Secretarul de stat Sorin Ion, despre proiectul legii salarizării: Nu știu dacă este un act oficial, pentru că Ministerul Educației n-a făcut ceva oficial / Profesorii care predau disciplinele de examen pot fi evaluați diferit față de colegii lor

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Întrebat dacă salariile profesorilor vor fi afectate de noua lege a salarizării, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat că „nu știe dacă este un act oficial sau doar pe surse”, iar instituția în cadrul căreia lucrează „nu a făcut ceva oficial”. În ceea ce privește evaluarea diferențiată a profesorilor, acesta a precizat că este mai ușor de făcut pentru dascălii care predau discipline de examen decât pentru ceilalți. Afirmațiile au fost făcute joi, 30 aprilie, la Radio România Actualități.

„În ceea ce privește proiectul de lege pus în dezbatere, nu știu dacă este un act oficial sau este doar pe surse, pentru că la Ministerul Educației n-a făcut ceva oficial”, a menționat Sorin Ion.

El a punctat, încă, că MEC își „menține poziția exprimată de-a lungul ultimilor ani cu privire la profesorul debutant”: „Dacă ne amintim și pe parcursul anului 2023, atunci când s-a încheiat acea grevă din învățământ, discuțiile au fost ca nivelul salarial pentru profesorul debutant să fie egal cu salariul minim pe economie”.

În ceea ce privește evaluarea performanței cadrelor didactice, secretarul de stat a explicat că este mai ușor să faci acest lucru în cazul profesorilor care predau discipline de examen: „Evident că aici ai alte instrumente de măsură, pentru că folosești o evaluare externă a elevilor pe care i-ai pregătit timp de 4 ani”.

„Lucrurile devin un pic mai complicate la celelalte discipline. Este foarte greu să găsești un mod de evaluare a rezultatelor elevilor, de exemplu, la disciplina Biologie la gimnaziu, unde nu există un examen național”, a mai adăugat acesta.

Redăm declarațiile integrale ale secretarului de stat Sorin Ion

Moderator: E în discuție acum o lege a salarizării, e și jalon în PNRR și au apărut foarte multe informații în presa online, legate de noua grilă a salarizării. Unii profesori spun că vor avea salarii ceva mai mici. Ce spuneți?

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării: Ministerul Educației își menține poziția exprimată de-a lungul ultimilor ani cu privire la profesorul debutant. Dacă ne amintim și pe parcursul anului 2023, atunci când s-a încheiat acea grevă din învățământ, discuțiile au fost ca nivelul salarial pentru profesorul debutant să fie egal cu salariul minim pe economie. În ceea ce privește proiectul de lege pus în dezbatere, nu știu dacă este un act oficial sau este doar pe surse, pentru că la Ministerul Educației n-a făcut ceva oficial.


Așa cum și domnul ministru a declarat, e în interesul nostru al tuturor ca nivelul de salarizare în sistemul de învățământ să fie pe măsura importanței muncii acestora. Cu privire la importanța muncii profesorului, cred că toată lumea este de acord că e ar trebui să fie în în topul clasamentelor, respectiv în ..

Moderator: Haideți să vorbim puțin și despre criteriile de performanță, pentru că se tot vorbește de un spor de performanță, un bonus de performanță, ceva de felul ăsta. Cum ar putea fi evaluată performanța unui unui profesor?

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării: În acest moment, atât în Legea învățământului 198/2023, cât și in precedentele din Legea 1/2011, există niște salarizări care pot fi considerate pe bază de performanță, sub forma gradațiilor de merit, care se acordă pentru 16% din personalul didactic pe o perioadă de cinci ani. Așadar, acolo sunt criterii și dacă cineva se uită și cu mare atenție pe criteriile pe care le-am folosit, absolut orice activitate cuantificabilă pe care o poate face un profesor, mai ales în afara fișei postului, pentru că se presupune că fișa postului toată lumea și-o îndeplinește, sunt măsurate, punctate și participanții acestei sesiuni de obținere a gradației de merit sunt ierarhizați destul de precis, din punctul nostru de vedere. Ceea ce se propune prin acea formă a legii salarizării nu poate fi foarte mult diferita.

Mai mult decât atât, există categorii de profesorii care pot fi evaluați diferit față de colegii lor. Luăm exemplu celor care predau discipline pentru evaluările naționale. Ne referim atât la Evaluare Națională de la sfârșitul clasei a VIII-a, cât și la Bacalaureat. Evident că aici ai alte instrumente de măsură, pentru că folosești o evaluare externă a elevilor pe care i-ai pregătit timp de 4 ani. Lucrurile devin un pic mai complicate la celelalte discipline. Este foarte greu să găsești un mod de evaluare a rezultatelor elevilor, de exemplu, la disciplina Biologie la gimnaziu, unde nu există un examen național.

Moderator: Salariile profesorilor vor fi cam aceleași? Adică un profesor de Matematică, sigur cu aceeași vechime va avea cam același salariu cu un profesor de Biologie sau Istorie?

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării: Asta a fost întotdeauna sistemul de învățământ și, din câte știu, este în toate sistemele de învățământ din lume. Nu diferențiem, pentru că asta ar însemna să împărțim noi disciplinele în discipline importante și mai puțin importante. Ori, din punct de vedere al fiecărui profesor, disciplina lui este la fel de importantă ca celelalte, pentru că, în cele din urmă, ceea ce facem la școală, facem pentru cultura generală a copilului. Să luăm, de exemplu, învățământul gimnazial, că nu pregătim copilul pentru examenul național. E adevărat că e un jalon și este important, pentru că el reprezintă, în același timp, și ierarhizarea pentru admiterea la liceu. Dar nu putem spune că o discuție este mai importantă decât asta doar prin faptul că la acest moment o evaluare de sfârșit de ciclu se susține doar la două discipline sau la trei, dacă mai punem și din limba maternă.

Prevederile din proiectul noii Legi a Salarizării, care ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie 2027
Exit mobile version