Ședință de lucru pe buget, la Guvern, a premierului Ilie Bolojan cu ministrul interimar al Educației și Cercetării Ilie Bolojan

Foto: gov.ro

Guvernul a anunțat că joi, până la ora 12, are loc o ședință la Palatul Victoria „pentru analiza situației bugetare, cu participarea Ministerului Educației și Cercetării”. Premierul Ilie Bolojan a participat până acum la toate aceste ședințe desfășurate cu fiecare minister în parte.

UPDATE ora 16:00: FOTO Directorul Economic al Ministerului Educației, Mihai Păunică, președintele Autorității de Cercetare și trei din cei patru secretari de stat ai MEC au fost la întâlnirea cu premierul și ministrul interimar Ilie Bolojan

„Ora 09:00 – Ora 12:00 Ședințe de lucru pentru analiza situației bugetare, cu participarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Culturii și Ministerului Educației și Cercetării”, anunță Guvernul.

În situația actuală, după preluarea mandatului de ministru al Educației și Cercetării, ca interimar, premierul Ilie Bolojan va fi și reprezentantul Ministerului Educației și Cercetării la ședința de azi.

Întâlnirile acestea sunt premergătoarea Legii Bugetului pe 2026. Recent Ilie Bolojan declara că vom avea la Educație un nou ministru plin până la finalul acestei luni, tocmai pentru negocierea bugetului pe 2026.

Din imaginile publicate până acum de Guvern, de la cele 9 întâlniri care au avut loc zilele trecute, la ședințe participă, pe lângă Premier, vicepremierii Oana Gheorghiu și Marian Neacșu, Ministrul de Finanțe Alexandru Nazare, secretarul de stat în ministerul Finanțelor Daniela Pescaru și reprezentanți ai fiecărui minister în parte.

Articol în curs de actualizare

Exit mobile version