Salarizarea profesorilor se va face prin noua Lege a Educației, nu prin legea salarizării, potrivit președintelui PSD Marcel Ciolacu: Aș introduce toate sporurile pentru profesori în salariul de bază / Ar trebui introduse criterii de performanţă pentru o mărire de salariu

Foto: Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se pronunţă în favoarea introducerii unor criterii de performanţă în Legea Educaţiei, care să permită profesorilor performanți să obţină salarii mai mari. Acesta nu a făcut nicio referire despre ce ar trebui să ia în calcul aceste criterii, în schimb a spus că salarizarea profesorilor va fi realizată prin noua lege a Educației și nu cum este acum, prin legea salarizării bugetare.

Declarațiile au fost făcută săptămâna aceasta, pe 7 iunie, după vizita împreună cu președintele Klaus Iohannis, la Școala Gimnazială nr 11, de la Buzău.

Reporter: „Despre salarizarea din Educație. Vorbea ministrul educației mai devreme să intre profesorii debutanți cu salariul mediu în sistem…

Marcel Ciolacu: S-a mers cu o pătrime, cei din Educație aveau deja o pătrime decalată față de ceilalți, în Sănătate și în Educație parcă, am venit din nou cu o pătrime la toată lumea, deci Educația și Sănătatea sunt cei mai avansați. Am avut astăzi o discuție, nu cred că o să deranjez, la Școala 11, este că poate ar trebui să ne gândim un pic la și la performanța profesorilor. Să nu mai mergem totuși la acest paușal, la toată lumea. Să găsim exemple cum este Școala 11 de la Buzău, totuși să existe și o altfel de analiză.

Reporter: Întrebarea era dacă este fezabil ca un profesor debutant să intre cu salariul mediu?

Marcel Ciolacu: Eu v-am spus ce este fezabil. Noi avem o lege, Legea 153/2017, în care am prorogat niște termene de a fi puse în aplicare și acum am venit să o punem în aplicare din acele prorogări. La învățământ deja este în avans învățământul și sănătatea cu o pătrime. S-a venit cu încă o pătrime la toate, deci vom respecta… Avem o lege, întâi să respectăm acea lege.

Reporter: Vă referiți concret la criterii de performanță care ar trebui introduse în noua lege a salarizării?

Marcel Ciolacu: În noua Lege a Educației. După cum bine știți, se pregătește această nouă Lege a Educației, o discutăm în Coaliție și pe urmă să venim cu ea ca și propunere în Parlament.

Reporter: Vă gândiți cumva și la sporuri?

Marcel Ciolacu: Nu, nu sunt adeptul sporurilor.

Reporter: Ar trebui eliminate atunci din noua lege?

Marcel Ciolacu: Nu sunt adeptul sporurilor, sunt adeptul, în schimb, al criteriilor de performanță, cum s-au introdus cele de la PNRR. În cazul în care ai performanță, vei primi o mărire de salariu. Eu aș introduce toate sporurile în salariul de bază”.

Declarațiile în video de mai jos la minutul 42:40:

Momentan Legea Educației nu cuprinde salarizarea profesorilor, aceștia fiind salarizați conform Legii salarizării nr 153/2017, care cuprinde salarizarea tuturor categoriilor bugetare.

Personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Guvernele Orban și Cîțu au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020. Începând cu luna ianuarie 2022 a fost acordată o creștere de circa 4,5% pentru salariile profesorilor, potrivit declarațiilor oficiale. Suma reprezintă o pătrime din diferența rămasă între salariul actual și cel din grila de salarizare. Vezi aici ce salarii de bază brute ar fi trebuit să ia profesorii, învățătorii și educatorii, conform grilei de salarizare, pe fiecare funcție și grad, în anul 2022.

În ianuarie 2021 ministrul Educației vorbea despre salarizarea pe bază de performanță a profesorilor, indicând ce ar putea însemna această performanță: „Mi se pare greșit să fie acordate creșteri salariale otova, trebuie date pe anumite criterii de performanță”. „Nu neapărat pe excelență sau elitism, este mult mai greu sa duci un elev de la nota 5 la nota 6, decât să-l duci de la 9 la 10”, spunea ministrul.

Ideea salarizării pe bază de performanță fusese vehiculată și de ministrul Ecaterina Andronescu, în 2019: „Din punctul meu de vedere ar fi foarte important și în ceea ce privește salarizarea profesorilor să avem o salarizare diferențiată. Pentru că cine muncește mai mult și are rezultate măsurabile, teoretic ar trebui și recompensat în mod corespunzător. Din păcate, în acest moment, Legea salarizării într-o foarte mică măsură, aproape deloc, ne permite acest lucru. Însă legea se poate schimba,” a declarat aceasta.

Reamintim că Guvernul României a prevăzut pentru finanțarea Educației 2,4% din PIB până în 2070, potrivit Programului de convergenţă aprobat și trimis la Comisia Europeană, asta deși în programul de guvernare Executivul se angaja să susțină 6% din PIB până în 2024.

