să pară oameni și intelectuali, nu niște băieți amețiți strânși la un cenaclu de yesmeni. Au puține scenarii la dispoziție: să îi reproșeze lui Bolojan că minte în privința lor, să declare că au fost de acord cu măsurile lui Bolojan ca fiind cele mai puțin nocive pentru sistem – curioase ar fi și argumentele pentru aceasta – ; să recunoască faptul că, pentru unii dintre ei, loialitatea politică bate credința în unele idei sau colegialitatea, sau să spună, cu smerenie, că au ridicat mâna pentru ceva ce n-au înțeles. Și-atunci, da, poate în cazul unora ar trebui tăiate și funcțiile, nu doar sporurile, măcar așa am avea o cale pentru puțin spor în dezvoltarea instituțională. De altfel, singurul lucru care ne lipsește, pe lângă decență.
__________
Despre autor:
Lect. univ. dr. Oana Șerban este doctor în Filosofie al Universității din București din 2018 cu o teză la intersecția dintre estetică și istoria filosofiei, dedicată analizei structurii revoluţiilor artistice în modernitate („The Structure of Artistic Revolutions in Modernity. A Political Theory of Aesthetic Validity”). Este Director executive al CCIIF-Centrului de cercetare a istoriei şi circulaţiei ideilor filosofice. A primit distincția de Profesor Bologna de două ori, în 2018 și în 2021. Din 2025 este membră în Young Academy of Europe.
Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.