Sunt circa 800.000 de adolescenți, cu vârste între 12 și 15 ani, eligibili pentru vaccinare, anunță Valeriu Gheorghiță: Vom primi 20 de milioane de doze de Pfizer până în septembrie

Valeriu Gheorghiță / Foto: gov.ro

În total, sunt aproximativ 800.000 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani care vor putea fi vaccinați cu Pfizer din această vară, a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, în cadrul ședinței săptămânale de la Guvern. El a mai adăugat că Guvernul are în vedere realizarea unei campanii de informare a părinților cu ajutorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și UNICEF.

Nu în ultimul rând, la finalul conferinței, Gheorghiță a spus că aprobarea vaccinului Pfizer pentru adolescenți de către Agenția Europeană a Medicamentului va fi făcută cel mai probabil la finalul acestei luni, începutul lunii iulie, în general fiind un decalaj de aproximativ o lună între autorizările date de FDA-ul american (The United States Food and Drug Administration) și Europa. Autorizarea vaccinului împotriva COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech a fost extinsă la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani în Statele Unite pe 11 mai.

Mai jos, declarația completă:

Reporter: La ce strategie vă gândiți pentru o campanie de convingere a adolescenților pentru vaccinare având în vedere că deja ați anunțat că va începe vaccinarea acestora din august, adică în mai puțin de 2-3 luni?

Valeriu Gheorghiță: Dacă vorbim de grupa de vârstă 12-15 ani, cred că mai degrabă este importantă informarea părinților decât informarea minorilor și adolescenților. Sunt convins că părinții care s-au vaccinat vor accepta mult mai ușor și vor dori chiar să-și vaccineze copiii, dar sigur avem nevoie de o informare și în acest sens care să fie particularizată pentru această grupă de vârstă (de ce este important să se vaccineze, care sunt beneficiile), iar aici sigur se au în vedere o serie de parteneriate cu Organizația Mondială a Sănătății, cu UNICEF, cu medicii de familie care au un rol foarte important în a defini o strategie de informare adresată acestei grupe de vârstă.

Reporter: În momentul în care va începe vaccinarea și la copiii de peste 12 ani, vom avea suficiente doze să facem acest lucru, sunt deja contractate sau pentru copii luăm peste ce e contractat acum?

Valeriu Gheorghiță: Din câte știu, avem deja peste 20 de milioane de doze de la compania Pfizer care sunt livrabile până în septembrie, ceea ce ne asigură vaccinarea și pentru această grupă de vârstă, nu trebuie să mai contractăm și doze suplimentare. Ca să înțelegem, între 12 și 15 ani vorbim de circa 800.000 de persoane eligibile, nu e un număr foarte mare, deci putem asigura practic 1,6 milioane de doze, adică 100% acoperire vaccinală. Avem doze suficiente încât să asigurăm vaccinarea aceste grupe de vârstă, mai ales că nu vorbim de un dozaj diferit sau de o schemă diferită, același tip de vaccin se poate folosi fără nicio problemă.

(…)

Reporter: Am văzut că atât Canada cât și SUA au aprobat vaccinul anti-covid pentru copii, între 12-15 ani, când s-ar putea întâmpla acest lucru și la noi?

Valeriu Gheorghiță: În general există un decalaj de circa o lună între o autorizare eliberată de FDA și una eliberată de Agenția Europeană a Medicamentului, deci ne așteptăm ca probabil sfârșit de mai – început de iunie, să acorde și Agenția Europeană a Medicamentului această autorizare.

Declarațiile privind copiii încep la minutul 40:00, în video-ul de mai jos:

Foto: gov.ro

Citește și:

SUA au aprobat vaccinul Pfizer pentru adolescenții cu vârste între 12 și 15 ani

Valeriu Gheorghiță: Din această vară am putea vaccina și persoanele din grupa de vârstă 12-15 ani / Pfizer a depus toată documentația necesară la Agenția Europeană a Medicamentului în vederea obținerii autorizării

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea tuturor profesorilor: Un astfel de termen nu poate fi stabilit / Nu putem avea rată de acoperire vaccinală de 100% în orice segment populațional. Cîțu: Putem discuta despre revenirea tuturor elevilor la școală după vaccinarea integrală a personalului din învățământ

Vaccinarea copiilor împotriva COVID-19 ar putea începe din toamnă – Valeriu Gheorghiță

Șirul conflictelor din Guvern cu ministrul Vlad Voiculescu protagonist, în două luni și jumătate de mandat: tensiuni cu Valeriu Gheorghiță de la început, divergențe cu Cîmpeanu pentru regulile din școli, replici dure cu premierul Cîțu

Exit mobile version