Sindicatele din educație îl invită pe ministrul Daniel David să fie, măcar o zi, profesor de sprijin: Veniți într-o clasă cu trei copii cu CES, apoi comentați

Foto: Ministerul Educației și Cercetării

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” lansează o invitație directă ministrului Educației, Daniel David, într-un comunicat prin care reacționează la declarațiile recente ale acestuia. Invitația transmisă este să fie, măcar pentru o zi, profesor de sprijin într-o clasă în care învață copii cu cerințe educaționale speciale (CES).

Gestul reprezentanților profesorilor vine după declarațiile recente ale ministrului, potrivit cărora profesorii sunt principalii responsabili pentru analfabetismul funcțional al elevilor.

Cele două federații îi solicită ministrului să coboare din biroul ministerial și să confrunte realitatea din școli, în special acolo unde lipsesc resursele de bază:

„Vă invităm, domnule ministru, să fiți dumneavoastră, măcar pentru o zi, profesorul de sprijin (profesor care nu există nicăieri în România) într-o clasă unde sunt și trei copii cu cerințe educaționale speciale. După o astfel de zi, puteți veni și comenta.”

Reprezentanții FSLI și FSE consideră că înainte de a pune responsabilitatea exclusiv pe umerii profesorilor, ministrul ar trebui să înțeleagă condițiile reale în care aceștia lucrează.

Exit mobile version