Scăderile de venituri pentru directorii de școli pot apărea din cauza unor erori ale aplicației de salarizare și din faptul că unii au atins maximul prevăzut de lege pentru salarii, susține liderul sindical Marius Nistor

Marius Nistor / Foto: ISMB.ro

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, spune că problemele cu salariile personalului din învățământ, printre care și scăderi de venituri pentru directori, ar putea avea două motive. Într-o declarație pentru Edupedu.ro acesta susține că ar fi ori erori ale aplicației de salarizare, recent actualizată de compania contractată de Ministerul Educației, ori efecte ale plafonării veniturilor aflate la maximul prevăzut de cadrul legal.

„Sunt suficient de multe” cazuri de directori și personal din școli care sesizează probleme la statele de salarii pentru luna ianuarie, care vor sta la baza veniturilor acordate pe 14 februarie, spune Nistor.

Acesta vorbește despre „minusuri salariale plecând de la 100 de lei și ajungând până la 400-500 de lei”, care afectează „oamenii din teritoriu”. Liderul sindical spune că sunt „erori” care „pot fi corectate, dar asta înseamnă o muncă suplimentară, plus nemulțumirea celui care este afectat din punct de vedere salarial”.

Declarațiile vin în contextul în care zeci de directori de școli au reclamat scăderi de venituri salariale aferente lunii ianuarie 2023, față de decembrie 2022, după calculul salariilor făcut cu noua aplicație EduSal, actualizată miercuri noaptea.

Aplicația de salarizare a fost actualizată la cererea Ministerului Educației de compania contractată de instituție pentru a face acest lucru, Simavi, companie care a transmis Edupedu.ro un comunicat în care precizează că „a livrat noul kit EduSal în 2 zile de la semnarea contractului cu Ministerul Educației, cu 4 zile înainte de termen”.

Am solicitat Ministerului Educației un răspuns în acest caz. În momentul primirii răspunsului, îl vom publica.

Redăm declarațiile lui Marius Nistor:

Marius Nistor: „După comunicatul dat de cei de la Simavi, în care arată că ei au depus niște eforturi extraordinare pentru realizarea acestui kit pe care ar fi trebuit să-l dea în 13, adică exact cu o zi înainte de plata drepturilor salariale, dar l-au dat în data de 8 și care conține doar „mici erori”. Mici greșeli care pentru oameni, în teritoriu, pot însemna minusuri salariale plecând de la 100 de lei și ajungând până la 400-500 de lei. Aceste erori pot fi corectate, vii cu o rectificativă, dar asta înseamnă o muncă suplimentară, plus nemulțumirea celui care este afectat din punct de vedere salarial.

Edupedu.ro: Ar mai fi câteva zile până când oamenii trebuie să-și primească banii. Au fost semnalate și pentru alte categorii de angajați din învățământ probleme, în afară de cele pentru directorii de școli? 

Marius Nistor: Sunt și situații în care colegii noștri și-au făcut anumite calcule și ele „nu bat”, dintr-un simplu motiv – au atins maximul salarial prevăzut de legea 153 și atunci anumite sume de bani pe care le primeau pe compensatorii nu au cum să se mai regăsească, pentru că ar fi depășit acel maxim.

Și în cazul unor directori se întâmplă cam același lucru. Ei oricum sunt pe maximul salarial din momentul apariției Legii 153. Nemulțumirea lor este legitimă pentru că au constatat că de vreo 2 ani încoace salariile colegilor au devenit mai mari decât salariile directorilor în funcție. Și ținem cont și de responsabilitate și de ierahia existentă la nivelul unităților școlare, vă dați seama, nu este motiv de mulțumire sau vreo motivare pentru o astfel de funcție. 

Veniturile trebuie să rămână la nivelul lunii decembrie. Unde stăm pe maximul salarial, deci la ei creșterea este de 0 lei – trebuie să rămână pe același salariu, n-ar trebui să apară diferențe decât, eventual, diferențe care rezultă din alocația de hrană și cam atât. 

Edupedu.ro: Nouă ne-au semnalat directorii, de exemplu, modificări ale sporului pentru suprasolicitare neuropsihică și ale sporului de zonă pentru cei din mediul rural. Pot scădea acestea sporuri?

Marius Nistor: Dacă au atins maximul salarial, n-au cum să-l depășească.

Edupedu.ro: Chiar dacă e sporul se acordă ca procent din salariul de bază, acesta poate fi afectat, poate să scadă? 

Marius Nistor: Trebuie văzut de la un caz la altul. Dar v-am spus, pot fi și erori de calcul, erori pe care le dă EduSal.

Nu putem avea o certitudine în legătură cu greșelile care apar în EduSal, sau pe aceste „diminuări”, sau faptul că nu crește salariul ținând cont că s-a ajuns la maximul prevăzut de lege. 

Edupedu.ro: Câte cazuri sunt în care oamenii v-au semnalat nereguli? 

Marius Nistor: Nu am cum să cuantific așa ceva. Sunt discuții care se poartă, în grupul pe care noi îl avem pe linia personalului didactic auxiliar, adică exact personalul care este implicat în realizarea statelor de salarii. Oricum, sunt suficient de multe. Colegii mai discută și între ei, sunt probleme pe care le rezolvă în urma discuțiilor purtate.

Edupedu.ro: Iar neregulile ar fi generate și de de aplicația actualizată, de salarizare, spuneți. Sunt și nereguli create de plafonările impuse de Ministerul Educației, care ar fi din cerințele legale? 

Marius Nistor: Unele aspecte sunt generate de plafonarea impusă de Legea 153, altele pot constitui erori ale pachetului de salarizare”.

Exit mobile version