SURSE Salarii de bază cu 25-30% mai mari pentru profesorii care vor face activități în programul „Școala după școală”, dacă orele nu le intră în norma didactică, prevede programul de guvernare PSD-PNL pe Educație

Foto: © Lacheev | Dreamstime.com

Salarizarea diferenţiată pe criterii de performanţă prin implementarea Legii 153/2017, creșteri salariale pentru debutanți și dezvoltarea programelor „școală după școală” în unităţile de învăţământ de stat şi creşterea calităţii serviciilor oferite, inclusiv prin acordarea unei majorări cu 25% – 30% a salariului de bază, sunt câteva dintre măsurile propuse în programul de Guvernare PSD-PNL, document consultat de Edupedu.ro.

În programul de guvernare se vorbește despre „configurarea unui Program Național Integrat”, care să conțină mai multe servicii educaționale și măsuri pentru elevi și profesori.

Dezvoltarea programului „școala după școală” în școlile de stat nu are o anumită țintă, dar dă câteva detalii despre salarizarea profesorilor care ar urma să stea pentru programul prelungit la școală – aceștia ar primi o creștere a salariului de bază cu 25-30%, dacă orele respective depășesc norma didactică.

Redăm prevederile din program:
  1. Programul național privind achiziția de laptop-uri sau tablete cu abonament la internet având ca scop dotarea elevilor și a studenților, prin raportare la criterii sociale, precum și a cadrelor didactice, care nu au beneficiat anterior de mijloace electronice cu acces la Internet în scopul realizării proceselor de predare- învățare – evaluare în format on-line, cât și pentru utilizarea mijloacelor educaționale bazate pe tehnologiile digitale sau pentru colaborarea interdisciplinară. 
  2. Programul național pentru conectarea școlilor la internet având ca scop conectarea la Internet a tuturor unităților și instituțiilor de învățământ, cu precădere a unităților de învățământ preuniversitar din localități situate în mediul rural, mediul urban cu până la 10.000 de locuitori, precum și celor din zone izolate și/sau defavorizate, care nu au o conexiune performantă la internet. 
  3. Program privind Digitalizarea resurselor educaționale având ca scop realizarea unui sistem integrat de eLearning bazat pe o platforma open- source (de exemplu Moodle), cu facilități de videoconferință incluse. Se va înființa ”Platforma națională digitală a educației” care conține atât manualele în format digital, catalogul virtual, dar și alte resurse de învățare și posibilități de evaluare. Platforma va include facilități pentru managementul documentelor de studii și cel al unităților de învățământ. 
  4. Programul național de învățământ TVR Educațional – acces gratuit la educație pentru toți elevii din România având ca scop realizarea unei Platforme educaționale digitale multimedia și a unei Biblioteci virtuale multimedia, în colaborare cu Televiziunea Română, destinate elevilor, cadrelor didactice și familiei, inclusiv celor din învățământul în limbile minorităților naționale, de tip „Netflix educaţional românesc”. 
  5. Realizarea și finanțarea unui Program național de ore remediale, destinat tuturor copiilor din România având ca scop evaluarea rapidă a fiecărui elev și realizarea de ore remediale finanțate care să vizeze fiecare elev.
  6. Programul naţional de sprijin al elevilor având ca scop stimularea performantei și participării la procesul educațional al tuturor elevilor din România, indiferent de statutul lor socio-economic. Prin acest program propunem relaxarea criteriilor privind eligibilitatea pentru bursa de ajutor social, astfel încât fiecare elev care provine dintr-o familie în care părinții sau tutorii legali au salariul minim pe economie va putea fi eligibil pentru acest tip de bursă, astfel încât numărul elevilor care să beneficieze de burse sociale să crească, până la dublarea numărului de beneficiari. 
  7. Programul national de sprijin „Școala de Spital” având ca scop sprijinirea elevilor care sunt înscriși la școala de spital
  8. Programul național „Vouchere culturale pentru elevi” având ca scop asimilarea culturii prin acordarea unui voucher este de 250 lei/an, care poate acoperi servicii/bunuri culturale.”

