“Scoateți o foaie de hârtie!” versus evaluările anunțate. Practica de a nu anunța testele școlare crește anxietatea elevilor, le reduce plăcerea de a învăța și le scade performanța – Studiu

Foto: Pexels.com

Un studiu nou de pedagogie școlară, realizat de Dr. Ludwig Haag (Universitatea din Bayreuth) și Prof. Dr. Thomas Götz (Universitatea din Viena), s-a concentrat pe răspunsul la întrebarea “cum afectează emoțiile și notele elevilor evaluările anunțate versus cele neanunțate?”. Cercetătorii au ajuns la concluzia că practica de a nu anunța testele școlare crește anxietatea elevilor, le reduce plăcerea de a învăța și, astfel, le scade performanța. În schimb, anunțarea în prealabil a testelor are efecte emoționale pozitive și poate îmbunătăți performanța, conform paginii oficiale a Universității din Bayreuth.

„În Germania, majoritatea regiunilor au acum lege clară pentru toate tipurile de școli: testele scrise, de orice fel, trebuie anunțate. Rezultatele noastre arată clar că acesta este un progres care nu trebuie subestimat”, a spus prof. em. Dr. Ludwig Haag, expert în pedagogie școlară la Universitatea din Bayreuth. Cu toate acestea, în practica școlară, au fost invocate motive în favoarea evaluărilor neanunțate. În special, se argumentează că ar fi promovate atenția constantă în clasă și progresul continuu al învățării, dacă elevilor li s-ar da oricând teste și note pe baza acestora.

„În studiul nostru, am pornit de la o ipoteză opusă: testele anunțate întăresc capacitatea elevilor de a-și evalua și monitoriza în mod conștient propria performanță. Prin urmare, ele au un efect mai benefic asupra emoțiilor și rezultatelor învățării elevilor, în comparație cu testele neanunțate. Rezultatele studiului nostru empiric confirmă această presupunere”, explică Haag.

La studiu au participat 414 elevi. Au fost colectate date legate de emoții și corelate cu performanța la evaluări anunțate și neanunțate, timp de un an școlar. Accentul a fost pus pe anxietatea și plăcerea care au apărut în legătură cu aceste teste. În perioada premergătoare și în timpul testelor anunțate, elevii au simțit mult mai multă plăcere și mai puțină anxietate. Mai mult, bucuria și anxietatea au fost în mod clar legate de scorurile și notele la teste: cu cât învățarea a fost însoțită de mai puțină anxietate și cu cât elevii au experimentat mai multă bucurie în timp ce învățau, cu atât au reușit să obțină note mai bune. Autorii susțin că ar trebui să li se acorde o atenție sporită acestor rezultate și să fie utilizate în educație și pedagogie.

„Profesorii din școli se confruntă adesea cu o alegere între diferite obiective: în timp ce testele neanunțate par să promoveze învățarea continuă, testele anunțate întăresc echilibrul emoțional și plăcerea intrinsecă a învățării. Studiul nostru pledează pentru accentul pus pe emoțiile elevilor în educație: frica nu este un profesor bun”, spune prof. em. Dr. Ludwig Haag.

Pentru ca școala să-și îndeplinească funcția de selecție, evaluările inopinate ale performanței nu sunt necesare. Selecția se poate face cu teste clar cronometrate și comunicate, potrivit studiului publicat în PLOS ONE.

Exit mobile version