Situație „alarmantă”: România are o rată aproape dublă față de media UE a tinerilor care nici nu muncesc, nici nu învață – NEET, iar rata tinerilor care și muncesc, și studiază este de aproape 10 ori mai mică – Analiză comparativă / „Sistemul de educație și piața muncii din România operează ca două sfere aproape complet separate”

Sursa: CPAG

România se află în situația „alarmantă” în care se poziționează la extreme, în rândul țărilor membre UE, din punct de vedere al participării tinerilor la piața muncii, conform mai multor indicatori, potrivit unei analize publicate de grupul românesc de analiză Consilium Policy Advisors Group, referitoare la tranziția tinerilor de la sistemul de educație la piața muncii. Cercetarea, bazată pe date Eurostat, OCDE sau rezultate din sondaje naționale, arată că cele mai afectate, în acest domeniu, sunt câteva categorii de tineri, în special cei care nu-și finalizează studiile, cei din mediul rural și fetele.

Potrivit analizei citate, România este țara membră UE cu cea mai ridicată rată NEET – tineri de 15-29 de ani care nu participă nici la piața muncii, nici la educație și formare – lucru semnalat și de Edupedu.ro pe baza datelor europene și OCDE. Această rată este de 19,4% în România, aproape dublu față de media UE de 11%, arată cercetarea citată.

Iar 97% dintre tinerii înscriși în programe formale de educație nu au niciun fel de participare la piața muncii, mult peste media europeană de 71,4%. „Analiza relevă o separare clară, în România, între educație și experiența în câmpul muncii”, concluzionează autorii, potrivit cărora „această segmentare are consecințe profunde în tranziția către angajare și pentru acumularea de capital uman, competențe practice și experiență profesională înainte de finalizarea studiilor”.

Situația este clar în defavoarea unor categorii demografice, potrivit analizei citate:

Decalajul de gen este acut: rata NEET în rândul fetelor este de 25,2%, comparativ cu 14% în cazul băieților”, pe când la nivelul UE diferența medie este de doar 2 puncte procentuale. „Femeile reprezintă 63% din totalul tinerilor NEET”

Mediul rural este dezavantajat masiv, lucru care se simte mai ales în rândul persoanelor de sex feminin: „rata de angajare a fetelor în zonele rurale este de 44%, comparativ cu media UE de 65%. Rata NEET pentru fetele din mediul rural se apropie de 34,8% – de două ori și jumătate mai mult decât media UE de 14,2% – și nu a scăzut deloc din 2016”.

Școlarizarea are iarăși impact puternic, în special prin prisma părăsirii timpurii a școlii: „24% dintre tinerii NEET nu au finalizat studiile liceale (față de o medie OCDE de 13%). În cazul fetelor cu educație redusă, rata NEET a crescut de la 28,8% la 44,1% între 2016 și 2024, împotriva tendințelor înregistrate în UE”.

Se fac simțite disparități puternice între regiunile țării: ratele NEET în rândul fetelor ating recorduri de 37,7% în Sud-Est și 32,7% în Centru (Notă: vezi și situația părăsirii timpurii a școlii, unde aceleași două regiuni revendică recorduri negative la nivel european, conform datelor Eurostat). Comparațiile între regiuni „sugerează că tinerii aleg carea migrării în loc să găsească o îmbunătățire pe piața muncii” la nivel local.

Sursa: Raport CPAG
„Odată ieșiți din sistem, tinerii rareori se întorc”

Autorii analizei CPAG apreciază că se face simțită o „separare rigidă” între educație și piața muncii: „Sistemul de educație și piața muncii din România operează ca două sfere aproape complet separate”, iar cei care ies din „sistem” nu se întorc aproape niciodată. Potrivit concluziilor raportului:

Potrivit CPAG:

Direcții strategice de intervenție propuse în analiză: 

Raportul CPAG, integral:
Exit mobile version