UPDATE SURSE Ședință la Ministerul Proiectelor Europene pe tema primelor de carieră didactică și profesională

Foto: 70118974 © Rawpixelimages | Dreamstime.com

UPDATE Marți, 31 octombrie, ar urma ca un document cu precizări oficiale despre utilizarea cardurilor cu primele de carieră să fie publicat de ministere, potrivit surselor Edupedu.ro. Inițial, Edupedu.ro a scris că întâlnirea a avut loc la Ministerul Educației, dar a avut loc la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), conform acelorași surse.

Știrea inițială:

Luni la ora 15:30 are loc o întâlnire la Ministerul Educației pe tema primelor de carieră didactică și profesională, potrivit surselor Edupedu.ro. Vor participa la această discuție reprezentanții Ministerului Educației, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai sindicatelor din învățământ și ai companiei care a produs cardurile de primă de carieră, conform surselor.

Cea mai importantă temă de la această ședință este completarea listei intermediare de magazine și furnizori de servicii și produse pentru profesori și personalul nedidactic pentru ca toți cei aproape 240.000 de beneficiari cadre didactice și cadre didactice auxiliare, plus circa 60.000 de angajați personal administrativ să poată achiziționa produsele și serviciile permise de OUG 58/2023.

Momentan au existat o serie de reacții în mediul online, ale profesorilor, despre faptul că pe lista intermediară, oferită de compania emitentă a cardurilor unora dintre liderii sindicali din Educație și pe care aceștia au făcut-o publică, nu se află decât magazine de electrocasnice și electronice, plus librării și supermarketuri.

Profesorii vor fi responsabili pentru cumpărăturile făcute cu cardul de primă didactică, iar banii cheltuiți pe lucruri sau servicii care nu au legătură cu activitatea didactică vor trebui returnați, ar fi stabilit reprezentanții ministerelor și sindicatelor. Conform unei informări care a ajuns de la Ministerul Educației la directorii școlilor, ar exista un sistem prin intermediul căruia se verifică ceea ce a fost achiziționat, conform surselor Edupedu.ro.

Legat de livrarea cardurilor, potrivit surselor Edupedu.ro, s-ar fi realizat livrarea a circa 180.000 de carduri până la finalul săptămânii trecute, urmând ca restul să fie trimise la școli în această săptămână, termenul de 31 octombrie urmând să fie depășit, cel mai probabil. Până luni, toate cardurile ridicate deja de angajații din învățământ au fost și încărcate, conform surselor.

O altă problemă ar fi faptul că livrarea cardurilor s-ar fi făcut la adresele sediilor de școli cu personalitate juridică, iar personalul de la școlile arondate ar fi nevoit să vină să ridice aceste carduri după un program al secretariatelor, care de multe ori se suprapune cu programul lor de la ore. Lucru care ar fi provocat întârzieri ale ridicărilor de carduri, mai arată sursele.

Potrivit infomațiilor nostre, s-ar mai face încă o listă cu personalul din școli care, deși a lucrat în unități de învățământ anul școlar trecut 2022-2023, nu a primit cardul de primă de carieră, astfel că și pentru acești angajați urmează să fie emise cardurile respective, dar cu întârziere.

Vezi și: Ce își pot cumpăra profesorii cu primele de carieră didactică de 1.500 de lei: de la cărți de specialitate și până la echipamente IT

Articol în curs de actualizare

Foto: 70118974 © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version