Într-un document publicat în februarie 2021 de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, pentru familia ocupațională „învățământ” erau următoarele sporuri:

Indemnizația pentru desfășurarea activității în zone izolate până la 20%, diferențierea pe zone geografice fiind realizată prin H.G. nr. 1613/2009 astfel: 

Maximul de 20% poate fi acordat pentru foarte puține localități (din Munții Apuseni, Delta Dunării și altele asemenea) unde accesul este extrem de dificil. Cele mai multe localități sunt situate în zona I, astfel că personalul didactic calificat care desfășoară activitate în respectivele localități beneficiază de indemnizație de doar 3%, precizau sindicatele.

Sporul de 15% pentru condiții de muncă – sinsicate notau atunci că deși personalul din învățământ poate primi un spor de pănă la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, acesta se acordă însă în baza unor buletine de determinare sau de expertizare. Mai exact, sporul de până la 15% din salariul de bază poate fi acordat personalului care lucrează: în laboratoarele nucleare; în laboratoarele şi compartimentele de cercetare, care utilizează agenţi chimici periculoşi, substanţe cu potenţial cancerigen şi/sau mutagen etc.; laboratoarele şi compartimentele de cercetări biologice, inframicrobiologice, microbiologice, virusologice şi biochimice, biochimice animale, genetice; la instalaţiile electrice de medie şi înaltă tensiune; în unităţi spitaliceşti de boli infecţioase sau în secţii/compartimente cu paturi de boli infecţioase; în spitale şi clinici veterinare universitare.

Spor de 15% au, în schimb, toți angajații Ministerului Educației care au birourile în 4 sedii din București, potrivit listei publicate cu veniturile salariaților la data de 31.03.2022. Sediile sunt cele din: strada General Berthelot, strada Spiru Haret, strada Puțul cu Plopi și strada Clucerului.

Spor de până la 12% din salariul de bază poate fi acordat personalului care desfășoară activitate: în laboratoare şi ateliere de obţinere şi prelucrare metale feroase şi neferoase; în laboratoarele şi atelierele de profil în care este expus la radiaţii laser, ultraviolete, infraroşu, microunde, X, gama, la câmpuri sonore intense de ultra şi infrasunete sau la câmpuri magnetice şi electrice foarte intense; de conservare şi restaurare de obiecte de artă, de patrimoniu şi bisericeşti.

Spor de până la 10% se poate acorda pentru: personalul didactic auxiliar din bibliotecile din instituţiile de învăţământ superior şi din bibliotecile centrale universitare care desfăşoară activităţi de prelucrare, conservare şi restaurare carte veche/publicaţii/periodice mai veche/vechi de anul 1900; personalul care lucrează în laboratoarele şi compartimentele de cercetări de ecologie sistemică şi sustenabilitate.

Spor de până la 7% din salariul de bază poate fi acordat personalului care: lucrează în locuri de muncă aflate sub acţiunea câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţă produse de emiţători de radiodifuziune, televiziune, emiţători pentru comunicaţii, staţii de radiolocaţie, instalaţii de curent de înaltă frecvenţă, staţii de radio unde scurte şi unde ultrascurte, radiorelee în unde metrice, decimetrice, centimetrice, radiogoniometre şi staţii de bruiaj; lucrează în unităţile de creştere a animalelor de fermă şi de companie, în abatoare şi în unităţi de procesare a produselor de origine animală; didactic auxiliar din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar care se deplasează în zone izolate ce îndeplinesc cumulativ anumite din următoarele condiţii specifice (condiţii dificile de acces la locurile de muncă cu drumuri deteriorate, periculoase, neasfaltate, nepietruite, impracticabile transportului; inexistenţa transportului în comun; localităţi amplasate în zone de munte la peste 800 m altitudine sau în Delta Dunării, în zone greu accesibile).

În fine, de un spor de până la 5% din salariul de bază poate beneficia: personalul care îşi desfăşoară activitatea în laboratoarele de chimie, biochimie, biologie, fizică, biofizică, agrochimie, pedologie, geochimie, din instituţiile şi unităţile de învăţământ; personalul care desfăşoară activităţi de conservare, circulaţie şi prelucrare de carte în depozite de carte şi biblioteci cu peste 12.000 de volume, inclusiv manuale şcolare, publicaţii periodice şi neperiodice; cadrul didactic, informaticianul, analistul programator, inginerul de sistem care desfăşoară activitate în laboratoarele de specialitate dotate cu reţele informatice constituite din cel puţin 12 unităţi.

Alte sporuri în Învățământ:

Cuantum sporuri Condiții de acordare
10-25%personalul didactic desemnat să conducă și să realizeze practica pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare și a viitorilor învățători, și institutori și profesori
15%personalul didactic care desfășoară activitate de predare – învățare – evaluare în sistemul penitenciar
10%suprasolicitare neuropsihică
Exit mobile version