La categoria Învăţământ primar şi secundar – servicii educaţionale de calitate pentru toţi elevii au fost aduse două completări:

Cariera didactică – profesionişti în educaţie cuprinde precizări legate de salarizarea diferențiată, pe criterii de performanță, dar și alte aspecte referitoare, precum:

La capitolul Învăţământ superior – performanţă, etică şi integritate au fost incluse următoarele puncte: 

La subcapitolul Consolidarea performanţei cercetării universitare – etică și integritate au fost adăugate măsurile: 

De asemenea, tot aici a mai apărut un nou subcapitol: Calitate, flexibilitate și inovare, centrate pe student și adaptate la cerințele impuse de progresul tehnologic, ce cuprinde:

  1. “Dezvoltarea unei strategii naționale cu privire la învățarea și predarea inovativă, de înaltă calitate și centrată pe student, bazată pe date valide, colectate consecvent, și analize și cercetări specifice domeniului 
  2. Crearea cadrului legal pentru realizarea de programe de studii în format modular și acordarea de microcredite, cu adaptarea corespunzătoare a sistemului de evaluare externă a calității 
  3. Stimularea instituțiilor de învățământ superior pentru a implementa metode inovative și de înaltă calitate de învățare și predare, centrate pe student, care utilizează inclusiv instrumentele puse la dispoziție de digitalizare, abordări inter și multidisciplinare, învățarea și predarea bazate pe cercetare, utilizarea informațiilor analitice despre învățare, a resurselor de învățare deschise etc. 
  4. Valorizarea cadrelor didactice care au rezultate deosebite în activitatea de învățare și predare, prin acordarea de recunoaștere, retribuire adecvată și progres în carieră 
  5. Furnizarea unor programe de formare pedagogică adecvate pentru cadrele didactice din învățământul superior și introducerea obligativității parcurgerii acestora în vederea progresului în carieră 
  6. Stimularea instituțiilor de învățământ superior pentru includerea în curriculumul universitar a competențelor viitorului: competențe digitale, gândirea critică și inovativă, rezolvarea de probleme, inteligență emoțională, lucrul în echipă, comunicare, reziliență, spirit antreprenorial și de leadership 
  7. Revizuirea programelor de studii printr-un demers bazat pe rezultatele învățării, și corelarea acestora cu competențele cerute de piața muncii 
  8. Flexibilizarea departamentelor pentru pregătirea personalului didactic, în sensul de a putea organiza cursuri la maxim doua discipline opționale în profilul universității respective.”

A mai fost inclus un capitol nou, ce se referă la măsurile pentru perioada de pandemie, printre care și descentralizarea deciziilor privind modul de desfășurare a activităților în unitățile de învățământ la nivelul consiliului de administrație al școlii, cu avizul autorităților sanitare, a inspectoratului școlar și autorităților administrației publice locale. Iată celelalte măsuri: 

Noutățile de mai sus au fost evidențiate în comparație cu precedentul program de Guvernare al PNL-UDMR, propus de cabinetul Nicolae Ciucă.

Informații de context

Potrivit surselor Edupedu.ro, precedentul program de guvernare al cabinetului propus de Nicolae Ciucă a avut componenta Educație scrisă sub coordonarea lui Sorin Cîmpeanu, vicepreședintele PNL pentru Educație și Cercetare.

Sorin Cîmpeanu a votat pentru intrarea la guvernare a PNL-ului alături de PSD, conform surselor Edupedu.ro. Raportul de voturi a fost următorul: 48 de liberali s-au pronunțat pentru începerea negocierilor cu PSD, printre care și ministrul interimar al Educației, iar 22 au votat împotrivă, potrivit informațiilor G4Media.

Foto: © Lacheev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version