Școlile și liceele, obligate să desfășoare o activitate de prevenire a consumului de droguri în perioada 1-5 aprilie 2024 și să desemneze o persoană responsabilă cu implementarea activităților cât mai curând – adresă a Ministerului Educației

Transport gratuit pentru elevi

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Școlile și liceele trebuie să desfășoare o activitate de prevenire a consumului de droguri în săptămâna 1-5 aprilie 2024, să desemneze o persoană responsabilă cu implementarea activităților de prevenire a consumului de droguri/ale substanțe cu efect psihoactiv și să raporteze activitățile în perioada 15-19 aprilie, conform unei adrese transmise de Ministerul Educației către Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Inspectoratul Școlar Județean Mureș.

„Ca urmare a aprobării de către Consiliul Suprem de Apărare al Țării a Planului comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri/ alte substanțe cu efect psihoactiv-risc major la adresa siguranței individuale și naționale, Ministerul Educației are sarcina de a implementa activități de prevenire în anul școlar 2023-2024 în toate unitățile de învățământ preuniversitar, la nivel gimnazial și liceal”, conform adresei.

Astfel, Ministerul solicită școlilor:

În perioada 15-19 aprilie, școlile vor transmite date succinte despre activitățile derulate:

Școlile vor primi, în timp util, un formular în vederea colectării informațiilor, conform adresei.

„De asemenea, având în vedere că principalele cauze ale consumului de substanțe au la baza abilități de viață sănătoasă insuficient dezvoltate la elevi, activitățile de prevenire pot avea și această dimensiune. Ele pot lua orice forma, de la prezentari, proiecte, întâlniri cu specialiști, ore derulate pe baza scenariilor  dezvoltate de Asociația Preventis sau în cadrul proiectelor Agenției Naționale Antidrog, discuții libere cu elevii, teste de cunoștințe și/sau abilități, dezbateri”, se precizează în adresă.

Informații de context despre prevenirea consumului de droguri în școli

Planul de acțiune privind prevenirea consumului de droguri din școli a fost una dintre măsurile decise în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), din 12 octombrie 2023. Alte măsuri au vizat implementarea planului pentru siguranța școlară, eliminarea lacunelor legislative și  extinderea accesului la tratament și recuperare.

Ministrul Educației, Ligia Deca, declara pe 6 octombrie ca „în cel mai scurt timp” vom avea un astfel de plan. „Am transmis ceea ce avem deja, așteptăm să primim feedback sau să se primească în cadrul grupului tehnic feedback din partea altor instituții și să creioneze niște soluții legale pe zona de justiție sau de afaceri interne.” 

Cred că în momentul în care este agreat un plan de acțiune care implică anumiți oameni din școală, precum consilierul, poate dirigintele, medici, alte tipuri de specialiști, atunci toți cei care au un rol în acest plan vor afla și vor ști ce trebuie să facă. E foarte important să reușim să colaborăm, cei care avem atribuții diferite, în așa fel încât în centru să fie protecția și reabilitarea, în cazul în care se ajunge la consum, a elevilor, explica Ligia Deca.

Prevenirea consumului de droguri în școli este prevăzută si în Planul național comun de acțiune pentru siguranță școlară, inițiat de Ministerul Afacerilor Interne, semnat de 8 ministere. 

La articolul 16: „Elaborarea și derularea de proiecte/campanii de prevenire a consumului de droguri în mediul școlar preuniversitar și de informare-educare pentru promovarea unui stil de viață sănătos (fără consum de droguri, alcool și tutun).” 

Responsabili: ANA, IPJ/DGPMB, DJÎP/DMBÎP, instituțiile prefectului, INSP/DSP, specialiști din cadrul Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog

La articolul 17: „Introducerea, în cadrul orelor de curs obligatorii, a unor lecții de educație pentru sănătate, referitoare la un stil de viață sănătos (fără consum de droguri, alcool și tutun)” 

Responsabili: ME, MS

DOCUMENT Adresă – prevenirea consumului de droguri

Raportul „Reforma învățământului preuniversitar în România: Consolidarea sistemelor de guvernanță, de evaluare și de sprijin” realizat de OCDE,  la solicitarea Ministerului Educației din România semnalează gradul ridicat de birocrație la care sunt supuși profesorii și directorii și dă drept exemplu obligația acestora din urmă de a aloca cea mai mare parte a timpului unor sarcini precum cunoașterea legislației la zi sau chestiuni procedurale

Citește și:
Primele măsuri decise în CSAT privind traficul și consumul de droguri: implementarea planului pentru siguranța școlară, eliminarea lacunelor legislative, extinderea accesului la tratament și recuperare / Grup de lucru pentru elaborarea unui plan de acțiune
Ce se întâmplă când un profesor are o suspiciune că un elev se droghează? Ligia Deca: Profesorul merge la conducerea școlii, care contactează familia, are loc o discuție, inclusiv cu consilierul școlar și se agreează măsuri
Campanii de informare pentru profesori pe toată perioada toamnei, ca să poată identifica un elev care a consumat droguri, anunțate de Ligia Deca
Câte 40 de profesori pe lună, din fiecare județ, vor fi formați să recunoască elevii care consumă droguri, anunță Kallós Zoltán, secretar de stat în Ministerul Educației
Semnele care indică faptul că un minor a început să consume droguri, prezentate de psihologul Viorel Roman: Dacă dependența se instalează, nu este o alegere a copilului
Exit mobile version