Știam că o să mă descurc, spune Patric, unul dintre elevii care au făcut ZidArt, probabil cel mai mare graffiti din curtea unui liceu din România. Mesajul directorului pentru colegii din alte școli: Încercați, prin orice mijloace, să descoperiți ce comori aveți în școală. Totul e să-i faceți să gândească liber

Zidurile din curtea Colegiului Național „Neagoe Basarab” Oltenița spun în sfârșit povestea tinerilor care învață acolo, nu a fisurilor sculptate de timp. Timp de 3 săptămâni, 21 de elevi au proiectat, planificat și realizat un proiect unic pentru ei și colegii lor – un graffiti în curtea școlii. În spatele lor, cu susținere și idei care să rezolve eventualele probleme apărute pe drum, au stat profesoara de arte, Ioana Ursu și de directorul colegiului, Marian Ursu.

Elevii au avut un coordonator, pe Patric Baltag, elev în clasa a XII-a. El i-a adunat pe toți și a stabilit fiecare ce face. Într-un scurt interviu pentru EduPedu.ro, ne-a spus că a ales elevi de la toate clasele din liceu: „Am luat pe cineva de la fiecare clasă. Să fie reprezentativ pentru liceu. Am vrut să implic mai multe persoane, să nu fiu doar eu, și să zicem cinci copii care știu să deseneze foarte bine. Am vrut să am o echipă în care să implic și oamenii care nu știu. Au fost mulți mai mulți copii care m-au ajutat la proiect. Mă bucur că m-au ajutat și că s-au implicat. A decurs totul foarte raid, mult mai rapid decât m-aș fi așteptat eu și mi se pare că rezultatul vorbește de la sine”.

Foto: Marian Ursu / Colegiul Neagoe Basarab, Oltenița

Directorul colegiului, profesorul Marian Ursu, a povestit cum a apărut ideea de a picta zidurile din curtea școlii: „La Arte, întâmplător sau nu, profesor este chiar soția mea Ioana Ursu, absolventă a Universității de Arte din București, pe care am numit-o, imediat după preluarea mandatului meu de director, consultant pe probleme de design. Ea are o bună colaborare cu toate clasele, cunoaște potențialul elevilor. A format echipa, a avut încredere în ei și i-a dirijat cu tact, astfel încât zidul să capete viață (nu doar artistic, ci și ca atmosferă generală în școală)”.

Acest proiect poartă numele de ZidArt, iar semnificația este legată de melodia trupei Pink Floyd și de Zidul Berlinului, spune Marian Ursu pentru EduPedu.ro. „Era nevoie să spargem limitele unei încremeniri respingătoare în suficiență și blazare. Efectul a fost cel scontat, astfel că toată lumea (de la profesorii și elevii școlii, până la întreaga comunitate) a observat schimbarea nu numai a zidului și curții asfaltate, ci și a întregii atmosfere din școală”, a completat acesta.

Astfel, profesoara de arte a fost alături de elevi, iar acest lucru a fost confirmat de Patric Baltag: „Profesorii ne-au susținut pe parcursul proiectului. Mereu când ne vedeau că lucrăm la proiect, vedem la noi și ne spuneau: ‘Wow, copii!’. Ne susțin, sunt niște profesori foarte buni, niște oameni de la care ai ce să înveți”.

Foto: Marian Ursu / Colegiul Neagoe Basarab, Oltenița

Patric Baltag spune că nu a mai desenat până acum pe ziduri, dar că experiența pe care o are pe alte suprafețe a contat mult: „Eu, de exemplu, n-am mai desenat pe pereți, dar am experiență, având în vedere că deja lucrez în domeniul artei și îmi câștig existența din asta. Și știu să desenez bine, zic eu, nu foarte bine. Nu am mai avut un perete de dimensiunile acestea să desenez, dar știam că o să mă descurc. Rezultatul vorbește de la sine”. 

În final, au făcut împreună un graffiti de 250 de metri pătrați, în 3 săptămâni.

Directorul școlii consideră că elevii trebuie să vină cu drag la școală, iar mediul instituțional trebuie să fie unul propice dezvoltării: „Cel mai important lucru pentru mine este ca elevii să vină la școală cu bucurie. Trebuie să existe un echilibru între studiu și recreere. Nu întâmplător am început cu ceva care să le placă și să-i valorizeze. Desigur că lucrurile nu se vor opri aici”.

Lista tinerilor talentați, prezentată în clip: Alexandru Ionuț Cristian, Arambescu Dana, Badea Patricia, Baltag Patric, Baltag Maria, Bender Vlad, Brighilă Roberta, Cazacu Iulia, Constantin Miruna, Dan Anca, Dincă Petronel, Dorobanțu Karina, Ene Andreea, Lațu Paul, Mișchinea David, Mustățea Ionuț, Păun Roxana, Pârșă Iuliana, Rădoaica Cristina, Stoian Valentin, Vasile Alexandra.

Mesajul cadrului didactic pentru ceilalți directori de instituții de învățământ: “Dacă ar fi să le sugerez colegilor mei ceva în sensul acesta, le-aș putea transmite să încerce, prin orice mijloace, să descopere ce comori au în școala lor, astfel încât să-i valorizeze pe tineri și să creeze o școală pentru ei. Nu neapărat cu fonduri importante, dar cu mult bun-gust. O idee ar fi proiectele extracurriculare în care să fie angrenați elevi talentați, indiferent de domeniu”.

Astfel, s-ar putea crea o emulație culturală provocatoare pentru toți, care cu siguranță va putea fi orientată atât spre reorganizarea școlii, cât și către performanța școlară. Totul e să-i facă să gândească liber!

Marian Ursu, director al Colegiului Național “Neagoe Basarab” Oltenița

Directorul instituției de învățământ a menționat că autoritatea locală le-a susținut acest proiect.

Citește și:
After school și masă gratuite, tabere educative, școală de weekend și grădinița de vară, organizate de primăria Seini, Maramureș pentru copiii cu părinți plecați în străinătate
FOTO La Sinaia, din 11 elevi care au ales fizica la BAC 2021, 7 au luat nota maximă. Cum reușește Lăcrimioara Cojoianu să aducă știința aproape de copii: “Să înțeleagă că sunt părtași la tot ce se leagă în jurul lor și că noi, îndrumătorii, le suntem alături să înțeleagă fenomenele”
Rezultate admitere liceu 2021. Topul locurilor neocupate în funcție de județ
Exit mobile version