SURSE: Ședință de Guvern luni, pentru a închide și școlile private timp de două săptămâni, cât sunt închise cele de stat, după ce Edupedu.ro a semnalat discriminarea

Foto: gov.ro

Guvernul României se reunește în ședință luni, la ora 11:00, potrivit Agendei Premierului, publicată de instituție. Sursele Edupedu.ro au confirmat că ședința are ca scop închiderea activității pentru școlile private timp de două săptămâni, cât sunt închise și cele de stat. Acest lucru are loc după ce Edupedu.ro a semnalat faptul că școlile private puteau, din punct de vedere legal, să rămână deschise și să primească elevi cu prezență fizică.

Reamintim că Edupedu.ro a scris în exclusivitate că școlile private pot primi, legal, elevii și copiii fizic la cursuri, de luni, în timp ce copiii de la școlile de stat sunt în vacanță forțată.

Acest lucru a fost posibil fiindcă un articol din Hotărârea CNSU 91 nu a mai ajuns în Hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Acest articol era cel care prevedea închiderea școlilor private de luni.

Acest lucru s-ar fi întâmplat la nivelul Secretariatului General al Guvernului, înainte de trimiterea actului normativ la Monitorul Oficial, potrivit surselor Edupedu.ro.

Modificarea s-ar fi petrecut la presiunea unor instituții de învățământ private, conform surselor Edupedu.ro.

Secretariatul General al Guvernului este cel care se asigură de redactarea corectă a actelor normative și de coerența acestora, din punct de vedere al tehnicii legislative.

Pe subiect, Asztalos Csaba, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării, l-a contrazis pe ministrul Cîmpeanu – Sorin Cîmpeanu susținea că nu poate reglementa vacanța pentru școlile private fiindcă nu are niciun temei legal. Asztalos a spus că ministrul, „pentru rațiuni de sănătate publică, poate dispune închiderea școlilor și la particular”.

Referitor la decizia de a aplica doar școlilor de stat măsura închiderii, Asztalos a mai spus că „o diferențiere, în sensul în care se permite școlilor private să desfășoare cursuri, e un tratament diferențiat nejustificat, adică o discriminare”.

Articol în curs de actualizare

Foto: gov.ro

Exit mobile version